TITLUL XIII
DESPRE CONTRACTELE ALEATORII
CAPITOLUL I
Despre contractele aleatorii în genere
Art. 1635. Contractul aleatoriu este conventia reciprocã ale cãrei efecte, în privinta beneficiilor si a pierderilor pentru toate pãrtile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment necert.
Astfel sunt:
l. contractul de asigurare;
2. împrumutul nautic;
3. jocul si prinsoarea;
4. si contractul de renditã pe viatã.
Cele douã dintâi se reguleazã dupã legile comertului maritim. (C. civ. 947, 1636 si urm., 1639 si urm.).
CAPITOLUL II
Despre joc si prinsoare
Art. 1636. Legea nu dã nici o actiune spre platã unui debit din joc sau din prinsoare. (C. civ. 1638).
Art. 1637. Sunt exceptate jocurile ce contribuie la exercitiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul, cãlare sau cu carul si alte asemenea.
Cu toate acestea, judecãtorul 1 poate sã respingã cererea când suma pusã în joc sau la prinsoare ar fi excesivã.
1. Instanta judecãtoreascã
Art. 1638. Pierzãtorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plãtit de bunã voie, afarã numai în cazul când câstigãtorul a întrebuintat dol, înselãciune sau amãgire. (C. civ. 953, 960, 994, 1092).
CAPITOLUL III
Despre contractul de renditã pe viatã
SECTIUNEA I
Despre natura contractului de renditã pe viatã
Art. 1639. Rendita pe viatã se poate înfiinta cu titlu oneros. (C. civ. 1635) .
Art. 1640. Ea se poate constitui si cu titlu gratuit, prin donatiune între vii sau prin testament.
Trebuie însã atunci sã fie revestitã de formele cerute de legi pentru asemenea acte. (C. civ. 550, 800 si urm., 813, 856, 900, 1641, 1650).
Art. 1641. Rendita pe viatã înfiintatã prin donatiune sau testament este supusã la reductiune, dacã întrece portiunea disponibilã; este nulã dacã se face în favoarea unei persoane necapabile de a primi. (C. civ. 654, 751, 808, 841, 844, 847, 939 si urm.).
Art. 1642. Rendita pe viatã se poate înfiinta în favoarea persoanei ce a plãtit pretul, sau a altei a treia ce n-are nici un drept la renditã.
În cazul din urmã, desi întruneste însusirile unei liberalitãti, totusi nu este supusã formelor stabilite pentru donatiune; însã este în totul supusã dispozitiilor articolului precedent. (C. civ. 1640).
Art. 1643. Ea se poate înfiinta în favoarea unei sau mai multor persoane.
Art. 1644. Este fãrã lucrare orice contract de renditã pe viatã, înfiintat în favoarea unei persoane care era deja moartã în momentul facerii contractului. (C. civ. 966).
Art. 1645. Contractul de renditã pe viatã, în favoarea unei persoane afectate de o boalã de care a murit în interval de 20 zile de la data contractului, este nul.
SECTIUNEA II
Despre efectele contractului de renditã pe viatã între pãrtile contractante
Art. 1646. Acela în a cãrui favoare s-a înfiintat, cu titlu oneros, o renditã pe viatã, poate sã cearã sfãrâmarea contractului, dacã înfiintãtorul ei nu dã asigurãrile stipulate pentru executare. (C. civ. 1020, 1021).
Art. 1647. Singura neplatã a termenelor 1 expirate a renditei nu dã drept celui în a cãrui favoare este înfiintatã sã cearã întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrãinat. El are numai dreptul de a face sã se sechestreze si sã se vândã averea debitorului sãu si a cere ca, neconsimtind debitorul, sã se reguleze, din produsul vinderii, o sumã suficientã spre plata termenelor . (C. civ. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 si urm.).
1. Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã
Art. 1648. Înfiintãtorul renditei nu poate sã se libereze de plata ei, oferind înapoierea capitalului si renuntând la repetitiunea anuitãtilor plãtite, oricât de lungã fie viata acelor în a cãror favoare s-a înfiintat rendita, si oricât de oneroasã fie prestatia renditei. (C. civ. 969).
Art. 1649. Rendita pe viatã se dobândeste de proprietarul 1 ei în proportia zilelor ce a trãit.
Dacã însã s-a stipulat ca termenii 2 ei sã se plãteascã anticipat, atunci se considerã de câstigat fiecare termen din ziua în care a venit plata lui. (C. civ. 525, 1023).
1. Creditorul renditei.
2. Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã
Art. 1650. Numai în cazul în care rendita pe viatã s-a înfiintat cu titlu gratuit, se poate si stipula ca dânsa sã nu fie supusã sechestrãrii 1 . (C. civ. 1718) .
1. Sã nu poatã fi urmãritã
Art. 1651. Proprietarul renditei pe viatã nu poate sã cearã termenele expirate 1 decât justificând existenta sa, ori existenta persoanei în favoarea cãreia s-a înfiintat. (C. civ. 1169, 1907).
1. Sumele scadente datorate în temeiul contractului de renditã
TITLUL XIV
DESPRE FIDEJUSIUNE
(CAUTIUNE)
CAPITOLUL I
Despre natura si întinderea fidejusiunii
Art. 1652. Cel ce garanteazã o obligatie se leagã cãtre creditor de a îndeplini însusi obligatia pe care debitorul nu o îndeplineste. (C. civ. 1662 si urm.).
Potrivit art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei, minorul si interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot sã garanteze obligatia altuia.
Art. 1653. Fidejusiunea nu poate exista decât pentru o obligatie validã.
Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligatii ce poate fi anulatã în virtutea unei exceptii personale debitorului, cum de pildã în cazul de minoritate.
Art. 1654. Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi fãcutã sub conditii mai oneroase.
Poate fi însã numai pentru o parte a datoriei si sub conditii mai putin grele.
Cautiunea ce întrece datoria sau care este contractatã sub conditii mai oneroase e validã numai pânã în mãsura obligatiei principale.
Art. 1655. Oricine poate sã se facã fidejusore, fãrã ordinea si chiar fãrã stiinta acelui pentru care se obligã.
Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar si pentru fidejusorul acestuia. (C. civ. 946, 1093, 1669, 1680).
Art. 1656. Fidejusiunea trebuie sã fie expresã si nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
Art. 1657. Fidejusiunea nedeterminatã a unei obligatii principale, se întinde la toate accesoriile unei datorii, si încã si la spezele primei reclamatii 1 , si la toate cele posterioare notificãrii fãcute fidejusorului.
1. Cheltuielile corespunzãtoare introducerii cererii de chemare în judecatã.
Art. 1658. Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afarã de constrângerea corporalã, chiar dacã îndatorirea era asiguratã prin constrângere corporalã. (C. civ. 653, 777, 1060).
Dispozitia referitoare la constrângerea corporalã nu mai are aplicare, fiind incompatibilã cu ordinea juridicã din România .
Art. 1659. Debitorul obligat a da sigurantã trebuie sã prezinte o persoanã capabilã de a contracta, care sã posede avere îndestulã spre a garanta o obligatie, si care sã aibã domiciliul în teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean, la care trebuie sã se dea.
Art. 1660. Solvabilitatea unui garant se mãsoarã numai dupã nemiscãtoarele ce pot fi ipotecate, afarã de cazul când datoria este micã sau afacerea este comercialã. Spre acest finit nu se pot lua în consideratie nemiscãtoarele în litigiu, nici acelea situate la o asa depãrtare, încât sã devinã foarte dificile lucrãrile executive asuprã-le.
Art. 1661. Dacã fidejusorul, cãpãtat de creditor de bunã voie sau judecãtoreste, a devenit apoi nesolvabil, trebuie sã se dea un altul.
Aceastã regulã nu se aplicã în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei conventii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoanã.
CAPITOLUL II
Despre efectele fidejusiunii
SECTIUNEA I
Despre efectele fidejusiunii între creditor si cautionator (fidejusor)
Art. 1662. Fidejusorul nu este tinut a plãti creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii cãruia trebuie mai întâi sã se facã discutie 1 , afarã numai când însusi a renuntat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmã, efectul obligatiei sale se reguleazã dupã principiile statornicite în privinta datoriilor solidare. (C. civ. 1039 si urm., 1055, 1056, 1663 si urm., 1677, 1794).
1. Urmãrire
Art. 1663. Creditorul nu este îndatorat sã discute 1 averea debitorului principal, dacã garantul nu o cere de la cele dintâi lucrãri 2 îndreptate contra sa.
1. Sã urmãreascã
2. Acte de executare
Art. 1664. Fidejusorul care cere discutia 1 trebuie sã indice creditorului averea debitorului principal si sã anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executãrii.
Nu se va tine în seamã arãtarea bunurilor debitorului principal situate afarã din teritoriul jurisdictional al tribunalului judetean în care trebuie sã se efectueze plata, sau a bunurilor în litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranta datoriei, care nu mai sunt în posesiunea debitorului.
1. Urmãrirea
Art. 1665. De câte ori cautionarul va arãta bunuri în cuprinderea articolului precedent si va anticipa si spezele cuviincioase pentru discutie 1 , creditorul rãmâne cãtre garant rãspunzãtor pânã la valoarea bunurilor arãtate, în caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenitã prin amânarea urmãririi. (C. civ. 999).
1. Acte de executare
Art. 1666. Când mai multe persoane au garantat unul si acelasi creditor pentru una si aceeasi datorie, fiecare din ele rãmâne obligatã pentru datoria întreagã. (C. civ. 1039 si urm., 1142, 1674).
Art. 1667. Cu toate acestea, fiecare din persoanele arãtate în articolul precedent, întrucât n-a renuntat la beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul sã dividã mai întâi actiunea sa si sã o reducã la proportia fiecãruia.
Dacã unii din garanti erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obtinuse diviziunea, acesta rãmâne obligat în proportia unei asemenea nesolvabilitãti; dacã însã nesolvabilitatea a supravenit dupã diviziune, atunci nu mai poate fi rãspunzãtor pentru aceasta. (C. civ. 1042, 1049, 1057, 1060, 1668).
Art. 1668. Dacã creditorul însusi si de bunã voie a împãrtit actiunea sa, nu mai poate sã se lepede de aceastã diviziune, desi, mai înainte de timpul în care a primit-o, unii din cautionatori au fost nesolvabili. (C. civ. 1049 si urm.).
SECTIUNEA II
Despre efectele fidejusiunii între debitor si cautionator (fidejusor)
Art. 1669. Cautionatorul ce a plãtit are regres contra debitorului principal, atât când a garantat cu stiinta debitorului, cât si pe nestiinta lui.
Regresul se întinde atât asupra capitalului, cât si asupra dobânzilor si a spezelor; cu toate acestea, garantul nu are regres decât pentru spezele fãcute de dânsul dupã ce a notificat debitorului principal reclamatia pornitã asuprã-i.
Fidejusorul are regres si pentru dobânda sumei ce a plãtit, chiar când datoria nu produce dobândã, si încã si pentru daune-interese, dacã se cuvine.
Cu toate acestea, dobânzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea garantului decât din ziua în care s-a notificat plata. (C. civ. 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672, 1673).
Art. 1670. Cautionatorul ce a plãtit datoria intrã în dreptul ce avea creditorul contra datornicului. (C. civ. 1108).
Art. 1671. Când sunt mai multi debitori principali solidari pentru una si aceeasi datorie, fidejusorul ce a garantat pentru ei toti are regres în contra fiecãrui din ei pentru repetitiunea sumei totale ce a plãtit. (C. civ. 1039, 1053).
