A fost publicat a in Monitorul Oficial al Romaniei Nr. 941/29 decembrie 2003
ORDONANTÃ
privind Codul de procedurã fiscalã
În temeiul art. 108 alin. (3) din Constitutie, republicatã, si al art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,
Guvernul României adoptã prezenta ordonantã.
TITLUL I
Dispozitii generale
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare al Codului de procedurã fiscalã
ARTICOLUL 1
Sfera de aplicare a Codului de procedurã fiscalã
(1) Prezentul cod reglementeazã drepturile si obligatiile pãrtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevãzute de Codul fiscal.
(2) Prezentul cod se aplicã si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în mãsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3) Prin administrarea impozitelor si taxelor se întelege ansamblul activitãtilor desfãsurate de organele fiscale în legãturã cu:
a) înregistrarea fiscalã;
b) declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor si taxelor;
c) solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative fiscale.
ARTICOLUL 2
Raportul Codului de procedurã fiscalã cu alte acte normative
(1) Administrarea impozitelor si taxelor prevãzute la art. 1 se îndeplineste potrivit dispozitiilor Codului de procedurã fiscalã, ale Codului fiscal, precum si ale altor reglementãri date în aplicarea acestora.
(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor si taxelor.
(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplicã prevederile Codului de procedurã civilã.
CAPITOLUL II
Principii generale de conduitã în administrarea impozitelor si taxelor
ARTICOLUL 3
Aplicarea unitarã a legislatiei
Organul fiscal este obligat sã aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe teritoriul României, urmãrind stabilirea corectã a impozitelor si taxelor datorate.
ARTICOLUL 4
Exercitarea dreptului de apreciere
Organul fiscal este îndreptãtit sã aprecieze, în limitele atributiilor si competentelor ce îi revin, relevanta stãrilor de fapt fiscale si sã adopte solutia admisã de lege, întemeiatã pe constatãri complete asupra tuturor împrejurãrilor edificatoare în cauzã.
ARTICOLUL 5
Rolul activ
(1) Organul fiscal înstiinteazã contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor ce îi revin în desfãsurarea procedurii potrivit legii fiscale.
(2) Organul fiscal este îndreptãtit sã examineze, din oficiu, starea de fapt, sã obtinã si sã utilizeze toate informatiile si documentele necesare pentru determinarea corectã a situatiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuatã organul fiscal va identifica si va avea în vedere toate circumstantele edificatoare ale fiecãrui caz.
(3) Organul fiscal are obligatia sã examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum si sã îndrume contribuabilii pentru depunerea declaratiilor si a altor documente pentru corectarea declaratiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4) Organul fiscal decide asupra felului si volumului examinãrilor, în functie de circumstantele fiecãrui caz în parte si de limitele prevãzute de lege.
(5) Organul fiscal îndrumã contribuabilul în aplicarea prevederilor legislatiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitãrii contribuabililor, fie din initiativa organului fiscal.
ARTICOLUL 6
Limba oficialã în administratia fiscalã
(1) Limba oficialã în administratia fiscalã este limba românã.
(2) Dacã la organele fiscale se depun petitii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbã strãinã, organele fiscale vor solicita ca acestea sã fie însotite de traduceri în limba românã certificate de traducãtori autorizati.
(3) Dispozitiile legale cu privire la folosirea limbii minoritãtilor nationale se aplicã în mod corespunzãtor.
ARTICOLUL 7
Dreptul de a fi ascultat
(1) Înaintea luãrii deciziei organul fiscal este obligat sã asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si împrejurãrile relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este obligat sã aplice prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea deciziei determinã un pericol pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor contribuabilului sau pentru luarea altor mãsuri prevãzute de lege;
b) situatia de fapt prezentatã urmeazã sã se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creantelor fiscale;
c) se acceptã informatiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaratie sau într-o cerere;
d) urmeazã sã se ia mãsuri de executare silitã.
ARTICOLUL 8
Obligatia de cooperare
(1) Contribuabilul este obligat sã coopereze în vederea determinãrii stãrii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de cãtre acesta, în întregime, conform realitãtii si prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2) Contribuabilul este obligat sã întreprindã mãsurile în vederea procurãrii mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitãtilor juridice si efective ce îi stau la dispozitie.
ARTICOLUL 9
Secretul fiscal
(1) Functionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai detin aceastã calitate, sunt obligati, în conditiile legii, sã pãstreze secretul asupra informatiilor pe care le detin ca urmare a exercitãrii atributiilor de serviciu.
(2) Informatiile referitoare la impozite, taxe si alte obligatii fiscale ale plãtitorilor pot fi transmise numai;
a) autoritãtilor publice, în scopul îndeplinirii obligatiilor prevãzute de lege;
b) autoritãtilor fiscale ale altor tãri, în conditii de reciprocitate în baza unor conventii;
c) autoritãtilor judiciare competente, potrivit legii.
(3) Autoritatea care primeste informatii fiscale este obligatã sã pãstreze secretul asupra informatiilor primite.
(4) Este permisã transmiterea de informatii cu caracter fiscal în alte situatii decât cele prevãzute la alin. (2), în conditiile în care se asigurã cã din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.
(5) Nerespectarea obligatiei de pãstrare a secretului fiscal atrage rãspunderea potrivit legii.
ARTICOLUL 10
Buna-credintã
Relatiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie sã fie fundamentate pe bunã-credintã, în scopul realizãrii cerintelor legii.
CAPITOLUL III
Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale
ARTICOLUL 11
Interpretarea legii
Interpretarea reglementãrilor fiscale trebuie sã respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimatã în lege.
ARTICOLUL 12
Criteriile economice
Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacã sunt obtinute din activitãti ce îndeplinesc sau nu cerintele altor dispozitii legale.
ARTICOLUL 13
Eludarea legislatiei fiscale
(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligatia fiscalã nu a fost stabilitã ori nu a fost raportatã la baza de impunere realã, obligatia datoratã si, respectiv, creanta fiscalã corelativã sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situatiile prevãzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.
CAPITOLUL IV
Raportul juridic fiscal
ARTICOLUL 14
Continutul raportului de drept procedural fiscal
Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin pãrtilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitãtilor prevãzute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor pãrtilor din raportul de drept material fiscal.
ARTICOLUL 15
Subiectele raportului juridic fiscal
(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitãtile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi si obligatii în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este orice persoanã care, potrivit Codului fiscal, datoreazã impozite si taxe.
(3) Statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã si unitãtile sale teritoriale, denumite în prezentul cod organe fiscale.
ARTICOLUL 16
Împuternicitii
(1) În relatiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Continutul si limitele reprezentãrii sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, dupã caz.
(2) Contribuabilul este obligat sã înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formã scrisã si în conditiile prevãzute de lege. Revocarea împuternicirii opereazã fatã de organul fiscal de la data înregistrãrii actului de revocare.
(3) Contribuabilul fãrã domiciliu fiscal în România, care are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale, trebuie sã desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care sã îndeplineascã obligatiile acestuia fatã de organul fiscal.
(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si reprezentantilor fiscali desemnati potrivit Codului fiscal.
ARTICOLUL 17
Numirea curatorului fiscal
(1) Dacã nu existã un împuternicit potrivit art. 16, organul fiscal, în conditiile legii, va solicita instantei judecãtoresti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cãrui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmitãti, bãtrânetii sau unui handicap de orice fel, nu poate sã îsi exercite si sã îsi îndeplineascã personal drepturile si obligatiile ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotãrârii judecãtoresti, toate cheltuielile legate de aceastã reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
ARTICOLUL 18
Obligatiile reprezentantilor legali
(1) Reprezentantii legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si ai asocierilor fãrã personalitate juridicã sunt obligati sã îndeplineascã obligatiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele si din averea acestora.
(2) În cazul în care, din orice motiv, obligatiile fiscale ale asocierilor fãrã personalitate juridicã nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociatii rãspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
TITLUL II
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
ARTICOLUL 19
Creantele fiscale
(1) Creantele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât continutul, cât si cuantumul creantelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor si taxelor, dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor, dreptul la restituirea impozitelor si taxelor potrivit alin. (4), denumite creante fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor si penalitãtilor de întârziere, în conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãtit sã solicite stingerea obligatiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligatie în locul debitorului.
(4) În mãsura în care plata sumei cu titlu de impozit, taxã sau altã obligatie principalã sau accesorie se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
ARTICOLUL 20
Obligatiile fiscale
Prin obligatii fiscale , în sensul prezentului cod, se întelege:
a) obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, dupã caz, impozitele si taxele datorate;
b) obligatia de a calcula si de a înregistra în evidentele contabile si fiscale impozitele si taxele;
c) obligatia de a plãti, la termenele legale, impozitul si taxa datoratã;
d) obligatia de a plãti dobânzi si penalitãti de întârziere, aferente impozitelor si taxelor, denumite obligatii de platã accesorii;
e) obligatia de a calcula, de a retine si de a înregistra în evidentele contabile si de platã, la termenele legale, impozitele care se realizeazã prin stopaj la sursã;
f) orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
ARTICOLUL 21
Nasterea creantelor si obligatiilor fiscale
(1) Dacã legea nu prevede altfel, dreptul de creantã fiscalã si obligatia fiscalã corelativã se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le genereazã.
(2) Potrivit alin. (1) se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscalã datoratã.
ARTICOLUL 22
Stingerea creantelor fiscale
Creantele fiscale se sting prin platã, compensare, executare silitã, scutire, prescriptie si prin alte modalitãti prevãzute de lege.
ARTICOLUL 23
Creditorii si debitorii
(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creantã fiscalã prevãzute la art. 19, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligatia corelativã de platã a acestor drepturi.
(2) În cazul în care obligatia de platã nu a fost îndeplinitã de debitor, debitori devin, în conditiile legii, urmãtorii:
a) mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizãrii, fuziunii ori reorganizãrii judiciare, dupã caz;
c) persoana cãreia i s-a stabilit rãspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care îsi asumã obligatia de platã a debitorului, printr-un angajament de platã sau printr-un alt act încheiat în formã autenticã, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de platã.
e) alte persoane, în conditiile legii.
ARTICOLUL 24
Plãtitorul
(1) Plãtitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care, în numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plãti sau de a retine si de a plãti, dupã caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare.
(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plãtitor de obligatii fiscale este persoana juridicã, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de cãtre sediile secundare ale persoanei juridice.
ARTICOLUL 25
Rãspunderea solidarã
(1) Pentru obligatiile de platã restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod rãspund solidar cu acesta urmãtoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarãrii insolvabilitãtii, cu rea-credintã, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îsi provoacã astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrãinarea sau ascunderea cu rea-credintã, sub orice formã, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.
(2) Rãspunderea asociatilor si actionarilor la societãtile comerciale debitoare se stabileste potrivit Legii nr. 31/1990 privind societãtile comerciale, republicatã, cu modificãrile si completãrile ulterioare.
ARTICOLUL 26
Dispozitii speciale privind stabilirea rãspunderii
(1) Rãspunderea persoanelor prevãzute la art. 25 se va stabili potrivit dispozitiilor prezentului articol.