Art. 1672. Fidejusorul ce a plãtit prima datã, nu are regres contra debitorului principal ce a plãtit de-a doua oarã; are însã actiunea de repetitiune contra creditorului.
Când fidejusorul a plãtit, fãrã sã fi fost urmãrit si fãrã sã fi înstiintat pe datornicul principal, nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul când în timpul plãtii, datornicul ar fi avut meziu de a declara stinsã datoria sa; îi rãmâne însã dreptul de a cere înapoi de la creditor banii dati. (C. civ. 993, 1092).
Art. 1673. Fidejusorul, si fãrã a fi plãtit, poate sã reclame dezdãunare de la debitor:
1. când este urmãrit în judecatã pentru a plãti;
2. când debitorul se aflã falit sau în stare de nesolvabilitate;
3. când debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garantie într-un termen determinat si acesta a expirat;
4. când datoria a devenit exigibilã prin sosirea scadentei stipulate;
5. dupã trecerea de 10 ani, când obligatia principalã nu are un termen determinat de scadentã, întrucât însã obligatia principalã nu ar fi fost de asa fel încât sã nu poatã a se stinge înaintea unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucât nu s-a stipulat contrariul. (C. civ. 1022 si urm., 1684).
SECTIUNEA III
Despre efectele fidejusiunii între mai multi garanti
Art. 1674. Când mai multe persoane au garantat pentru unul si acelasi debitor si pentru una si aceeasi datorie, garantul ce a plãtit datoria are regres contra celorlalti garanti pentru portiunea ce priveste pe fiecare.
Cu toate acestea, nu are loc regresul decât când garantul a plãtit în unul din cazurile arãtate în articolul precedent. (C. civ. 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).
CAPITOLUL III
Despre fidejusiunea legalã si cea judecãtoreascã
Art. 1675. De câte ori o persoanã este obligatã de lege sau de judecãtor 1 a da o garantie, garantul ce se oferã trebuie sã aibã conditiile prescrise de art. 1659 si 1660. Fidejusiunea judecãtoreascã trebuie însã sã poatã fi supusã la constrângerea corporalã. (C. civ. 541, 566, 718, 1364, 1806).
Ultima parte a textului este abrogatã implicit întrucât Legea constrângerii corporale din 12 septembrie 1864 nu mai corespunde cu ordinea juridicã din România.
Cu privire la fidejusiunea judiciarã a a se vedea art. 392-396 C. proc. civ.
1. Instanta judecãtoreascã
Art. 1676. Cel ce e dator sã dea garantie, e liber sã dea un amanet sau altã asigurare, care sã se gãseascã suficientã pentru asigurarea creantei.
Art. 1677. Garantul judecãtoresc nu poate cere discutia 1 averii debitorului principal. (C. civ. 1662 si urm.).
1. Urmãrirea
Art. 1678. Cel ce s-a fãcut garant numai pentru fidejusorul judecãtoresc nu poate sã cearã discutia 1 averii debitorului principal si a fidejusorului. (C. civ. 1655, 1662).
1. Urmãrirea
CAPITOLUL IV
Despre stingerea fidejusiunii
Art. 1679. Obligatia ce naste din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting si celelalte obligatii. (C. civ. 1091 si urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873).
Art. 1680. Confuziunea urmatã între datornicul principal si fidejusorul sãu, prin erezirea 1 unuia de cãtre altul, nu stinge actiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor. (C. civ. 653, 1154, 1655, 1678).
1. Mostenirea.
Art. 1681. Garantul se poate servi în contra creditorului de toate exceptiile datornicului principal inerente datoriei; însã nu-i poate opune acele ce sunt curat personale datornicului. (C. civ. 1047, 1142, 1148, 1155).
Art. 1682. Cautionatorul se libereazã de garantia sa, când nu poate sã intre în drepturile, privilegiile si ipotecile creditorului din cauza acestuia. (C. civ. 1108, 1670).
Art. 1683. Dacã creditorul primeste de bunã voie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale, cautionatorul rãmâne liberat, chiar când creditorul a fost evins din acel lucru.
Art. 1684 . Prelungirea termenului acordat de creditor în favoarea datornicului principal nu libereazã pe fidejusor de garantia sa, care poate în acest caz sã urmãreascã pe debitor pentru platã. (C. civ. 1022 si urm., 1673).
Art. 1685. Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului sãu un lucru mobil spre siguranta datoriei. (C. civ. 1591, 1676).
Art. 1686. Amanetul dã creditorului dreptul de a fi plãtit din lucrul amanetului, cu preferintã înaintea altor creditori.
Ca sã rezulte preferintã se cere un act înregistrat în regulã, ce sã enunte suma datoritã, specia si natura lucrurilor amanetate sau o descriptie de calitatea, greutatea si mãsura lor.
Facerea unui act înscris si înregistrat nu este neapãrat decât când datoria trece peste 250 lei. (C civ. 1690, 1722, 1730).
Cu privire la înregistrarea actului de amanet, a se vedea art. 710 si 719 C. proc. civ.
Art. 1687. Preferinta arãtatã în articolul precedent nu se poate înfiinta în privinta mobilelor necorporale, cum creantele mobiliare, decât prin un act în regulã înregistrat si notificat debitorului creantei date în amanet.
Art. 1688. În toate cazurile însã, acest privilegiu nu subzistã asupra amanetului decât când s-a dat si a rãmas în posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de pãrti.
Art. 1689. Creditorul, la caz de neplatã, nu poate sã dispunã de amanet; are dreptul însã sã cearã de la judecãtor 1 ca amanetul sã-i rãmânã lui, drept platã, si pânã la suma datoriei, cu ale ei dobânzi, de se cuvine, dupã o estimatie fãcutã de experti, ori sã se vânzã la licitatie.
E nulã orice stipulatie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-si apropia amanetul sau a dispune de dânsul fãrã formalitãtile sus-arãtate. (C. civ. 5, 968, 1008, 1690).
1. Instantã judecãtoreascã
Art. 1690. Pânã la expropriatiunea 1 debitorului, de este sã se facã, el rãmâne proprietarul amanetului. (C. civ. 1591, 1730).
1. Executare silitã
Art. 1691. Creditorul rãspunde dupã regulile stabilite la titlul: Despre contracte si obligatii în genere , de pierderea sau stricãciunea amanetului provenitã din culpa sa.
Asemenea si debitorul trebuie sã întoarcã creditorului toate spezele utile si cele necesare fãcute pentru conservarea amanetului. (C. civ. 991, 997, 1080, 1102, 1156, 1564, 1574, 1599, 1618, 1730).
Art. 1692. Dacã s-a dat drept amanet o creantã ce produce dobânzi, creditorul trebuie sã tinã în seamã aceste dobânzi asupra dobânzilor ce ar fi datorite.
Dacã datoria, pentru a cãrei sigurantã s-a dat amanet o creantã, nu produce ea însãsi dobânzi, atunci dobânzile creantei amanetate se tin în seamã asupra capitalului datoriei. (C. civ. 1111).
Art. 1693. Dacã creditorul abuzã de amanet, debitorul poate sã cearã ca acel amanet sã se punã sub sechestru.
Cu privire a sechestru, a se vedea art. 596 C. proc. civ.
Art. 1694. Debitorul nu poate pretinde restitutiunea amanetului decât dupã ce a plãtit în întreg capitalul, dobânzile si spezele datoriei pentru a cãrei sigurantã s-a fost dat amanetul.
Dacã acelasi debitor ar fi fãcut o altã datorie cãtre acelasi creditor dupã traditiunea amanetului, si o asemenea datorie ar fi devenit exigibilã înainte de plata primei datorii, creditorul nu va putea fi constrâns sã libereze amanetul mai înainte de a se fi plãtit ambele creante, chiar când nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua. (C. civ. 1619).
Art. 1695. Amanetul este nedivizibil, desi datoria este divizibilã, între erezii debitorului, ori între aceia ai creditorului.
Eredele debitorului ce si-a plãtit partea sa de datorie, nu poate cere restitutiunea pãrtii sale de amanet atâta timp cât datoria nu este plãtitã în întregul ei.
Si viceversa, eredele creditorului care si-a primit partea sa de datorie, nu poate sã restituie amanetul cu dãunarea coerezilor sãi încã neplãtiti. (C. civ. 774, 786, 1057 si urm.).
Art. 1696. Dispozitiile precedente nu se aplicã în materie de comert, nici la casele de împrumut pe amanet, în privinta cãrora se va urma dupã legile si regulamentele relative la dânsele.
Art. 1697-1703. (Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931).
Art. 1704 . Tranzactia este un contract prin care pãrtile terminã un proces început sau preîntâmpinã un proces ce poate sã nascã. (C. civ. 943, 945, 947, 1179).
Art. 1705. Tranzactia trebuie sã fie constatatã prin act scris. (C. civ. 1191, 1197).
Art. 1706. Tranzactie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea.
Acei însã ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzactie, nu pot transige decât în formele stabilite de legi speciale. (C. civ. 946 si urm., 1307).
A se vedea:
- art. 105, 129, 133 si 147 din Codul familiei;
- art. 5 alin. 3 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãtilor economice de stat ca regii autonome si societãti comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990).
Art. 1707. Se poate transige asupra unei actiuni civile ce derivã din o infractiune.
Art. 1708. În tranzactie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va tinea de dânsa. (C. civ. 1066).
Art. 1709. Tranzactiile se mãrginesc numai la obiectul lor; renuntarea, fãcutã în toate pretentiile si actiunile, cuprinde numai ceea ce se reportã la pricinile, asupra cãrora a urmat tranzactie. (C. civ. 984, 1710, 1716).
Art. 1710. Tranzactia nu se întinde decât asupra pricinilor de care trateazã, fie intentia pãrtilor manifestatã prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ea ca o consecintã necesarã din ceea ce s-a expres 1 .
1. Exprimat
Art. 1711. Tranzactiile au între pãrtile contractante puterea unei sentinte neapelabile 1 . (C. civ. 1200, 1201).
1. Definitivã
Art. 1712. Este admisibilã actiunea de nulitate 1 contra unei tranzactii, pentru eroarea asupra persoanei sau obiectului în proces. (C. civ. 953 si urm., 1716, 1717, 1900).
1. În anulare
Art. 1713 . Asemenea se poate ataca tranzactia fãcutã spre executarea unui titlu nul, afarã numai când pãrtile ar fi tratat expres despre nulitate. (C. civ. 954, 966, 1167, 1190).
Art. 1714. Tranzactia fãcutã pe documentele dovedite în urmã de false este nulã. (C. civ. 966).
Art. 1715. E asemenea nulã tranzactia asupra unui proces finit prin sentintã neapelabilã 1 , despre care pãrtile sau una din ele n-aveau cunostintã.
Când sentinta necunoscutã pãrtilor ar fi încã apelabilã, tranzactia va fi validã. (C. civ. 954, 966, 1201, 1712).
1. Definitivã
Art. 1716. Când pãrtile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea sã existe între dânsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor în timpul tranzactiei si care s-ar fi descoperit în urmã nu constituie un titlu de anularea tranzactiei, afarã numai atunci când ar fi fost ascunse prin fapta uneia din pãrtile contractante.
Însã tranzactia va fi nulã, când ea nu ar cuprinde decât un singur obiect si s-ar dovedi, din documentele în urmã descoperite, cã una din pãrti nu avea nici un drept asupra acelui obiect. (C. civ. 998, 1714).
Art. 1717. Învederata gresealã în socoteli, urmatã la facerea tranzactiei, nu pãgubeste pe nici una din pãrti, si trebuie sã se repare. (C. civ. 1712).
TITLUL XVIII
Despre privilegii si ipoteci
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1718. Oricine este obligat personal este tinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare. (C. civ. 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).