(2) În scopul prevãzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arãtate motivele de fapt si de drept pentru care este angajatã rãspunderea persoanei în cauzã. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3) Decizia aprobatã potrivit alin. (2) constituie titlu de creantã privind obligatia la platã a persoanei rãspunzãtoare potrivit art. 25 si va cuprinde, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si urmãtoarele:
a) codul de identificare fiscalã a persoanei rãspunzãtoare, obligatã la plata obligatiei debitorului principal, precum si orice alte date de identificare;
b) numele si prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscalã; domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare;
c) cuantumul si natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana rãspunzãtoare trebuie sã plãteascã obligatia debitorului principal;
e) temeiul legal si motivele în fapt ale angajãrii rãspunderii.
(4) Rãspunderea va fi stabilitã atât pentru obligatia fiscalã principalã, cât si pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creantã prevãzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la platã, mentionându-se cã aceasta urmeazã sã facã plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creantã comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în conditiile legii.
ARTICOLUL 27
Drepturile si obligatiile succesorilor
(1) Drepturile si obligatiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în conditiile dreptului comun.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligatiei de platã a sumelor ce reprezintã amenzi aplicate potrivit legii debitorului persoanã fizicã.
ARTICOLUL 28
Dispozitii privind cesiunea creantelor fiscale ale contribuabililor
(1) Creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum si sumele afectate garantãrii executãrii unei obligatii fiscale pot fi cesionate numai dupã stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte fatã de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificatã.
(3) Desfiintarea cesiunii sau constatarea nulitãtii acesteia ulterior stingerii obligatiei fiscale nu este opozabilã organului fiscal.
CAPITOLUL II
Domiciliul fiscal
ARTICOLUL 29
Domiciliul fiscal
(1) Prin domiciliu fiscal se întelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa unde îsi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferitã de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercitã gestiunea administrativã si conducerea efectivã a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizeazã la sediul social declarat;
c) pentru asocierile si alte entitãti fãrã personalitate juridicã, adresa persoanei care reprezintã asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricãruia dintre asociati.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv , în sensul alin. (1) lit. a), se întelege adresa locuintei pe care o persoanã o foloseste în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtã duratã nefiind luate în considerare. Dacã sederea are un scop exclusiv de vizitã, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemãnãtoare si nu depãseste perioada unui an, nu se considerã adresa unde locuiesc efectiv.
(3) În situatia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) si c), domiciliul fiscal este locul în care se aflã majoritatea activelor.
TITLUL III
Dispozitii procedurale generale
CAPITOLUL I
Competenta organului fiscal
ARTICOLUL 30
Competenta generalã
(1) Organele fiscale au competentã generalã privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã.
(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotãrâre a Guvernului se poate stabili altã competentã specialã deadministrare.
(3) Impozitele si taxele care se datoreazã, potrivit legii, în vamã sunt administrate de cãtre organele vamale.
ARTICOLUL 31
Competenta teritorialã
(1) Pentru administrarea impozitelor si taxelor competenta revine acelui organ fiscal în a cãrui razã teritorialã se aflã domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plãtitorului de venit, în cazul impozitelor realizate prin stopaj la sursã reglementate în titlul III din Codul fiscal.
(2) În cazul contribuabililor care desfãsoarã activitãti pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal pe teritoriul cãruia se realizeazã, în întregime sau cu preponderentã, cifra de afaceri.
(3) Competenta de administrare a impozitelor si taxelor pentru marii contribuabili poate fi stabilitã în sarcina altor organe fiscale, prin ordin al ministrului finantelor publice.
ARTICOLUL 32
Competenta în cazul sediilor secundare
În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de platã la sedii secundare, competenta teritorialã revine organului fiscal în a cãrui razã teritorialã acestea se aflã situate.
ARTICOLUL 33
Competenta teritorialã a serviciilor fiscale ale unitãtilor administrativ-teritoriale
Serviciile fiscale ale unitãtilor administrativ teritoriale poartã rãspunderea pentru administrarea creantelor fiscale datorate bugetului local al unitãtii administrativ teritoriale.
ARTICOLUL 34
Competenta specialã
(1) În situatia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritorialã revine organului fiscal în raza cãruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplicã si pentru luarea de urgentã a mãsurior legale ce se impun în cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si în caz de executare silitã.
ARTICOLUL 35
Conflictul de competentã
(1) Existã conflict de competentã când douã sau mai multe organe fiscale se declarã deopotrivã competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare si va solicita organului ierarhic superior comun sã hotãrascã asupra conflictului.
(2) În situatia în care organele fiscale între care apare conflictul de competentã nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, organele ierarhic superioare acestora hotãrãsc de comun acord asupra conflictului de competentã ivit.
ARTICOLUL 36
Acord asupra competentei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, detine competenta teritorialã, precum si al contribuabilului în cauzã, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 37
Notiunea de act administrativ fiscal
În întelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.
ARTICOLUL 38
Continutul si motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formã scrisã.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde urmãtoarele elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis si data de la care îsi produce efectele;
c) obiectul actului administrativ fiscal;
d) motivele de fapt;
e) temeiul de drept;
f) numele si semnãtura persoanelor împuternicite, potrivit legii;
g) stampila organului fiscal emitent;
h) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul de solutionare competent;
i) mentiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în conditiile alin. (2) prin intermediul tehnicii de calcul este valabil si în cazul în care nu poartã semnãtura persoanelor îndreptãtite potrivit legii si stampila organului emitent, dacã îndeplineste cerintele legale aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în conditiile alin. (3).
ARTICOLUL 39
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului cãruia îi este destinat.