Art. 1719. Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comunã a creditorilor sãi, si pretul lor se împarte între ei prin analogie 1 , afarã de cazul când existã între creditori cauze legitime de preferintã. (C. civ. 974 si urm., 1720, 1721, 1824 si urm.).
1. Proportional cu valoarea creantelor respective.
Art. 1720. Cauzele legitime de preferintã sunt privilegiile si ipotecile. (C. civ. 1685, 1722 si urm., 1746 si urm.).
Art. 1721. Când un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului, sau în contra oricãrui alt caz fortuit, suma ce se va datora de cãtre asigurãtor va trebui, dacã nu va fi fost cheltuitã în reparatia obiectului asigurat, sã fie afectatã la plata creantelor privilegiate si ipotecare, dupã rangul fiecãreia din ele.
Asemenea se va urma si cu orice despãgubire va fi datoritã de cãtre o a treia persoanã, pentru pierderea totalã sau deteriorarea obiectului însãrcinat de un privilegiu sau ipotecã.
CAPITOLUL II
Despre privilegii
Art. 1722. Privilegiul este un drept, ce dã unui creditor calitatea creantei sale de a fi preferit celorlalti creditori, fie chiar ipotecari. (C. civ. 1685, 1723 si urm.).
Art. 1723. Între creditorii privilegiati, preferinta se reguleazã dupã diferitele calitãti ale privilegiilor. (C. civ. 1729).
Art. 1724. Creditorii privilegiati, care au acelasi rang, au deopotrivã drept la platã .
Art. 1725. Privilegiile tezaurului public 1 si ordinea în care se exercitã ele sunt regulate prin legi speciale.
Tezaurul public nu poate obtine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea dobândite mai înainte.
A se vedea cu privire la imobilele înscrise în cãrti funciare:
- art. 78 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cãrtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
- art. 5 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cãrtile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947);
- art. 15 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
1. Privilegiile creantelor statului.
Art. 1726. Privilegiile pot fi atât asupra mobilelor, cât si asupra imobilelor.
SECTIUNEA I
Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor si imobilelor
Art. 1727. Cheltuielile de judecatã sunt privilegiate atât asupra mobilelor, cât si asupra imobilelor, în privinta tuturor creditorilor în interesul cãrora au fost fãcute. (C. civ. 1729, 1731, 1737).
A se vedea nota de sub art. 1725.
SECTIUNEA II
Despre privilegii asupra mobilelor
Art. 1728. Privilegiile sunt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.
§ 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor
Art. 1729. Creantele privilegiate asupra tuturor mobilelor sunt cele mai jos arãtate, si se exercitã în ordinea urmãtoare:
1. cheltuielile de judecatã fãcute în interesul comun al creditorilor;
2. cheltuielile îngropãrii în raport cu conditia si starea defunctului;
3. cheltuielile boalei celei de pe urmã fãcute în curs de un an;
4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut si restul datoriei din anul curent;
salariul de 6 luni al calfelor de prãvãlie si salariul pe o lunã al lucrãtorilor cu ziua;
5. pretul obiectelor de subsistentã date debitorului si familiei sale în curs de sase luni.
Când valoarea imobilelor n-a fost absorbitã de creantele privilegiate si ipotecare, partea din pretul lor ce mai rãmâne se va afecta cu preferintã la plata creantelor arãtate prin prezentul articol. (C. civ. 472 si urm., 1370, 1739).
§ 2. Despre privilegii asupra oarecãror mobile
Art. 1730. Creantele privilegiate asupra oarecãror mobile sunt:
1. Chiriile si arenzile. Când contractul este autentic sau are o datã certã, proprietarul are privilegiul pentru toatã chiria sau arenda pe anul curent, precum si pe tot timpul ce rãmâne a curge pânã la expirarea contractului.
Când contractul nu e autentic, sau nu are datã certã, proprietarul are privilegiul numai pentru chiria sau arenda pe anul curent si pe anul viitor.
În cazul dintâi, dacã prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost expres prohibitã subarendarea sau subînchirierea, ceilalti creditori ai debitorului pot reînchiria casa sau rearenda mosia pentru timpul ce mai rãmâne a curge dupã contract; dar sunt obligati de a plãti proprietarului tot ce-i este datorit.
Obiectele asupra cãror se exercitã privilegiul sunt:
Pentru casã, toate mobilele din ea.
Pentru mosie, toatã recolta anului curent, precum si tot ce serveste la exploatarea mosiei.
Acelasi privilegiu are loc pentru reparatiile locative si pentru tot ce priveste executia contractului.
Proprietarul poate sechestra mobilele care se aflã în casa sa sau pe mosia sa, când ele au fost duse în alt loc, fãrã consimtãmântul sãu, si proprietarul conservã privilegiul sãu pe aceste mobile, întrucât timp le-a revendicat; adicã, când sunt în chestiune mobilele unei mosii, dacã a fãcut cererea sa în termen de 40 de zile, si când sunt în chestiune mobilele unei case, în termen de 15 zile.
2. Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra pretului acestei recolte, si sumele datorite pentru instrumente de exploatatiune, pe pretul acestor instrumente; în ambele aceste cazuri, cu preferintã chiar înaintea proprietarului mosiei pentru privilegiul arendei.
3. Creanta pe amanetul ce este în posesiunea creditorului.
4. Cheltuielile fãcute pentru conservarea lucrului.
5. Pretul pentru lucruri mobile neplãtite, dacã se aflã încã în posesiunea debitorului, chiar si în cazul când a cumpãrat cu termen de platã.
Dacã vânzarea s-a fãcut fãrã termen de platã, vânzãtorul poate chiar sã revendice obiectele vândute, pe cât timp se aflã în posesiunea cumpãrãtorului, si poate sã împiedice revinderea acelor lucruri, dacã însã s-a fãcut cererea sa în termen de opt zile dupã trãdarea 1 lucrurilor, si dacã lucrurile se aflã încã tot în starea în care se gãseau la timpul trãdãrii lor.
Pierderea actiunii de revendicare aduce cu sine si pierderea actiunii rezolutorie a contractului vânzãrii, în privinta celorlalti creditori.
6. Creantele ce are un hangiu, în aceastã calitate, asupra efectelor 2 voiajorilor, ce se aflã în ospãtãria sa.
7. Creanta cheltuielilor de transport si a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat, întrucât timp acela ce l-a transportat, îl are în posesiunea sa, si în cele 24 ore ce vor urma trãdãrii lucrului la destinatarului sãu, dacã acesta din urmã a conservat posesiunea lucrului.
8. Creantele rezultând dint abuzuri si prevaricatiuni 3 ale functionarilor publici, în exercitiul functiunii lor, asupra cautionamentului lor, precum si asupra dobânzilor ce ar fi produs acel cautionament. (C. civ. 991, 1080, 1361, 1429 si urm., 1473 si urm., 1574, 1618, 1623, 1685 si urm., 1691).
- Pct. 8 a devenit inaplicabil întrucât prin Decretul nr. 23 din 13 aprilie 1951 a fost abrogatã Legea din 31 iulie 1929 asupra contabilitãtii publice si asupra controlului bugetului si patrimoniului public, care, prin art. 15 reglementa obligatia mânuitorilor de bani si materiale publice, de a depune garantii;
- a se vedea si art. 10 si urm. din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si rãspunderea în legãturã cu gestionarea bunurilor publice (B. Of. nr. 132 din 18 nov. 1969).
1. Predarea.
2. Lucrurilor.
3. Pagube de care functionarul public se face culpabil în exercitiul functiunii.
§ 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele
Art. 1731. Cheltuielile de judecatã vin înaintea tuturor creantelor în interesul cãrora au fost fãcute. (C. civ. 1727, 1729).
Art. 1732. Cheltuielile fãcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare.
Ele trec, în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 si 5 ale articolului 1729. (C. civ. 1730 pct. 4).
Art. 1733. Creditorul amanetar, hangiul si cãrãusul sunt preferati vânzãtorului unui obiect mobiliar, care le serveste de sigurantã, afarã de cazul când ei, primind lucrul, au stiut cã pretul era încã datorit.
Privilegiul vânzãtorului nu se exercitã decât dupã acel al proprietarului casei sau mosiei, afarã de cazul când vânzãtorul, la transportarea lucrurilor în locurile închiriate, a fãcut cunoscut proprietarului cã pretul încã nu i s-a plãtit. (C. civ. 1685, 1730).
Art. 1734. Sumele datorite pentru seminte sau pentru cheltuielile recoltei de peste an se plãtesc din pretul acestei recolte, si sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea mosiei, din pretul acestor ustensile, cu preferintã în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului proprietarului mosiei. (C. civ. 1730 pct. 2) .
Art. 1735. Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii. (C. civ. 1729 pct. 2).
Art. 1736. Celelalte privilegii generale sunt primate de cãtre privilegiile speciale. (C. civ. 1729, 1730).
SECTIUNEA III
Despre privilegii asupra imobilelor
Art. 1737. Creditorii privilegiati asupra imobilelor sunt:
1. Vânzãtorul pe imobilul vândut, pentru plata pretului. Dacã s-au fãcut mai multe vânzãri succesive, pentru care a rãmas datorit pretul în total sau în parte, întâiul vânzãtor se preferã celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea si asa înainte.
2. Acei ce au dat banii care au servit la achizitia unui imobil. Trebuie însã sã fie constatat într-un mod autentic, prin actul de împrumutare, cã suma era destinatã a fi întrebuintatã la aceasta; asemenea trebuie sã fie constatat prin chitanta vânzãtorului cã plata pretului s-a fãcut cu banii împrumutati.
3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garantia împãrtelii acute între ei si a sumelor cu care a rãmas dator unul cãtre altul.
4. Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucrãtori întrebuintati pentru a zidi, a reconstrui, sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu conditie însã ca prealabilmente sã se fi încheiat un proces-verbal, de cãtre un expert numit de judecãtoria în a cãrei razã teritorialã sunt situate edificiile, constatator stãrii si felului lucrãrilor ce proprietarul va declara cã are de gând a face si numai în cazul când acele lucrãri ar fi fost primite cel mult în curs de sase luni, dupã terminarea lor, de cãtre expert asemenea numit de judecãtorie. Dar privilegiul acesta nu poate trece niciodatã peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la adausul de valoare ce va fi existând la epoca alienãrii imobilului, ca rezultat al lucrãrilor executate.
5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrãtori, se bucurã de acelasi privilegiu, însã numai în cazul când întrebuintarea acelor bani va fi constatatã într-un mod autentic prin actul de împrumutare, si prin chitanta lucrãtorilor, în modul în care s-a vorbit mai sus, despre acei care au împrumutat bani pentru achizitia unui imobil. (C. civ. 742, 787, 1107, 1361, 1483 si urm., 1742).
A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cãrti funciare:
- Legea îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997);
- art. 2 si 3 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cãrtile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. 157 din 12 iulie 1947);
- art. 12 si 14 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
SECTIUNEA IV
Cum se conservã privilegiile
Art. 1738. Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în privinta imobilelor, decât atunci când ele s-au adus la cunostinta publicã, prin inscriptie, si numai de la data acelei inscriptii în registrele notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, dupã modul determinat de lege, afarã de singurele exceptii ce urmeazã. (C. civ. 1739 si urm., 1745, 1780 si urm., 1816 si urm.).
A se vedea:
- art. 715 alin. 1, 716 si 717 C. proc. civ.;
- nota de sub art. 1737.
Art. 1739. Sunt scutite de formalitatea inscriptiei, creantele arãtate la art. 1729.