(2) Actul administrativ fiscal se comunicã dupã cum urmeazã:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de cãtre acesta sub semnãturã, data comunicãrii fiind data ridicãrii sub semnãturã a actului;
b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
c) prin postã, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandatã cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacã se asigurã transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia, iar data comunicãrii va fi doveditã prin semnãtura destinatarului;
(3) În cazul în care se constatã lipsa contribuabilului sau a oricãrei persoane îndreptãtite sã primeascã actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunt într-un cotidian national de largã circulatie si într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se mentioneazã cã a fost emis actul pe numele contribuabilului.
Actul administrativ fiscal se considerã comunicat în a cincea zi de la data publicãrii anuntului.
(4) Dispozitiile Codului de procedurã civilã privind comunicarea actelor de procedurã sunt aplicabile în mod corespunzãtor.
ARTICOLUL 40
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului, potrivit legii.
ARTICOLUL 41
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiintat în conditiile prezentului cod.
ARTICOLUL 42
Îndreptarea erorilor materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.
CAPITOLUL III
Administrarea si aprecierea probelor
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
ARTICOLUL 43
Mijloace de probã
(1) Pentru determinarea stãrii de fapt fiscale, organul fiscal, în conditiile legii, administreazã mijloace de probã, putând proceda la:
a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetãri la fata locului.
(2) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinându-se seama de forta lor doveditoare recunoscutã de lege.
ARTICOLUL 44
Dreptul organului fiscal de a solicita prezenta contribuabilului la sediul sãu
Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului la sediul sãu pentru a da informatii si lãmuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. O datã cu aceastã solicitare,când este cazul, organul fiscal va indica si documentele pe care contribuabilul este obligat sã le prezinte.
ARTICOLUL 45
Comunicarea informatiilor între organele fiscale
Dacã într-o procedurã fiscalã se constatã fapte care prezintã importantã pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îsi vor comunica reciproc informatiile detinute.
SECTIUNEA a 2-a
Informatii si expertize
ARTICOLUL 46
Obligatia de a furniza informatii
(1) Contribuabilul sau altã persoanã împuternicitã de acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru determinarea stãrii de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informatii si altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã de cãtre contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în mãsura în care sunt confirmate si de alte mijloace de probã.
(2) Cererea de furnizare a informatiilor se formuleazã în scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea stãrii de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.
(3) Declaratia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sã furnizeze informatii va fi, dupã caz, prezentatã sau consemnatã în scris.
(4) În situatia în care persoana obligatã sã furnizeze informatia în scris este, din motive independente de vointa sa, în imposibilitatea de a scrie, organul fiscal întocmeste un proces-verbal.
ARTICOLUL 47
Obligatia bãncilor de a furniza informatii
(1) Bãncile sunt obligate sã comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice sau juridice care deschid sau închid conturi, forma juridicã pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Aceastã comunicare se va face în prima jumãtate a fiecãrei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioarã. Comunicarea va fi adresatã Ministerului Finantelor Publice.
(2) Ministerul Finantelor Publice împreunã cu Banca Nationalã a României vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor prevãzute la alin. (1).
ARTICOLUL 48
Expertiza
(1) Ori de câte ori considerã necesar, organul fiscal are dreptul sã apeleze la serviciile unui expert pentru întocmi- rea unei expertize. Organul fiscal este obligat sã comunice contribuabilului numele expertului.
(2) Contribuabilul poate sã numeascã un expert pe cheltuiala proprie.
(3) Expertii au obligatia sã pãstreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se întocmeste în scris.
SECTIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor si cercetarea la fata locului
ARTICOLUL 49
Prezentarea de înscrisuri
(1) În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia sã punã la dispozitia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane înscrisuri, dacã starea de fapt fiscalã nu a fost clarificatã pe baza înscrisurilor puse la dispozitie de cãtre contribuabil.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a înscrisurilor la sediul sãu ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate sã le prezinte.
ARTICOLUL 50
Cercetarea la fata locului
(1) În conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligatia sã permitã functionarilor împuterniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru aceastã actiune intrarea acestora pe terenuri, în încãperi si în orice ale incinte, în mãsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatãri în interes fiscal.
(3) Detinãtorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înstiintati în timp util despre cercetare, cu exceptia cazurilor prevãzute la art. 89 lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau resedintã.
(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în resedinta persoanei fizice se face cu autorizarea instantei judecãtoresti competente, dispozitiile privind ordonanta presedintialã din Codul de procedurã civilã fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati sã îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
SECTIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 51
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize si prezentarea unor înscrisuri
(1) Sotul/sotia si rudele contribuabilului pânã la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) vor fi înstiintate asupra acestui drept.
ARTICOLUL 52
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informatii
(1) Pot refuza sã furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostintã în exercitarea activitãtii lor preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecãtoresti, auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevãzute la alin. (1) asistentii, precum si persoanele care participã la activitatea profesionalã a acestora.
(3) Persoanele prevãzute la alin. (1), cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informatiile.
SECTIUNEA a 5-a
Colaborarea între autoritãtile publice
ARTICOLUL 53
Obligatia autoritãtilor si institutiilor publice de a furniza informatii si de a prezenta acte
Autoritãtile publice, institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si serviciile descentralizate ale autoritãtilor publice centrale vor furniza informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.
ARTICOLUL 54
Colaborarea dintre autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public
(1) Autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public sunt obligate sã colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare actiunile întreprinse de autoritãtile prevãzute la alin. (1), în conformitate cu atributiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicitã colaborarea rãspunde pentru legalitatea solicitãrii, iar autoritatea solicitatã rãspunde pentru datele furnizate.