Art. 1740. Vânzãtorul privilegiat conservã privilegiul sãu prin transcriptia titlului care a transferat proprietatea cumpãrãtorului, si care titlu constatã cã i se datoreste întregul pret sau parte din el; asemenea si acela care a dat bani pentru cumpãrarea unui imobil, conform alineatului 2 de la art. 1737, conservã privilegiul sãu prin transcriptia titlului care constatã destinatia împrumutãrii si trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vânzãtorului. (C. civ. 818, 1107, 1361, 1801, 1802, 1816).
A se vedea nota de sub art. 1737.
Art. 1741. Coeredele sau copãrtasul la o împãrtealã conservã privilegiul sãu asupra bunurilor cuprinse în fiecare lot, sau asupra lucrului pus în licitatie, pentru tot ce are drept a reclama în aceastã calitate, prin inscriptia acestui privilegiu în termen de 60 zile socotite de la data actului de împãrtealã sau de la data adjudecãrii prin licitatie; în cursul acestui timp nici o ipotecã nu poate fi constituitã în prejudiciul coeredelui sau copãrtasului creditor, asupra nici unui bun care se gãseste cuprins în masã comunã. (C. civ. 742 si urm., 787, 1388, 1737).
A se vedea nota de sub art. 1737.
Art. 1742. Arhitectii, antreprenorii, pietrarii si alti lucrãtori întrebuintati pentru a zidi, a reconstrui sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, si acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe persoanele de mai sus, cu bani a cãror întrebuintare se constatã conform alineatului 5 de la articolul 1737, conservã privilegiul lor prin inscriptia proceselor-verbale ale expertilor, mentionate la alineatul 4 al articolului 1737.
A se vedea de sub art. 1737.
Art. 1743. Creditorii si legatarii, care cer separatia patrimoniului defunctului, conservã privilegiul lor asupra imobilelor succesiunii în fata creditorilor erezilor sau reprezentantilor defunctului, prin inscriptia acestui privilegiu, în termen de sase luni de la data deschiderii succesiunii.
Înaintea expirãrii acestui termen, nici o ipotecã stabilitã de cãtre erezii sau reprezentantii defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu poate avea efect.
A se vedea:
- Legea îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 27 octombrie 1947);
- art. 15 si 16 din Lege nr. 241/1947 pentru punerea în aplicarea în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cãrtile funciare din 27 aprilie 1938 (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
Art. 1744. Cesionarii acestor diverse creante privilegiate exercitã întru toate aceleasi drepturi, care le aveau si acei ce le-au cedat aceste creante. (C. civ. 1391 si urm.).
A se vedea:
- Legea îmbunãtãtirilor nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997).
Art. 1745. Toate creantele privilegiate supuse la formalitatea inscriptiei, în privinta cãror nu s-ar fi îndeplinit conditiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu înceteazã cu toate acestea de a fi creante ipotecare; însã ipoteca, în privinta tuturor persoanelor al treilea, nu dateazã decât de la epoca inscriptiilor care vor trebui fãcute, dupã cum mai jos se va arãta. (C. civ. 1778, 1779, 1780 si urm.).
CODUL CIVIL
pagina a VII-a
CAPITOLUL III
Despre ipoteci
Art. 1746. Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii.
Ipoteca este din natura ei nedivizibilã si subzistã în întregimea ei asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecãrui si asupra fiecãrei portiuni din acele imobile.
Dreptul de ipotecã se conservã asupra imobilelor în orice mânã va trece. (C. civ. 1057, 1062, 1719, 1790 si urm.).
Art. 1747. Dreptul de ipotecã nu se poate constitui decât în cazurile si cu formele prescrise de lege.
Art. 1748. Ipoteca este sau legalã sau conventionalã. (C. civ. 1749, 1753, 1769).
Art. 1749. Ipoteca legalã este aceea care ia nastere în virtutea unei dispozitii speciale a legii.
Ipoteca conventionalã este aceea care ia nastere din conventia pãrtilor, cu formele prescrise de lege.
Art. 1750. Se pot ipoteca:
1. imobilele care sunt în comert 1 , cu accesoriile lor, ce dupã lege se privesc ca imobile;
2. uzufructul asupra acestor imobile si accesorii. (C. civ. 462, 471, 488, 517, 963, 1777).
1. În circuitul civil
Art. 1751. Mobilele nu pot fi ipotecate. (C. civ. 472 si urm., 1909).
Art. 1752. Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispozitiilor legilor maritime, în privinta navelor si bastimentelor de mare.
SECTIUNEA I
Despre ipotecile legale
Art. 1753. Drepturile si creantele care se asigurã de lege prin o ipotecã sunt:
1. ale femeilor mãritate asupra bunurilor bãrbatului;
2. ale minorilor si interzisilor asupra bunurilor tutorelui;
3. ale statului, ale comunelor si stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor contabili. (C. civ. 902, 1725).
- Pct. 1 a fost implicit abrogat, ca urmare a abrogãri art. 1233-1282 C. civ., prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codul familiei si a Decretului privitor la persoane fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954);
- Pct. 2 a fost abrogat prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954.
A se vedea cu privire la ipotecile legale si dispozitiile:
- Art. 10 si urm. din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii, si rãspunderea în legãtura cu gestionarea bunurilor publice (B. nr. 132 din 18 noiembrie 1969);
- Art. 166 alin. 3 C. proc pen.;
- Art. 12 alin. 1 din Decretul Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului cãtre populatie ( B. Of. nr. 22 din 8 februarie 1990).
§ 1. Despre sigurantele femeilor mãritate
Art. 1754-1761. (Abrogate implicit drept urmare a abrogãrii art. 1233-1293 privind regimul dotal, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice - B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificãrile ulterioare).
§ 2. Despre garantiile ce sunt obligati a da tutorii în interesele minorilor si interzisilor
Art. 1762-1767. (Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice).
§ 3. Despre garantiile ce sunt obligati a da statului, comunelor si stabilimentelor publice, perceptorii si administratorii contabili
Art. 1768. Ipoteca legalã a statului, a comunelor si a stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor si administratorilor publici, nu se poate stabili decât asupra bunurilor prezente, iar nu si a celor viitoare. (C. civ. 1725, 1753 pct. 3).
A se vedea nota de sub art. 1753.
SECTIUNEA II
Despre ipotecile conventionale
Art. 1769. Cine are capacitatea de a înstrãina un imobil, poate a-l si ipoteca. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536, 1658, 1770).
A se vedea, de asemenea, nota de sub art. 475.
Art. 1770. Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o conditie, sau rezolubil în oarecare cazuri, sau supus la o actiune de resciziune, nu pot consimti decât o ipotecã supusã acelorasi conditii sau acelorasi resciziuni. (C. civ. 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782, 1783).
A se vedea:
- Art. 31 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare Ia cãrtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
- Art. 11 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
Art. 1771. Bunurile minorilor si ale interzisilor nu pot ipotecate decât pentru cauzele si cu formele prescrise de legi. (C. civ. 1753).
A se vedea art. 105, 129 si 147 din Codul familiei.
Art. 1772. Ipoteca conventionalã nu va putea fi constituitã decât prin act autentic.
Art. 1773. Ipotecile consimtite în tarã strãinã nu pot avea efect în România decât dupã ce actele prin care s-a consimtit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiunii bunurilor si se va fi luat inscriptie.
Acest notar va verifica dacã actele de constituirea ipotecii unesc toate conditiile cerute de legile locului unde s-au fãcut spre a fi autentice.
Art. 1774. Ipoteca conventionalã nu este valabilã dacã; prin actul de constituire al ipotecii, nu se specificã anume natura si situatia fiecãrui imobil al debitorului, asupra cãrui se consimte ipoteca creantei. (C. civ. 965).
Art. 1775. Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.
Art. 1776. Ipoteca conventionalã nu poate fi valabilã decât atunci când suma, pentru care ipoteca este constituitã, va fi determinatã prin act.
Dacã creanta este conditionalã se va mentiona conditia în inscriptie. (C. civ. 1770, 1781, 1782, 1783).
Art. 1777. Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioratiilor survenite în urma constituirii imobilului ipotecat. (C. civ. 482, 488, 1750).
SECTIUNEA III
Despre rangul ipotecilor între ele
Art. 1778. Între creditori, ipoteca, fie legalã, fie conventionalã, nu are rang decât din ziua inscriptiei sale în registre. (C. civ. 1738, 1745, 1780).
Art. 1779. Ipotecile înscrise în registre în aceeasi zi au acelasi rang. (C. civ. 1778, 1779, 1820, 1887, 1888).
A se vedea:
- Legea îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997;
- Art. 11 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947).
CAPITOLUL IV
Despre modul inscriptiei privilegiilor si ipotecilor
Art. 1780. Inscriptiile se fac la notariatul de stat în a cãrui razã teritorialã sunt situate bunurile ipotecate.
Drepturile de privilegii si ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea mortii debitorului, nu vor mai putea fi înscrise decât în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
Inscriptiile nu vor produce nici un efect când vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul cãrui actele fãcute înaintea deschiderii falimentelor sunt declarate de lege nule. (C. civ. 704, 1738, 1743, 1778, 1779, 1790).
A se vedea art. 715-717 C. proc. civ. si art. 727 C. com.
Art. 1781. Spre a opera inscriptia, creditorul si debitorul, în persoanã sau prin mandatari cu procuri autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al conventiei prin care se constituie ipoteca. Totodatã, creditorul va face si alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorialã a notariatului de stat. (C. civ. 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1775, 1776, 1784, 1816, 1820).
Art. 1782. Notarul de stat, gãsind actul învestit cu toate formele cerute de lege pentru inscriptie, va ordona inscriptia sa, dupã care se va certifica, pe actul original, data si numãrul de ordine sub care s-a scris în registru. (C. civ. 1780).
Art. 1783. În toate cazurile de inscriptie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca creditorul sau mandatarul sãu singur sã se prezinte înaintea notarului de stat si sã cearã inscriptia ipotecii sau a privilegiului sãu, în virtutea titlului din care decurge acea ipotecã sau acel privilegiu. (C. civ. 1753).
Art. 1784. Inscriptiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori.
Art. 1785. Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o renditã care produce interese 1 , are drept ca interesele datorite pe trei ani sã aibã acelasi rang ca si capitalul, fãrã prejudiciul inscriptiilor ce poate lua pentru interese dupã trei ani, si care vor avea rang din ziua inscriptiei lor.
1. Dobânzi la capital si sume ce sunt datorate în baza contractului de renditã.
Art. 1786. Inscriptiile conservã dreptul de privilegiu si de ipotecã în curs de 15 ani din ziua în care s-au fãcut inscriptiile. Efectul lor înceteazã dacã inscriptiile nu au fost reînnoite înaintea expirãrii acestui termen.
Cu toate acestea, inscriptiile luate în favoarea minorilor, interzisilor, a femeilor mãritate, a statului, comunelor si celorlalte stabilimente publice sunt dispensate de a fi reînnoite pânã dupã un an de la încetarea tutelei, disolutiunea cãsãtoriei sau încetarea din functiune a functionarului.
A se vedea nota de sub art. 1753.
Art. 1787. Inscriptia reînnoitã trebuie sã indice inscriptia primitivã ce se reînnoieste. În lipsã de o asemenea indicatie, creanta ipotecarã va avea rang de la inscriptia din urmã. (C. civ. 1786).
CAPITOLUL V
Despre stergerea si reductiunea inscriptiilor
Art. 1788. Inscriptiile vor fi sterse sau reduse prin consimtãmântul pãrtilor interesate, capabile de a consimti la aceasta, sau în virtutea unei sentinte date în ultimã instantã, sau care a dobândit puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o stergere sau reductiune, trebuie sã fie expres si autentic. (C. civ. 946).
Dispozitiile acestui text nu se aplicã imobilelor supuse regimului de carte funciarã ori publicitate imobiliarã
- Legea îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997;
- art. 33-35 si 38 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 72 iulie 1947).
Art. 1789. Actele fãcute în tarã strãinã, care constatã consimtãmântul pentru stergerea sau reductiunea unei inscriptii, nu sunt executorii în România decât dupã ce s-au vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situatiei bunurilor, care va verifica autenticitatea acelor acte. (C. civ. 2, 1773).
CAPITOLUL VI
Despre efectul privilegiilor si ipotecilor în contra persoanelor al treilea care detin imobilul
Art. 1790. Creditorii care au privilegiu sau ipotecã înscrisã asupra unui imobil îl urmãresc în orice mânã ar trece. (C. civ. 1722, 1746, 1778, 1779, 1791) .
Art. 1791. Dacã persoana a treia, care detine imobilul, nu îndeplineste formalitãtile mai jos stabilite pentru a purga proprietatea sa, ea rãmâne îndatoratã prin singurul efect al inscriptiilor, în calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, si se bucurã de toti termenii de platã ce îi avea si debitorul primitiv. (C. civ. 1792 si urm.).
Art. 1792. Detentorul este tinut în acelasi caz sau de a plãti toate capitalurile si interesele 1 exigibile, la orice sumã s-ar urca, sau de a lãsa imobilul ipotecat fãrã nici o rezervã. (C. civ. 1785, 1793).
1. Dobânzile
Art. 1793. Când detentorul nu îndeplineste una din aceste obligatii pe deplin, fiecare creditor ipotecar are dreptul de a cere vânzarea imobilului ipotecat, pentru creanta sa. (C. civ. 1790, 1794, 1795, 1804, 1824).
Art. 1794. Cu toate acestea, detentorul care nu este personal obligat pentru creanta ipotecarã a creditorului, poate sã se opunã la vânzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacã au mai rãmas alte imobile ipotecate pentru aceastã datorie în posesiunea principalului sau principalilor debitori, si poate sã cearã discutia prealabilã dupã forma regulatã la titlul Despre cautionament . În timpul acestei discutii se va opri vânzarea imobilului ipotecat. (C. civ. 1662 si urm.).
Art. 1795. Cât pentru lãsarea imobilului ipotecat, ea poate sã fie fãcutã de cãtre orice detentor care nu este personal obligat la datorie si care are capacitatea de a înstrãina. (C. civ. 946, 1769, 1796).
Art. 1796. Detentorul poate sã lase imobilul, chiar dupã ce a recunoscut obligatia sau dupã ce a fost condamnat în aceastã calitate; lãsarea imobilelor nu împiedicã nici pe detentor, pânã la adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plãtind toatã datoria si cheltuielile.
Art. 1797. Lãsarea imobilului ipotecat se face prin declaratie la grefa judecãtoriei situatiei imobilului.
Judecãtoria va încheia act despre aceasta.
Dupã cererea celui mai diligent dintre cei interesati, se va numi un curator imobilului pãrãsit si se va urmãri vânzarea sa dupã formele prescrise pentru expropriatiuni 1 .
1. Executare silitã
Art. 1798. Servitutile si drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale renasc dupã pãrãsirea sau adjudecarea imobilului.
Art. 1799. Detentorul care a plãtit datoria ipotecarã, sau care a lãsat imobilul ipotecat, sau care a suferit expropriatiunea 1 acestui imobil, are recurs în garantie, de drept, în contra debitorului principal. (C. civ. 551, 1108, 1336 si urm.).
1. Executare silitã
CAPITOLUL VII
Despre stingerea privilegiilor si a ipotecilor
Art. 1800. Privilegiile si ipotecile se sting:
1. prin stingerea obligatiei principale;
2. prin renuntarea creditorului la ipotecã;
3. prin îndeplinirea formalitãtilor si conditiilor prescrise detentorilor pentru purgarea bunurilor dobândite de ei;
4. prin prescriptie.
Prescriptia este câstigatã debitorului, pentru bunurile care se aflã în posesiunea sa, prin expirarea timpului defipt pentru prescriptia actiunilor ce rezultã din ipotecã sau din privilegiu.
Cât pentru bunurile care se gãsesc în mâinile unui al treilea detentor, prescriptia îi este câstigatã prin expirarea timpului regulat pentru prescriptia proprietãtii în favoarea sa; în cazul când prescriptia presupune un titlu, ea nu începe a curge decât din ziua când detentorul s-a înscris în registrul notariatului de stat ca nou proprietar.
Inscriptiile luate de creditori nu întrerup cursul prescriptiei stabilite prin lege în favoarea debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului. (C. civ. 974, 1091, 1134, 1153, 1801, 1802, 1890, 1891, 1892, 1895).
CAPITOLUL VIII
Despre modul de a purga proprietãtile de privilegii si ipoteci
Art. 1801. Toate actele translative de bunuri si drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce se vor tine spre acest sfârsit la notariatul de stat în a cãrui razã teritorialã sunt bunurile situate.
A se vedea:
- art. 710, 711 pct. 1-9 si 712 C. proc. civ.
- Legea îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 159 din 24 iulie 1996);
- Regulamentul de aplicare a Legii îmbunãtãtirilor funciare nr. 84/1996 (M. Of. nr. 285 din 21 octombrie 1997);
Potrivit art. 44 din decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), sotii sunt îndreptãtiti ca, de comun acord, sã cearã înscrierea în cartea funciarã, a dreptului sotilor asupra unui bun comun sau mentionarea calitãtii de bun comun în registrul de transcriptii, pe marginea actului de dobândire.
Art. 1802. Orice act de înstrãinare a drepturilor mentionate în articolul precedent nu se va putea opune persoanelor al treilea de nu se va fi fãcut transcriptia cerutã prin acel articol. (C. civ. 973, 1175, 1295, 1801, 1803) .
A se vedea:
- Art. 712 C. proc. civ.;
- Art. 17 alin 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoarea la cãrtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938)
- Art. 4 si 5 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cãrtilor funciare provizorii în cãrti de publicitate funciarã (M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947)
Art. 1803. Transcriptia prescrisã prin articolul 1801 transmite dobânditorului drepturile ce înstrãinãtorul avea asupra proprietãtii imobilului, dar cu privilegiile si ipotecile cu care imobilul era însãrcinat. (C. civ. 1746, 1790)
Art. 1804. Dacã noul proprietar voieste a fi apãrat de urmãrile autorizate prin Capitolul VI al prezentului titlu, este tinut, în cursul lunii de la transcriptia actului de transmisia proprietãtii, de a notifica creditorilor la domiciliile ce si-au ales când au luat inscriptiile ipotecare:
1. contractul de dobândirea imobilului;
2. un certificat de transcriptia lui;
3. o tabletã în trei coloane, din care cea dintâi va cuprinde data ipotecilor si aceea a inscriptiilor, cea de a doua, numele creditorilor, si cea de a treia sumele creantelor înscrise. (C. civ. 1781 si urm., 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813).
Art. 1805. Noul proprietar va declara prin acea notificare cã este gata a plãti îndatã datoriile si sarcinile ipotecare, numai pânã la concurenta pretului stipulat prin actul de înstrãinare sau pânã la valoarea la care va pretui imobilul, dacã este dãruit, fãrã distinctie între datoriile exigibile sau neexigibile. (C. civ. 1791, 1804, 1806).
Art. 1806. Dupã ce noul proprietar a fãcut notificarea prescrisã în termenul defipt prin articolul 1804 si dacã pretul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate si ipotecare, orice creditor al cãrui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vânzare prin licitatie publicã, cu îndatorire:
1. de a comunica aceastã cerere noului proprietar în curs de 40 de zile de la notificarea ce acesta i-a fãcut;
2. de a se supune a sui pretul imobilului cu a zecea parte mai mult decât pretul stipulat în actul de înstrãinare.
Toate acestea se vor comunica, dupã cererea în scris a creditorului, atât noului proprietar, cât si înstrãinãtorului imobilului, prin judecãtoria, unde s-a fãcut transcriptia actului de înstrãinarea imobilului.
Toate acestea sub pedeapsã de nulitate. (C. civ. 1807 si urm.).
Art. 1807. Dacã creditorii nu vor cere punerea în licitatie în termenul si cu formele prescrise în articolele precedente, valoarea imobilului va rãmâne definitiv defiptã la pretul stipulat prin contract, sau la suma estimatiei în caz de donatiune, si noul proprietar va rãmâne liberat de orice privilegiu si ipotecã, plãtind pretul creditorilor dupã ordinea inscriptiei lor, sau depunându-l la casa de depozite si consemnatiuni. (C. civ. 978, 1800) .
Art. 1808. În caz de revânzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriatiunile fortate 1 , dupã stãruinta sau a creditorului care a cerut revânzarea sau a noului proprietar.
Acela din acestia care va stãrui pentru vânzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicatie pretul stipulat prin contract sau declarat dupã estimatie, si suma cu care creditorele s-a obligat a sui acest pret. (C. civ. 1805, 1806, 1824) .
1. Executare silitã.
Art. 1809. Adjudecatarul este dator, peste pretul adjudecãrii, a restitui dobânditorului imobilului sau donatarului deposedat toate cheltuielile ce acesta a fãcut cu formarea contractului sãu, pentru transcriptia lui, acelea ale notificãrii, si cele fãcute de el la vânzarea prin licitatie. (C. civ. 1341).
Art. 1810. Dacã imobilele în urmarea licitatiei s-au adjudecat asupra dobânditorului imobilului sau a donatarului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare 1 .
1. Ordonantã de adjudecare
Art. 1811. Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitatie nu va putea stãvili sub nici un cuvânt adjudecarea publicã, dacã nu vor consimti toti creditorii privilegiati sau ipotecari.
Art. 1812. Dacã adjudecarea se va face asupra aceluia care cumpãrase imobilul, atunci va avea recurs în contra vânzãtorului, spre a fi dezdãunat de suma care excede pretul stipulat prin actul de vânzare si pentru dobânda acestui excedent. (C. civ. 1341, 1799).
Art. 1813. În cazul când titlul noului proprietar ar cuprinde imobile si mobile, sau mai mult imobile, din care unele ipotecate si altele neipotecate, situate în aceeasi sau în diferite raze teritoriale de judecãtorii, toate înstrãinate cu un singur pret sau pentru preturi deosebite si separate, sau cã aceste imobile sunt cuprinse sau cã nu sunt cuprinse în aceeasi exploatatiune, în aceste cazuri pretul imobilului asupra cãruia sunt luate inscriptii se va determina cu analogie 1 dupã pretul total, si va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu articolul 1804.
Creditorele care a cerut punerea în licitatie nu este dator, în nici un caz, a face suirea pretului cerut prin articolul 1806, pentru mobile sau pentru alte imobile decât cele ipotecate creantei sale.
Noului proprietar îi rãmâne totdeauna recurs în contra autorului sãu spre a fi dezdãunat de vãtãmarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achizitiei sale, sau din cauza diviziunii exploatatiunilor. (C. civ. 1804, 1830).
1. Proportional fatã de pretul total.
Art. 1814. Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decât supunându-se ipotecii un alt imobil de aceeasi valoare, sau depunându-se, la casa de depozite si consemnatiuni, o sumã egalã cu valoarea creantei asigurate prin ipotecã.
Formele ce urmeazã a se observa la mutarea ipotecii, de pe un imobil pe altul, se vor determina prin legea de procedurã. (C. civ. 1753, 1800).