ARTICOLUL 55
Conditii si limite ale colaborãrii
(1) Colaborarea dintre autoritãtile publice, institutiile publice sau de interes public se realizeazã în limita atributiilor ce le revin potrivit legii.
(2) Dacã autoritatea publicã, institutia publicã sau de interes public solicitatã refuzã colaborarea, autoritatea publicã superioarã ambelor organe va decide. Dacã o asemenea autoritate nu existã, decizia va fi luatã de autoritatea superioarã celei solicitate.
ARTICOLUL 56
Colaborarea interstatalã dintre autoritãtile publice
(1) În baza conventiilor internationale, organele fiscale vor colabora cu autoritãtile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei conventii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autoritãti fiscale din alt stat pe bazã de reciprocitate.
SECTIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 57
Forta probantã a documentelor justificative si evidentelor contabile
Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere.
În cazul în care existã si alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.
ARTICOLUL 58
Sarcina probei în dovedirea situatiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor sale si a oricãror cereri adresate organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bazã de probe sau constatãri proprii.
ARTICOLUL 59
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
(1) În cazul în care constatã cã anumite bunuri, venituri sau alte valori care potrivit legii constituie baza impozabilã sunt detinute de persoane care în mod continuu beneficiazã de câstigurile sau orice foloase obisnuite aduse de acestea si cã persoanele respective declarã în scris cã nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauzã, fãrã sã arate însã care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscale corespunzãtoare în sarcina acelor persoane.
(2) În conditiile legii, obligatia fiscalã privind baza impozabilã prevãzutã la alin. (1) va putea fi stabilitã în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia datoreazã despãgubiri persoanelor care au fãcut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit alin. (1).
ARTICOLUL 60
Estimarea bazei de impunere
(1) Dacã organul fiscal nu poate determina mãrimea bazei de impunere, acesta trebuie sã o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele si documentele care au relevantã pentru estimare. Estimarea constã în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.
(2) În situatiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptãtite sã estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere pretul de piatã al tranzactiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 61
Calcularea termenelor
În situatia în care legislatia fiscalã nu prevede altfel, pentru modalitãtile de calcul al termenelor se aplicã dispozitiile dreptului comun în materie.
ARTICOLUL 62
Prelungirea termenelor
Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.
TITLUL IV
Înregistrarea fiscalã si evidenta contabilã si fiscalã
ARTICOLUL 63
Obligatia de înregistrare fiscalã
(1) Orice persoanã sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistreazã fiscal, primind un cod de identificare fiscalã. Codul de identificare fiscalã va fi:
a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asocierile si alte entitãti fãrã personalitate juridicã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numãrul de identificare fiscalã atribuit de organul fiscal competent;
d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului în strãinãtate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice plãtitoare de taxã pe valoarea adãugatã, codul de înregistrare fiscalã atribuit de organul fiscal competent.
(2) Persoanele prevãzute la alin. (1) lit. d) se înregistreazã fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscalã persoanele prevãzute la alin. (1) lit. a), c) si e) au obligatia sã depunã declaratie de înregistrare fiscalã.
(4) Au obligatia sã depunã o declaratie de înregistrare fiscalã si persoanele prevãzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
(5) Declaratia de înregistrare fiscalã se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiintãrii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor si altor entitãti fãrã personalitate juridicã;
b) data eliberãrii actului legal de functionare, începerii activitãtii, data obtinerii primului venit sau dobândirii calitãtii de angajator, dupã caz, în cazul persoanelor fizice.
ARTICOLUL 64
Înregistrarea si scoaterea din evidentã a plãtitorilor de taxã pe valoarea adãugatã
(1) Orice persoanã impozabilã care realizeazã operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoarea adãugatã cu drept de deducere trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în urmãtoarele situatii:
a) la înfiintare, dacã declarã cã doreste sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
b) ulterior înfiintãrii, dacã cifra de afaceri realizatã este sub plafonul de scutire prevãzut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, dar doreste sã opteze pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã;
c) dupã înfiintare, în mod obligatoriu, dacã depãseste plafonul de scutire prevãzut de dispozitiile Codului fiscal privitoare la taxa pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care a depãsit acest plafon.
(2) Persoanele care realizeazã în exclusivitate operatiuni scutite de taxa pe valoarea adãugatã, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxã pe valoarea adãugatã, trebuie sã solicite înregistrarea ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã.
(3) Cifra de afaceri declaratã organului fiscal este cea determinatã conform dispozitiilor Codului fiscal privitoare la T.V.A.
(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plãtitori de taxã pe valoarea adãugatã, codul de identificare fiscalã este precedat de litera “R”.
(5) Data înregistrãrii ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã este:
a) data comunicãrii certificatului de înregistrare în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. a);
b) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã face optiunea pentru taxare în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. b);
c) data de întâi a lunii urmãtoare celei în care persoana impozabilã are obligatia sã solicite luarea în evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în situatiile prevãzute la alin. (1) lit. c).
(6) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã care, ulterior înregistrãrii, realizeazã exclusiv operatiuni care nu dau drept de deducere trebuie sã solicite scoaterea din evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care realizeazã exclusiv astfel de operatiuni.
(7) Orice persoanã impozabilã înregistratã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã trebuie sã solicite scoaterea din evidentã ca plãtitor de taxã pe valoarea adãugatã în caz de încetare a activitãtii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemneazã situatia respectivã.
ARTICOLUL 65
Obligatia înscrierii codului de identificare fiscalã pe documente
(1) Plãtitorii de impozite si taxe au obligatia de a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau orice alte documente emise codul de identificare fiscalã propriu.