A se vedea art. 717 si 718 C. proc. civ.
Dispozitie tranzitorie
Art. 1815. Femeile cãsãtorite pânã la promulgarea acestei legi vor fi datoare în curs de un an de la aceastã epocã a cere inscriptie asupra imobilelor bãrbatilor pentru asigurarea dotei lor, conform regulilor prescrise prin acest codice.
CAPITOLUL IX
Despre publicitatea registrelor si despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de stat, însãrcinati cu tinerea registrelor
Art. 1816. Secretarii notarialelor de stat sunt tinuti de a elibera tuturor acelor ce cer copie de pe actele transcrise în registrele lor si de pe inscriptiile existente, sau certificat cã nu existã nici o inscriptie. (C. civ. 1804, 1817 si urm., 1822).
Art. 1817. Ei sunt responsabili pentru orice prejudiciu ar rezulta:
1. Din omisiunea pe registrele lor a transcriptiilor actelor de mutatie ale proprietãtii, si a inscriptiilor luate în birourile notariatului de stat;
2. Din lipsa de mentiune în certificatele lor a unei sau mai multor inscriptii existente, afarã de cazul când eroarea provine din arãtãri nesuficiente care nu pot sã le fie imputate. (C. civ. 998, 1740, 1780, 1801, 1802, 1818, 1822).
Art. 1818. Imobilul în privinta cãruia secretarul ar fi omis în certificatele sale una sau mai multe sarcine înscrise rãmâne cu toate acestea încãrcat cu toate sarcinile înscrise, rãmânând însã noului cumpãrãtor, care a fost indus în eroare, recurs contra secretarului pentru daunele ce i s-au cauzat prin omisiune, precum si recurs contra vânzãtorului pentru întoarcerea pretului si daunelor-interese. (C. civ. 1746, 1790).
Art. 1819. În nici un caz, secretarii notariatelor de stat nu pot refuza, nici întârzia transcriptia actelor de mutatie ale proprietãtilor, inscriptia privilegiilor si drepturilor ipotecare, nici eliberarea de certificate ce se cer de pãrti, nici prezentarea registrelor originale când se cer de pãrti, sub pedeapsã de rãspundere de daune-interese cãtre pãrti; drept care, la caz de refuz sau întârziere nemotivatã, se va încheia îndatã asupra cererii pãrtilor proces-verbal despre aceasta de cãtre procurorul tribunalului respectiv. (C. civ. 1822).
Art. 1820. Secretarii notariatelor de stat vor fi tinuti de a avea un registru pe care vor înscrie zi cu zi si în ordine numericã depunerile ce li se vor fi fãcut de actele de mutatie ale proprietãtilor destinate de a fi transcrise; ei vor elibera deponentului un bilet de recunoastere care va purta numãrul de ordine sub care s-a înscris depunerea în registru si ei nu vor putea transcrie, în registrele destinate pentru aceasta, actele de mutatie ale proprietãtilor decât cu data si dupã ordinea în care s-a fãcut depunerea acelor acte la notariatul de stat.
Art. 1821. Toate registrele de transcriptie si inscriptie vor fi snuruite, numerotate si parafate pe fiecare paginã de cãtre notarul de stat.
Art. 1822. Secretarii notariatelor de stat sunt tinuti de a se conforma, în exercitiul functiunii lor, tuturor dispozitiilor capitolului prezent, sub pedeapsã de amendã de la 500 la 3.000 lei pentru întâia contraventie, si de destituire pentru a doua contraventie, fãrã prejudiciul daunelor-interese cãtre pãrti care vor fi plãtite înaintea amendei. (C. civ. 1816 si urm.).
Art. 1823. Mentiunile de depozit, inscriptiile si transcriptiile se vor face în registre, în sir, fãrã nici un loc alb; nici interlinii, sub pedeapsã în contra secretarului notariatului de stat de o amendã de la 1.500 lei pânã la 5.000 lei si de daune-interese cãtre pãrti, care vor fi plãtite înaintea amendei.
TITLUL XIX
DESPRE EXPROPRIATIUNEA SILITÃ 1
Art. 1824. Creditorul poate urmãri expropriatiunea:
1. a bunurilor imobile si a accesoriilor reputate imobile care sunt proprietatea debitorului sãu;
2. a uzufructului ce are debitorul asupra bunurilor de aceeasi naturã. (C. civ. 462 si urm., 488 si urm., 517 si urm., 1750).
1. Executarea silitã asupra bunurilor nemiscãtoare
Art. 1825. Cu toate acestea, partea nedivizã a unui coerede în imobilele unei succesiuni nu poate fi pusã în vânzare de cãtre creditorii sãi personali înaintea împãrtelii sau a licitatiei ce pot provoca creditorii, dacã vor gãsi de cuviintã, sau în care au dreptul de a interveni. (C. civ. 731, 785, 974, 1737).
A se vedea art. 490 C. proc. civ.
Cu privire la urmãrirea bunurilor comune ale sotilor, a se vedea art. 33 din Codul familiei.
Art. 1826. Imobilul unui minor sau unui interzis nu poate fi pus în vânzare înaintea vânzãrii mobilelor sale. (C. civ. 1662, 1794).
Art. 1827. Discutia 1 prealabilã a mobilelor nu este cerutã la expropriatiunea imobilelor posedate în nediviz de cãtre un major si un minor sau interzis, dacã datoria le este comunã; asemenea, discutia 1 nu se cere în cazul când urmãririle au fost începute în contra unui major sau înaintea pronuntãrii interdictiei.
1. Urmãrirea
Art. 1828. Creditorul nu poate urmãri vânzarea imobilelor care nu-i sunt ipotecate decât la cazul când bunurile ce-i sunt ipotecate nu ajung spre plata creantei sale. (C. civ. 1746, 1824, 1830).
Art. 1829. Vânzarea silitã a bunurilor situate în diferite raze teritoriale nu poate fi provocatã decât succesiv, afarã de cazul când acele bunuri fac parte din una si aceeasi exploatatiune.
Vânzarea se urmãreste înaintea judecãtoriei în a cãrei razã teritorialã se gãseste centrul exploatatiunii sau în lipsa unui asemenea centru, partea bunurilor ce prezintã cel mai mare venit. (C. civ. 1813, 1830).
Art. 1830. Dacã bunurile ipotecate creditorului si bunurile ce nu-i sunt ipotecate sau bunurile situate în diferite raze teritoriale fac parte din una si aceeasi exploatatiune, vânzarea unuia si altora se va urmãri la un loc, dacã o cere debitorul. (C. civ. 1812, 1829).
Art. 1831. Dacã debitorul justificã, prin contracte de arendã autentice, cã venitul curat al imobilelor sale pe timp de un an este de ajuns pentru plata capitalului datoriei dobânzilor si cheltuielilor si dacã el dã delegatiei creditorului de a percepe acel venit, judecãtoria poate suspenda urmãririle, care urmãriri pot fi însã continuate dacâ se prezintã vreun obstacol sau vreo opozitie la plata datoriei. (C. civ. 1101, 1132).
Art. 1832. Vânzarea silitã a imobilelor nu poate fi provocatã si urmãritã decât în virtutea unui titlu autentic si executoriu pentru o datorie certã si lichidã.
Dacã datoria consistã în sume nelichidate, urmãririle sunt valabile, dar ajdudecarea nu se va putea face decât dupã lichidare.
Art. 1833. Cesionarul unui titlu executor nu poate urmãri expropriatiunea decât dupã significatiunea 1 fãcutã debitorului despre cesiunea titlului. (C. civ. 780, 1106, 1393, 1394, 1744).
1. Notificarea
Art. 1834. Adjudecarea nu se poate face decât dupã o sentintã definitivã în ultimã instantã sau trecutã în putere de lucru judecat.
Art. 1835. Urmãririle nu pot fi anulate sub pretext cã creditorul ar fi început a cere urmãrire pentru o sumã mai mare decât ceea ce este datoritã.
Art. 1836. Orice urmãrire de expropriatiune trebuie sã fie precedatã de o somatie de platã, fãcutã din partea creditorului, debitorului în persoanã sau mandatarului sãu.
Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, dispozitiile acestui act normativ nu se aplicã dreptului la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie.
TITLUL XX
DESPRE PRESCRIPTIE 1
CAPITOLUL I
Dispozitii preliminare
Art. 1837. Prescriptia este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligatie, sub conditiile determinate prin aceastã lege. (C. civ. 645, 1091, 1200, 1800, 1887, 1888).
A se vedea art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
1. Dispozitiile titlului XX (art. 1837 si urm.), precum si celelalte dispozitii din Codul civil privitoare la prescriptia extinctivã a dreptului la actiune având un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), în mãsura determinatã prin art. 25 si art. 26 ale acestui decret.
Art. 1838. Nu se poate renunta la prescriptie decât dupã împlinirea ei. (C. civ. 965, 1839).
Art. 1839. Renuntarea la prescriptie este sau expresã sau tacitã.
Renuntarea tacitã rezultã dintr-un fapt care presupune delãsarea dreptului câstigat.
Art. 1840. Cel ce nu poate înstrãina nu poate renunta la prescriptie. (C. civ. 946, 948, 1306, 1536).
Art. 1841. În materie civilã, judecãtorii nu pot aplica prescriptia dacã cel interesat nu va fi invocat acest mijloc.
A se vedea art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960)
Art. 1842. Prescriptia poate fi opusã în cursul unei instante pânã în momentul când Curtea de Apel 1 va pronunta definitiva sa decizie, asupra cãreia nu mai poate reveni dupã lege, afarã numai de cazul când cel în drept a o opune ar trebui sã se prezume, dupã împrejurãri, cã a renuntat la dânsa.
A se vedea nota de sub art. 1841.
1. Potrivit art. 10 din Legea de organizare judecãtoreascã nr. 92/1992 (M. Of. nr. 197 din 13 august 1992), instantele judecãtoresti sunt: judecãtoriile, tribunalele, curtile de apel, Curtea Supremã de Justitie.
Art. 1843. Creditorii si orice altã persoanã interesatã pot sã opunã prescriptia câstigatã debitorului sau codebitorului lor, ori proprietarului, chiar si dacã acel debitor, codebitor sau proprietar renuntã la dânsa. (C. civ. 562, 699, 974).
Art. 1844. Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privatã, ci sunt scoase afarã din comert. (C. civ. 476, 963, 1310) .
A se vedea în legãturã cu aceastã reglementare preferentialã:
- art. 135 alin. 4 din Constitutia României, care enumerã bunurile ce fac obiectul exclusiv al proprietãtii publice;
- art. 135 alin. 3 din Constitutia României, potrivit cãruia proprietatea publicã apartine statului sau unitãtilor administrativ-teritoriale;
- art. 135 alin. 5 din Constitutia României, potrivit cãruia bunurile proprietate publicã sunt inalienabile.
A se vedea, de asemenea:
- art. 4 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991);
- art. 5 alin. 2 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, potrivit cãruia terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacã prin lege nu se prevede altfel, iar dreptul de proprietate asupra lor este imprescriptibil;
- Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicatã (M. Of. nr. 304 din 30 decembrie 1995).
Art. 1845. Statul, stabilimentele publice si comunale, în ceea ce priveste domeniul lor privat, sunt supuse la aceleasi prescriptii ca particularii si, ca si acestia, le pot opune.
A se vedea:
- art. 135 alin. 2 din Constitutia României, potrivit cãruia proprietatea este publicã sau privatã;
- art. 6 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (M. Of. nr. 37 din 20 februarie 1991), potrivit cãruia domeniul privat al statului si respectiv al comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor este alcãtuit din terenuri - altele decât cele prevãzute la art. 5 - aflate sau intrate în proprietatea lor prin cãile si modurile prevãzute de lege. El este supus dispozitiilor de drept comun;
- Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991, republicatã (M. Of. 304 din 30 decembrie 1995).
CAPITOLUL II
Despre posesiunea cerutã pentru a prescrie
Art. 1846. Orice prescriptie este fondatã pe faptul posesiunii.
Posesiunea este detinerea unui lucru sau folosirea de urr drept, exercitatã, una sau alta, de noi însine sau de altul în numele nostru. (C. civ. 485, 486, 1847 si urm., 1909).
Cu privire la ocrotirea posesiunii, a se vedea art. 674-676 C. proc. civ.
Art. 1847. Ca sã se poatã prescrie, se cere o posesiune continuã, neîntreruptã, netulburatã, publicã si sub nume de proprietar, dupã cum se explicã în urmãtoarele articole. (C. civ. 1853, 1854, 1863).
Art. 1848. Posesiunea este discontinuã când posesorul o exercitã în mod neregulat, adicã cu intermitente anormale. (C. civ. 1847, 1850).
Art. 1849. Posesiunea este întreruptã prin modurile si dupã regulile prescrise în articolele 1863-1873. (C. civ. 1847).
Art. 1850. Continuitatea si neîntreruperea posesiunii sunt dispensate de probã din partea celui ce invocã prescriptia, în acest sens cã, posesorul actual care probeazã cã a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus cã a posedat în tot timpul intermediar, fãrã însã ca aceasta sã împiedice proba contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1847).
Art. 1851. Posesiunea este tulburatã când este fundatã sau conservatã prin acte de violentã în contra sau din partea adversarului. (C. civ. 953, 955, 1847, 1900).
Art. 1852. Posesiunea este clandestinã când posesorul o exercitã în ascuns de adversarul sãu încât acesta nu este în stare de a putea sã o cunoascã. (C. civ. 1847).
Art. 1853. Actele ce exercitãm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adicã în calitate de locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinatiei legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla îngãduintã a proprietarului sãu. (C. civ. 1858).
Art. 1854. Posesorul este presupus cã posedã pentru sine, sub nume de proprietar, dacã nu este probat cã a început a poseda pentru altul. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
Art. 1855. Când posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune cã a conservat aceeasi calitate, dacã nu este probã contrarie. (C. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
Art. 1856. Posesiunea viciatã prin vreuna din cauzele arãtate în art. 1847 devine posesiunea utilã, îndatã ce acel viciu înceteazã în vreun mod oarecare. (C. civ. 953, 955,si urm., 1847, 1900).
Art. 1857. Posesorul care posedã nu sub nume de proprietar nu poate sã schimbe el însusi, fie prin sine singur, fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni. (C. civ. 1855).
Art. 1858. Posesiunea care se exercitã nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune utilã, decât prin vreunul din urmãtoarele patru moduri:
1. când detinãtorul lucrului primeste, cu bunã-credintã de la o a treia persoanã, alta decât adevãratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinta lucrului ce detine;
2. când detinãtorul lucrului neagã dreptul celui de la care tine posesiunea prin acte de rezistentã la exercitiul dreptului sãu;
3. când detinãtorul strãmutã posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, la altul care este de bunã-credintã;
4. când transmisiunea posesiunii din partea detinãtorului la altul se face printr-un act cu titlu universal, dacã acest succesor universal este de bunã-credintã. (C. civ. 1855, 1857, 1859, 1861).
Art. 1859. În toate cazurile când posesiunea aceluiasi lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare posesor începe, în persoana sa, o nouã posesiune, fãrã a distinge dacã strãmutarea posesiunii s-a fãcut în mod singular sau universal, lucrativ sau oneros. ( C. civ. 1858, 1860, 1861).
Art. 1860. Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, sã uneascã posesiunea sa cu posesiunea autorului sãu. (C. civ. 653, 1859 si urm.).
Art. 1861. Dispozitiile celor douã articole precedente nu derogã la cele prescrise prin articolul 1858, în ultimul sãu alineat. (C. civ. 1859, 1860).
Art. 1862. Dacã viciul posesiunii consistã în discontinuitatea, în interuptiunea sau în precaritatea sa, oricine are interes ca sã nu fie prescriptia împlinitã îl poate opune.
Dacã clandestinitatea si tulburarea posesiunii sunt vicii numai relative si nu pot fi, prin urmare, opuse decât numai de cei în privinta cãror posesiunea a avut asemenea caracter. (C. civ. 1847, 1853 si urm.).
CAPITOLUL III
Despre cauzele care întrerup sau care suspendã cursul prescriptiei
SECTIUNEA I
Despre cauzele care întrerup prescriptia
Art. 1863. Prescriptia poate fi întreruptã sau în mod natural sau în mod civil. (C. civ. 1847, 1864 si urm.).
A se vedea:
- Art. 16 si 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), care reglementeazã întreruperea cursului prescriptiei.
Art. 1864. Este întrerupere naturalã:
1. când posesorul este si rãmâne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinta lucrului, sau de cãtre vechiul proprietar sau de cãtre o a treia persoanã;
2. când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformãri legale a naturii sau destinatiei sale. (C. civ. 1863).
Art. 1865. Întreruperea civilã se opereazã:
1. printr-o cerere fãcutã în judecatã, fie introductivã de instantã sau numai incidentã într-o instantã deja începutã;
2. printr-un act începãtor de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea executiei unui titlu cãrui legea recunoaste puterea executorie;
3. prin recunoasterea de cãtre debitor sau posesor a dreptului celui în contra cãrui prescrie. (C. civ. 1905).
Art. 1866. Efectele întreruperii prescriptiei prin vreunul din modurile naturale sunt absolute; întreruperea civilã, afarã de exceptiile cuprinse în articolele 1872 si 1873 si altele asemenea, nu foloseste decât celuia ce o face si nu vatãmã decât celui contra cãrui se face. (C. civ. 1864, 1867 si urm.).
Art. 1867. Întreruperea, fie civilã, fie naturalã, sterge cu totul orice prescriptie începutã înaintea sa; în nici un caz acea prescriptie nu mai poate fi continuatã. Posesorul sau debitorul pot începe o nouã prescriptie dupã ce actele constitutive de întrerupere înceteazã, conform naturii lor si regulilor aci mai jos stabilite. (C. civ. 1864, 1866, 1868).
Art. 1868. Cererea fãcutã în judecatã nu va putea întrerupe prescriptia decât dacã va fi în cuviintatã de judecãtorie prin hotãrâre de nerevocabilã autoritate 1 .
În cazul acesta nici o prescriptie nu poate curge de la formarea cererii în judecatã si pânã la pronuntarea unei asemenea hotãrâri. (C. civ. 1870, 1871).
1. Hotãrâre definitivã
Art. 1869. Dacã cel ce a format cererea în judecatã lasã sã se perime acea actiune a sa prin nelucrare; dacã se dezistã de acea cerere pentru oricare alt motiv, afarã de nulitãti de formã sau de necompetinta instantei cãtre care a fost fãcut, nici o întrerupere de prescriptie nu poate fi. (C. civ. 1865, 1868, 1870).
Cu privire la perimare a se vedea art. 248-254 C. proc. civ., iar cu privire la dezistare a se vedea art. 246-247 C. proc. civ.
Art. 1870. Cererea în judecatã întrerupe prescriptia, dupã regulile cuprinse în articolul 1868 si 1869, chiar în cazul când este adresatã la o instantã judecãtoreascã necompetentã si chiar dacã este nulã pentru lipsã de forme. (C. civ. 1868, 1869, 1871).
Art. 1871. În cazurile prevãzute în articolul precedent, prescriptia nu va fi întreruptã decât dacã cel interesat va fi fãcut, mai înainte de hotãrârea de peremtiune 1 , ce ar putea fi pronuntatã în contra sa, o nouã cerere în bunã si cuvenitã formã, si dacã aceastã dupã urmã cerere va fi încuviintat, dupã cum se aratã la articolul 1868. (C. civ. 1870).
Textul a fost modificat implicit ca urmare a modificãrii prevederilor din Codul de procedurã civilã privitoare la perimare (art. 248-254), potrivit cãrora perimarea opereazã de drept.
1. Perimare
Art. 1872. Întreruperea civilã a prescriptiei, fãcutã în contra unuia din debitorii solidari, are efect în contra tuturor celorlalti codebitori ai sãi.
Întreruperea civilã fãcutã în contra unuia din mostenitorii unui debitor solidar nu are efect în contra celorlalti comostenitori, chiar dacã creanta ar fi ipotecarã, dacã obligatia nu este nedivizibilã. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct, decât în mãsura pãrtii de obligatie a mostenitorului contra cãrui s-a fãcut întreruperea.
Spre a întrerupe prescriptia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere fãcutã în contra tuturor mostenitorilor debitorului defunct. (C. civ. 742, 1036 si urm., 1045, 1057, 1062, 1873).
Art. 1873. Întreruperea civilã a prescriptiei, fãcutã în contra debitorului principal, are efecte si în contra cautiunii.
Întreruperea fãcutã în contra cautiunii nu poate opri cursul prescriptiei datoriei principale. (C. civ. 1652 si urm., 1679 si urm.).
SECTIUNEA II
Despre cauzele care suspendã cursul prescriptiei
Art. 1874. Suspendarea opreste cursul prescriptiei pe timpul cât dureazã, fãrã însã a o sterge pentru timpul trecut. (C. civ. 1875 si urm.).
A se vedea:
- Art. 13-15 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), care reglementeazã suspendarea cursului prescriptiei.
Art. 1875. Prescriptia curge în contra oricãrei persoane care n-ar putea invoca o exceptie anume stabilitã prin lege. (C. civ. 1876 si urm.).
Art. 1876. Prescriptia nu curge în contra minorilor si interzisilor, afarã de cazurile determinate prin lege. (C. civ. 1900, 1908).
Art. 1877. Prescriptia curge în contra femeii mãritate în privinta averii sale parafernale, chiar si dacã aceea se aflã sub administratia bãrbatului, cu rezerva însã, pentru cazul acesta, de actiune recursorie a femeii în contra bãrbatului.
Dispozitiile art. 1877 si 1878 au fost abrogate implicit de Codul familiei (art. 30-36), care a instituit între soti regimul legal al bunurilor comune, de la care nu se poate deroga prin conventii.
Art. 1878. Prescriptia nu curge pe cât timp tine cãsãtoria, în contra femeii mãritate, în privinta imobilelor dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de cãsãtorie, decât, dacã va fi început a curge mai înainte de cãsãtorie, sau din momentul separatiei patrimoniilor, conform articolelor 1256-1270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.
A se vedea nota de sub art. 1877.
Art. 1879. (Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacitãtii civile a femeii mãritate).
Art. 1880. Nu este asemenea supusã prescriptiei, pe cât timp tine cãsãtoria, nici o actiune a femeii care ar putea sã se rãsfrângã cumva în contra bãrbatului, de ar fi exercitatã de femeie contra unei a treia persoane.
A se vedea nota de sub art. 1538.
Art. 1881 . Prescriptia nu curge între soti, pe cât timp tine cãsãtoria. (C. civ. 1882 si urm.).
A se vedea si dispozitiile art. 14 alin. final din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Art. 1882. Prescriptia nu curge contra mostenitorului beneficiar în respectul creantelor sale asupra succesiunii.
Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinta creantelor, nici în privinta drepturilor reale. (C. civ. 713, 1883).
Art. 1883. Regulile prescrise prin articolul precedent se aplicã si la prescriptia dintre administratorul legal al averii unei persoane si acea persoanã, precum dintre o succesiune vacantã si persoana numitã curator al ei. (C. civ. 1882).