(2) Documentele prezentate de plãtitorii de impozite si taxe bãncilor, organelor fiscale si altor institutii publice, contribuabililor si altor persoane interesate, fãrã a avea înscris codul de identificare fiscalã a emitentului, nu sunt valabile ca documente fiscale.
ARTICOLUL 66
Declararea filialelor si sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent, în termen de 30 de zile, înfiintarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligatia de a declara în termen de 30 de zile înfiintarea de filiale si sedii secundare în strãinãtate.
ARTICOLUL 67
Forma si continutul declaratiei de înregistrare fiscalã
(1) Declaratia de înregistrare fiscalã se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal si va fi însotitã de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse în aceasta.
(2) Declaratia de înregistrare fiscalã va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligatii de platã datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situatia juridicã a contribuabilului, precum si alte informatii necesare administrãrii impozitelor si taxelor.
ARTICOLUL 68
Certificatul de înregistrare fiscalã
(1) Pe baza declaratiei de înregistrare fiscalã, depusã potrivit art. 63 alin. (3) si (4), organul fiscal competent elibereazã certificatul de înregistrare fiscalã, în termen de 30 de zile de la data depunerii declaratiei. În certificatul de înregistrare fiscalã se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscalã.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscalã nu este supusã taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii care realizeazã venituri din activitatea de comert sau prestãri de servicii cãtre populatie sunt obligati sã afiseze certificatul de înregistrare fiscalã în locurile unde se desfãsoarã activitatea.
(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscalã, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor si a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
ARTICOLUL 69
Modificãri ulterioare înregistrãrii fiscale
(1) Modificãrile ulterioare ale datelor din declaratia de înregistrare fiscalã trebuie aduse la cunostintã organului fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni.
(2) La încetarea conditiilor care au generat înregistrarea fiscalã, contribuabilii au obligatia de a preda organelor fiscale, în vederea anulãrii, certificatul de înregistrare fiscalã, o datã cu depunerea declaratiei de mentiuni.
ARTICOLUL 70
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent organizeazã evidenta plãtitorilor de impozite si taxe în cadrul registrului contribuabililor, care contine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligatii fiscale de platã datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;
c) alte informatii necesare administrãrii obligatiilor fiscale.
(2) Datele prevãzute la alin. (1) se completeazã pe baza informatiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comertului, de serviciul de evidentã a populatiei, de la alte autoritãti si institutii, precum si din constatãrile proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constatã cã acestea nu corespund stãrii de fapt reale si vor fi comunicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatãrilor fãcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisã de organul fiscal competent, dupã ascultarea prealabilã a contribuabilului, potrivit art. 7.
ARTICOLUL 71
Obligatia de a conduce evidenta fiscalã
În vederea stabilirii stãrii de fapt fiscale si a obligatiilor fiscale de platã datorate, contribuabilii sunt obligati sã conducã evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
ARTICOLUL 72
(1) Evidentele contabile si fiscale vor fi conduse si pãstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, dupã caz.
(2) Dispozitiile legale privind pãstrarea, arhivarea si limba folositã pentru evidentele contabile sunt aplicabile si pentru evidentele fiscale.
(3) În cazul în care evidentele contabile si fiscale sunt tinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângã datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sã pãstreze si sã prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul cãrora le-a generat.
(4) Contribuabilii sunt obligati sã evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitãtile desfãsurate, prin întocmirea registrelor sau a oricãror alte documente prevãzute de lege.
(5) Contribuabilii sunt obligati sã utilizeze pentru activitatea desfãsuratã documente primare si de evidentã contabilã stabilite prin lege, achizitionate numai de la unitãtile stabilite prin normele legale în vigoare, si sã completeze integral rubricile formularelor, corespunzãtor operatiunilor înregistrate.
(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidente relevante pentru impunere tinute de contribuabil.
TITLUL V
Declaratia fiscalã
ARTICOLUL 73
Obligatia de a depune declaratii fiscale
(1) Declaratia fiscalã se depune de cãtre persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite deacesta.
(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finantelor Publice va stabili termenul de depunere a declaratiei fiscale.
(3) Obligatia de a depune declaratie fiscalã se mentine si în cazurile în care:
a) a fost efectuatã plata obligatiei fiscale;
b) obligatia fiscalã respectivã este scutitã la platã, conform reglementãrilor legale;
c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscalã.
(4) În caz de inactivitate temporarã sau în cazul obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale, în functie de necesitãtile administrãrii obligatiilor fiscale.
ARTICOLUL 74
(1) Declaratia fiscalã se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal.
(2) În declaratia fiscalã contribuabilul trebuie sã calculeze cuantumul obligatiei fiscale, dacã acest lucru este prevãzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale înscriind corect, complet si cu bunã-credintã informatiile prevãzute de formular, corespunzãtoare situatiei sale fiscale. Declaratia fiscalã se semneazã de cãtre contribuabil sau de cãtre împuternicit.
(4) Declaratia fiscalã trebuie însotitã de documentatia cerutã de prevederile legale.
(5) Pentru anumite categorii de obligatii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor si taxelor, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate. În acest caz contravaloarea corespondentei se suportã de cãtre organul fiscal.
ARTICOLUL 75
Depunerea declaratiilor fiscale
(1) Declaratia fiscalã se depune la registratura organului fiscal competent sau la postã prin scrisoare recomandatã. Declaratia fiscalã poate fi transmisã prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distantã, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.
(2) Declaratiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formã de proces-verbal, dacã din motive independente de vointa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaratiei fiscale este data înregistrãrii acesteia la organul fiscal sau data depunerii la postã, dupã caz.
(4) Nedepunerea declaratiei fiscale dã dreptul organului fiscal sã procedeze la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale, prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 60.
ARTICOLUL 76
Corectarea declaratiilor fiscale
Declaratiile fiscale pot fi corectate de cãtre contribuabil, din proprie initiativã.
TITLUL VI
Stabilirea impozitelor si taxelor
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
ARTICOLUL 77
(1) Impozitele si taxele se stabilesc astfel:
a) prin declaratie fiscalã, în conditiile art. 74 alin. (2) si art. 78 alin. (3);
b) prin decizie emisã de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazurile în care impozitul este scutit la platã conform reglementãrilor legale, precum si în cazul unei rambursãri de impozit.
ARTICOLUL 78
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modificã baza de impunere.
(2) Decizia de impunere se emite, dacã este necesar, si în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 81.
(3) Declaratia fiscalã este asimilatã cu o decizie de impunere sub rezerva unei verificãri ulterioare.
ARTICOLUL 79
Forma si continutul deciziei de impunere
Decizia de impunere trebuie sã îndeplineascã conditiile prevãzute la art. 38. Decizia de impunere trebuie sã cuprindã, pe lângã elementele prevãzute la art. 38 alin. (2), si categoria de impozit, baza de impunere, precum si cuantumul impozitului, pentru fiecare perioadã impozabilã în parte.
ARTICOLUL 80
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere si urmãtoarele acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursãri de taxã pe valoarea adãugatã si deciziile privind restituiri de impozite;
b) deciziile privind bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligatiile de platã accesorii.
ARTICOLUL 81
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în urmãtoarele situatii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoanã care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se aflã pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza cãruia se aflã sursa venitului.
(2) Dacã venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot sã-si numeascã un împuternicit comun în relatia cu organul fiscal.
ARTICOLUL 82
Stabilirea obligatiilor fiscale sub rezerva verificãrii ulterioare
(1) Cuantumul obligatiilor fiscale se stabileste sub rezerva verificãrii ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificãrii ulterioare poate fi desfiintatã sau modificatã, din initiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatãrilor organului fiscal competent.
(3) Rezerva verificãrii ulterioare se anuleazã numai la împlinirea termenului de prescriptie sau ca urmare a inspectiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescriptie.
CAPITOLUL II
ARTICOLUL 83
Obiectul, termenul si momentul de la care începe sã curgã termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale
(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel.
(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevãzut la alin. (1) începe sã curgã de la data de 1 ianuarie a anului urmãtor celui în care s-a nãscut creanta fiscalã potrivit art. 21, dacã legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultã din sãvârsirea unei fapte prevãzute de legea penalã.
(4) Termenul prevãzut la alin. (3) curge de la data sãvârsirii faptei ce constituie infractiune sanctionatã ca atare printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã.
ARTICOLUL 84
Întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale
Termenele prevãzute la art. 83 se întrerup si se suspendã în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune potrivit dreptului comun.
ARTICOLUL 85
Efectul împlinirii termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale
Dacã organul fiscal constatã împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creantã fiscalã.
TITLUL VII
Inspectia fiscalã
CAPITOLUL I
Sfera inspectiei fiscale
ARTICOLUL 86
Obiectul si functiile inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscalã are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitãtii si conformitãtii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitãtii îndeplinirii obligatiilor de cãtre contribuabili, respectãrii prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de platã, precum si a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspectia fiscalã are urmãtoarele atributii:
a) constatarea si investigarea fiscalã a tuturor actelor si faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea îndeplinirii obligatiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza si evaluarea informatiilor fiscale, în vederea confruntãrii declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau din alte surse;
c) sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de mãsuri pentru prevenirea si combaterea abatrilor de la prevederile legislatiei fiscale.
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atributiilor prevãzute la alin. (2) organul de inspectie fiscalã va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabilã a contribuabilului;
c) discutarea constatãrilor si solicitarea de explicatii scrise de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau împuternicitii acestora, dupã caz;
d) solicitarea de informatii de la terti;
e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de platã;
f) verificarea locurilor unde se realizeazã activitãti generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea mãsurilor asigurãtorii în conditiile legii;
h) efectuarea de investigatii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
i) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor legale.
ARTICOLUL 87
Persoanele supuse inspectiei fiscale
Inspectia fiscalã se exercitã asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si platã a impozitelor si taxelor si a altor obligatii fiscale prevãzute de lege.
ARTICOLUL 88
Formele si întinderea inspectiei fiscale
(1) Formele de inspectie fiscalã sunt:
a) inspectia fiscalã generalã, care reprezintã activitatea
de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadã de timp determinatã;
b) inspectia fiscalã partialã, care reprezintã activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligatii fiscale, pentru o perioadã de timp determinatã.
(2) Inspectia fiscalã se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacã acestea prezintã interes pentru aplicarea legii fiscale.
ARTICOLUL 89
Proceduri de control fiscal
În realizarea atributiilor inspectia fiscalã poate aplica urmãtoarele proceduri de control:
a) controlul prin sondaj, care constã în activitatea de verificare selectivã a documentelor si operatiunilor semnificative în care sunt reflectate, modul de calcul, de evidentiere si de platã a obligatiilor fiscale datorate bugetului de stat;
b) controlul inopinat, care constã în activitatea de verificare fapticã si documentarã, în principal, ca urmare a unei sesizãri cu privire la existenta unor fapte de încãlcare a legislatiei fiscale, fãrã anuntarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încrucisat, care constã în verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului în corelatie cu cele detinute de alte persoane.
ARTICOLUL 90
Perioada supusã inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscalã se efectueazã în cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.