Succesiunea vacantã la care se referã textul era reglementatã prin art. 724-727, care au încetat de a mai avea aplicare odatã cu intrarea în vigoare a Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesoralã notarialã (B. Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B. Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960). Potrivit acestui decret, notarul de stat elibereazã certificat cã succesiunea este vacantã, dacã sunt întrunite conditiile prevãzute de lege, iar bunurile lãsate de defunct trec în proprietatea statului; prin urmare, nu mai pot exista raporturi între mostenire si curator.
2. A se vedea si dispozitiile art. 14 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã.
Art. 1884. Prescriptia curge atât în folosul cât si în contra unei succesiuni vacante, chiar si dacã n-are curator, si chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului si de 40 zile pentru deliberare. (C. civ. 706 si urm.).
A se vedea nota de sub art. 1883.
Art. 1885. Prescriptia unei creante conditionale sau cu termen nu poate începe decât din momentul când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul.
Actiunile reale ale creditorului sau proprietarului sunt, prin exceptie, supuse prescriptiei în folosul celui ce detine lucrul, chiar si mai înainte de realizarea conditiilor, sau de expirarea termenelor la care acele actiuni pot fi subordonate. (C. civ. 1017, 1022, 1337).
Cu privire la prescriptia drepturilor sub conditie suspensivã sau cu termen suspensiv, a se vedea art. 7 alin 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
CAPITOLUL IV
Despre timpul cerut pentru a prescrie
SECTIUNEA I
Dispozitii generale
Art. 1886. Nici o prescriptie nu poate începe a curge mai înainte de a se naste actiunea supusã acestui mod de stingere.
A se vedea si dispozitiile art. 7 alin. 1 si 2, art. 8, 10, 11 si 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Art. 1887. Termenul prescriptiei se calculeazã pe zile, si nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul cãreia prescriptia începe nu intrã în acel calcul. (C civ. 1888, 1889).
Art. 1888. Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul noptii si se fineste la miezul noptii urmãtoare.
Art. 1889. Prescriptia nu se socoteste câstigatã, decât dupã împlinirea celei dupã urmã zile a termenului defipt prin lege.
A se vedea si dispozitiile art. 19 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
SECTIUNEA II
Despre prescriptia de 30 de ani
Art. 1890. Toate actiunile atât reale cât si personale, pe care legea nu le-a declarat nedescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fãrã ca cel ce invocã aceastã prescriptie sã fie obligat a produce vreun titlu, si fãrã sã i se poatã opune reaua-credintã. (C. civ. 557, 565, 639, 645, 700, 840, 1091).
1. A se vedea art. 3 si 6 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960);
2. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), impozitele si taxele datorate statului, contributia pentru asigurãri sociale, precum si primele de asigurare datorate în temeiul asigurãrilor prin efectul legii, rãmân supuse dispozitiilor privitoare la prescriptie din legile speciale.
Art. 1891. Instantele începute si delãsate se vor prescrie, în lipsã de cerere de peremtiune, prin 30 ani socotiti de la cel de pe urmã act de procedurã, oricare ar fi termenul de prescriptie al actiunilor în urma cãrora se vor fi început acele instante.
1. Textul a fost implicit modificat prin Legea nr. 394 din 23 iunie 194 3 pentru accelerarea judecãtilor în materie civilã si comercialã care, prin art. 64, a instituit perimarea de drept.
2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de sub art. 1890.
Art. 1892. Renditele sau creantele ale cãror capete 1 nu sunt niciodatã exigibile si care produc în folosul creditorului interese periodice 2 sau în perpetuu 3 sau pe viatã, se prescriu prin 30 de ani începând de la data titlului lor constitutiv.
A se vedea nota 1 de sub art. 1890, precum si art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
1. Capital.
2. Venituri periodice
3. Rente perpetue
Art. 1893. Dupã 28 de ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urmã titlu, debitorul poate fi constrâns sã procure un nou titlu creditorului sau reprezentantilor sãi.
A se vedea nota de sub art. 1892.
Art. 1894. Regulile prescriptiei relative la alte obiecte decât cele cuprinse în acest titlu si care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispozitiilor acestui titlu în toate cazurile când sunt contrarii lor. (C. civ. 557, 619, 623 si urm., 639 si urm., 700, 722, 783, 789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).
SECTIUNEA III
Despre prescriptiile de 10 pânã la 20 de ani
Art. 1895. Cel ce câstigã cu bunã-credintã si printr-o justã cauzã un nemiscãtor determinat va prescrie proprietatea aceluia prin zece ani, dacã adevãratul proprietar locuieste în circumscriptia tribunalului judetean unde se aflã nemiscãtorul, si prin douãzeci de ani dacã locuieste afarã din acea circumscriptie. (C. civ. 486, 487, 1896).
Art. 1896. Dacã adevãratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscriptia tribunalului judetean unde se aflã nemiscãtorul, si afarã dintr-însa, prescriptia se va completa adãugându-se, la anii de prezentã, un numãr de ani de absentã îndoit decât cel ce lipseste la anii de prezentã pentru ca sã fie zece.
Art. 1897. Justa cauzã este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.
Un titlu nul nu poate servi de bazã prescriptiei de 10 pânã la 20 de ani.
Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescriptia de 10 pânã la 20 ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentantii dreptului sãu, dacã posesorul n-a cunoscut cauza anulabilitãtii. (C. civ. 1858, 1895).
Art. 1898. Buna-credintã este credinta posesorului cã, cel de la care a dobândit imobilul, avea toate însusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Este destul ca buna-credinta sã fi existat în momentul câstigãrii imobilului.
Art. 1899. Justa cauzã trebuie sã fie totdeauna probatã de cel ce invocã prescriptia de 10 pânã la 20 ani.
Buna-credintã se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce aleagã rea-credintã. (C. civ. 486, 487, 960).
Art. 1900. Actiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei conventii, se prescrie prin 10 ani, în toate cazurile când legea nu dispune altfel.
Aceastã prescriptie nu începe a curge, în caz de violentã, decât din ziua când violenta a încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua când eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru actele fãcute de femei mãritate neautorizate, din ziua desfacerii cãsãtoriei; în contra minorilor din ziua majoritãtii, iar în respectul interzisilor din ziua când s-a ridicat interdictia. (C. civ. 790, 799, 953 si urm., 1157, 1837 si urm., 1895 si urm., 1903).
1. A se vedea art. 2, 3 si 9 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
2. Partea din cuprinsul textului "pentru actele fãcute de femei mãritate neautorizate, din ziua desfacerii cãsãtoriei" a fost abrogatã implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacitãtii civile a femeii mãritate (promulgatã prin Decretul nr. 1412, M. Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932)
Art. 1901. Orice actiune a minorului contra tutorelui, relativã la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani, începând de la majoritatea sa. (C. civ. 1890).
Textul a fost implicit modificat prin art. 3 si 14 din Decretul nr. 167/1958 privitor ln prescriptie extinctivã.
Art. 1902. Dupã 10 ani, arhitectii si întreprinzãtorii de lucrãri sunt desãrcinati de rãspunderea la care sunt supusi pentru stricãciunea în tot sau în parte a constructiei, prin viciile de construire sau prin viciile pãmântului. (C. civ. 1483).
Textul a fost implicit modificat prin art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã.
A se vedea Legea nr. 10/1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
SECTIUNEA IV
Despre câteva prescriptii particulare 1
Art. 1903. Actiunea maistrilor si institutorilor de stiinte sau de arte, pentru lectiile ce dau cu luna;
a ospãtarilor si gãzduitorilor, pentru nutrirea si locuirea ce procurã, si a oamenilor cu ziua, pentru plata zilelor, a materiilor de dânsii procurate si a simbriilor;
se prescriu prin sase luni. (C. civ. 1905, 1908).
A se vedea art. 176 din Codul muncii.
1. În afarã de prescriptiile speciale prevãzute în aceastã sectiune, a se vedea si:
- art. 37 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiunilor privitoare la cãrtile funciare (M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938);
- art. 4, 5, 9 si 11 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960);
- art. 103 din Codul aerian (Decretul nr. 516, B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953);
- art. 52, 55 si 60 din Codul familiei;
- art. 23 si 24 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954);
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
- art. 97-101 din Ordonanta Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie, privind executarea creantelor bugetare (M. Of. nr. 23 din 31 ianuarie 1996) care reglementeazã prescriptia dreptului de a cere executarea silitã.
Art. 1904. Actiunea medicilor, a chirurgilor si a apotecarilor, pentru vizite, operatii si medicamente;
a negutãtorilor, pentru marfele ce vând la particularii care nu sunt negutãtori;
a directorilor de pensionate, pentru pretul pensiunii scolarilor lor, si a altor maistri, pentru pretul uceniciei;
a servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un an. (C. civ. 1905, 1908).
Cu privire la alin. 4, a se vedea art. 176 din Codul muncii.
Art. 1905. Prescriptia în cazurile mai sus arãtate se va împlini, chiar dacã ar urma serviciile, lucrãrile si predãrile acolo mentionate.
Ea nu înceteazã de a curge decât când s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverintã, ori s-a format cerere în judecatã. (C. civ. 1865, 1903, 1906, 1908).
Art. 1906. Cu toate acestea, cei cãrora vor fi opuse aceste prescriptii pot dovedi, prin orice mijloace, cã plata este încã datoratã.
Art. 1907. Veniturile renditelor perpetue sau pe viatã;
prestatiunile periodice ale pensiunilor alimentare, chiriile caselor si arenzile bunurilor rurale;
dobânzile sumelor împrumutate si în genere tot ce se plãteste cu anul sau la termene periodice mai scurte;
se prescriu prin 5 ani. (C. civ. 1429, 1587, 1639, 1908).
Termenul de prescriptie al dreptului la actiune cu privire la obligatiile prevãzute de acest text este stabilit în art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960).
Art. 1908. Prescriptiile prezentei sectiuni curg în contra minorilor si interzisilor, rãmânând acestora recurs în contra tutorilor lor. (C. civ. 1711).
Cu privire la curgerea prescriptiei împotriva celor lipsiti de capacitatea de exercitiu, a se vedea art. 14 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã.
Art. 1909. Lucrurile miscãtoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fãrã sã fie trebuintã de vreo curgere de timp.
Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cãrui s-a furat un lucru, poate sã-l revendice, în curs de trei ani, din ziua când l-a pierdut sau când i s-a furat, de la cel la care-l gãseste, rãmânând acestuia recurs în contra celui de la care îl are. (C. civ. 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751, 1846, 1910).
A se vedea nota de sub art. 1844.
Art. 1910. Dacã posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpãrat la bâlci sau la târg, sau la o vindere publicã, sau de la negutãtor care vinde asemenea lucruri, proprietarul originar nu poate sã ia lucrul înapoi decât întorcând posesorului pretul ce l-a costat.
Art. 1911. Prescriptiile începute la epoca publicãrii acestui codice se vor regula dupã legile cele vechi.
Art. 1912. Codicii Domnilor Calimach si Caragea, si orice alte legi civile anterioare, ordonantele domnesti si instructiunile ministeriale din ambele Principatele-Unite, sunt abrogate în tot ce nu este conform regulilor prescrise în prezentul codice.
Art. 1913. Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.
Prin Decretul din 2 iulie 1865, punerea în aplicare a Codului civil a fost amânatã pentru data de 1 decembrie 1865.
Art. 1914. Fiica dotatã înaintea promulgãrii acestei legi, de voieste a veni la o ereditate deschisã în urma promulgãrii acestei legi, va fi obligatã a reporta dota.