(2) La contribuabilii mari perioada supusã inspectiei fiscale începe de la momentul finalizãrii controlului anterior,
în conditiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspectia fiscalã se efectueazã asupra creantelor nãscute în ultimii 3 ani fiscali pentru care existã obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscalã se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, dacã:
a) existã indicii privind diminuarea impozitelor si taxelor;
b) nu au fost depuse declaratii fiscale.
CAPITOLUL II
Realizarea inspectiei fiscale
ARTICOLUL 91
Competenta
(1) Inspectia fiscalã se exercitã nemijlocit si neîngrãdit prin Agentia Nationalã de Administrare Fiscalã, conform dispozitiilor prezentului titlu.
(2) Competenta privind efectuarea inspectiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.
ARTICOLUL 92
Selectarea contribuabililor pentru inspectie fiscalã
(1) Selectarea contribuabililor ce urmeazã a fi supusi inspectiei fiscale este efectuatã de cãtre organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate face obiectii cu privire la procedura de selectare folositã.
ARTICOLUL 93
Avizul de inspectie fiscalã
(1) Înaintea desfãsurãrii inspectiei fiscale, organul fiscal are obligatia sã înstiinteze contribuabilul în legãturã cu actiunea care urmeazã sã se desfãsoare, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscalã.
(2) Avizul de inspectie fiscalã va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspectiei fiscale;
b) data de începere a inspectiei fiscale;
c) obligatiile fiscale si perioadele ce urmeazã a fi supuse inspectiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspectiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspectiei fiscale se poate solicita, o singurã datã, pentru motive justificate.
ARTICOLUL 94
Comunicarea avizului de inspectie fiscalã
(1) Avizul de inspectie fiscalã se comunicã contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspectiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.
(2) Comunicarea avizului de inspectie fiscalã nu este necesarã:
a) pentru solutionarea unor cereri ale contribuabilului;
b) în cazul unor actiuni îndeplinite ca urmare a solicitãrii unor autoritãti, potrivit legii;
c) în cazul controlului inopinat.
ARTICOLUL 95
Locul si timpul desfãsurãrii inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscalã se desfãsoarã, de regulã, în spatiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie sã punã la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesarã desfãsurãrii inspectiei fiscale.
(2) Dacã nu existã un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea desfãsura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
(3) Indiferent de locul unde se desfãsoarã inspectia fiscalã, organul fiscal are dreptul sã inspecteze locurile în care se desfãsoarã activitatea, în prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
(4) Inspectia fiscalã se desfãsoarã, de regulã, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspectia fiscalã se poate desfãsura si în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea conducãtorului organului fiscal.
ARTICOLUL 96
Reguli privind inspectia fiscalã
(1) Inspectia fiscalã va avea în vedere examinarea tuturor stãrilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspectia fiscalã va fi efectuatã în asa fel încât sã afecteze cât mai putin activitatea curentã a contribuabililor si sã utilizeze eficient timpul destinat inspectiei fiscale.
(3) Inspectia fiscalã se efectueazã o singurã datã pentru fiecare impozit sau taxã si pentru fiecare perioadã supusã impozitãrii. Prin exceptie, conducãtorul inspectiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacã, de la data încheierii inspectiei fiscale si pânã la data împlinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuãrii verificãrilor sau erori de calcul care influnteazã rezultatele acestora.
(4) Inspectia fiscalã se exercitã pe baza principiilor independentei, unicitãtii, autonomiei, ierarhizãrii, teritorialitãtii si descentralizãrii.
(5) Activitatea de inspectie fiscalã se organizeazã si se desfãsoarã în baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscalã.
(6) La începerea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat sã prezinte contribuabilului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducãtorul organului de control. Începerea inspectiei fiscale trebuie consemnatã în registrul unic de control.
(7) La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul este obligat sã dea o declaratie scrisã pe propria rãspundere din care sã rezulte cã au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile relevante pentru inspectia fiscalã.
(8) Contribuabilul are obligatia sã îndeplineascã mãsurile prevãzute în actul întocmit cu ocazia inspectiei fiscale, în termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscalã.
ARTICOLUL 97
Obligatia de colaborare a contribuabilului
(1) Contribuabilul are obligatia sã colaboreze la constatarea stãrilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sã dea informatii, sã prezinte la locul de desfãsurare a inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificãrii situatiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea inspectiei fiscale, contribuabilul va fi informat cã poate numi persoane care sã dea informatii.
Dacã informatiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa si altor persoane pentru obtinerea de informatii.
ARTICOLUL 98
Dreptul contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfãsurãrii inspectiei fiscale asupra constatãrilor rezultate din inspectia fiscalã.
(2) La încheierea inspectiei fiscale, organul fiscal va purta o discutie finalã cu contribuabilul asupra constatãrilor si consecintelor lor fiscale.
(3) Data, ora, locul si problematica discutiei vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
(4) Contribuabilul are dreptul sã prezinte, în scris, punc tul de vedere cu privire la constatãrile inspectiei fiscale.
ARTICOLUL 99
Sesizarea organelor de urmãrire penalã
(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmãrire penalã în legãturã cu constatãrile efectuate cu ocazia inspectiei fiscale si care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni, în conditiile prevãzute de legea penalã.
(2) În situatiile prevãzute la alin. (1) organele de inspectie au obligatia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspectie si de cãtre contribuabilul supus inspectiei, cu sau fãrã explicatii ori obiectiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuzã sã semneze procesul-verbal, organul de inspectie fiscalã va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.
ARTICOLUL 100
Raportul privind rezultatul inspectiei fiscale
(1) Rezultatul inspectiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatãrile inspectiei, din punct de vedere faptic si legal.
(2) Dacã, ca urmare a inspectiei, se modificã baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modificã, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.