TITLUL VII
DESPRE CONTRACTUL DE LOCATIUNE
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1410. Obiectul contractului de locatiune este un lucru sau o lucrare. (C. civ. 1411 si urm., 1470 si urm.).
Art. 1411. Locatiunea lucrurilor este un contract prin care una din pãrtile contractante se îndatoreste a asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un pret determinat. (C. civ. 1413 si urm.).
Art. 1412. Locatiunea lucrãrilor este un contract prin care una din pãrti se îndatoreste drept un pret determinat, a face ceva pentru cealaltã parte. (C. civ. 1413, 1470).
Art. 1413. Locatiunile sunt de mai multe feluri si au regulile lor proprii.
Se cheamã închiriere, locatiunea edificiilor si aceea a miscãtoarelor;
Arendarea, locatiunea fondurilor rurale;
Prestatia lucrãrilor, locatiunea muncii si a serviciului;
Antreprizã, luarea sãvârsirii unei lucrãri drept un pret determinat, când materialul se dã de acela pentru care se executã o lucrare. (C. civ. 1416 si urm., 1447 si urm., 1470 si urm.).
Art. 1414. Se considera ca o locatiune orice concesiune temporarã a unui imobil drept o prestatie anualã, ori sub ce titlu ar fi fãcutã.
O asemenea concesiune nu trece cãtre cesionar nici o proprietate, chiar când s-ar fi stipulat contrariul, ceea ce va fi fãrã nici un efect. (C. civ. 1411)
Art. 1415. Locatiunile ereditare astãzi în fiintã cunoscute sub denumirea de emfiteuze, ori embatic (besman) se pãstreazã. Ele se vor regula dupã regulile sub care s-au nãscut.
Pe viitor ele nu se mai pot înfiinta.
Dispozitia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, întrucât prin art. 7 al Legii pentru reforma agrarã din 14 iulie 1921 (M. Of. nr. 82 din 17 iulie 1921), pãmântul care forma obiectul locatiunilor respective a fost expropriat în folosul embaticarilor).
CAPITOLUL II
Reguli comune la locatiunea edificiilor si a fondurilor rurale
Art. 1416. Dacã contractul fãcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, si una din pãrti îl neagã, nu se poate primi proba prin martori, oricât de mic ar fi pretul si chiar când s-ar zice cã s-a dat arvunã.
Numai celui ce neagã contractul se poate deferi jurãmânt (C. civ. 1191 si urm., 1197, 1297, 1298, 1417).
1. Dispozitia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabilã în urma abrogãrii art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
2. A se vedea Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996). Termenii utilizati si definiti în lege (art. 2) sunt: locuintã; locuintã convenabilã; locuintã socialã; locuintã de serviciu; locuintã de interventie; locuintã de necesitate; locuintã de protocol; casã de vacantã.
Art. 1417. Urmând contestatii asupra pretului contractului verbal, a cãrui punere în lucrare a început, si nefiind nici o chitantã, proprietarul jurând va fi crezut, dacã locatarul nu preferã a cere o estimatie prin experti. În cazul din urmã, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacã estimatia întrece pretul ce-l reclamã.
Textul a fost modificat implicit ca urmare a abrogãrii art. 1207-1222 C. civ. ("Despre jurãmânt") prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 si 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 si art. 1207-1222 din acelasi cod, precum si pentru abrogarea art. 53 din C. com. (B. Of. nr. 68 din 12 august 1950)
Art. 1418. Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda si de a ceda contractul sau cãtre altul, dacã o asemenea facultate nu i-a fost interzisã.
Ea poate fi interzisã în tot ori în parte; aceastã interzicere nu se prezumã, ci trebuie sã rezulte din o stipulatie specialã. (C. civ. 534, 571, 573).
A se vedea si art. 26 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996).
Art. 1419. Dispozitiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor mãritate, se vor aplica si la contractele de arenda ale averilor minorilor. (C. civ. 534).
A se vedea nota de sub art. 534.
Art. 1420 . Locatorul este dator, prin însãsi natura contractului, fãrã sã fie trebuintã de nici o stipulatie specialã:
1. de a trãda 1 locatarului lucrul închiriat sau arendat;
2. de a-l mentine în stare de a putea servi la întrebuintarea pentru care a fost închiriat sau arendat;
3. de a face ca locatarul sã se poatã folosi neîmpiedicat în tot timpul locatiunii. (C. civ. 1421 si urm.).
1. Sã predea
Art. 1421. Locatorul trebuie sã trãdea 1 lucrul în asa stare, încât sã poatã fi întrebuintat.
În cursul locatiunii, trebuie sã facã toate acele reparatii ce pot fi necesare, afarã de micile reparatii (reparatii locative) care prin uz sunt în sarcina locatarului. (C. civ. 1420 pct. 2, 1425, 1432, 1447 si urm.).
1. Predea
Art. 1422. Locatarul trebuie sã fie garantat pentru toate stricãciunile si viciile lucrului închiriat ori arendat, ce-i împiedicã întrebuintarea, chiar desi nu au fost cunoscute locatorului la timpul locatiunii.
Dacã din aceste vicii si defecte derivã pentru locatar o daunã oarecare, locatorul este dator a-l dezdãuna. (C. civ. 1352 si urm., 1425, 1575).
Art. 1423. Dacã în timpul locatiunii, lucrul închiriat ori arendat se stricã în totalitate prin caz fortuit, contractul este de drept desfãcut. Dacã însã se distrueste 1 în parte, locatarul poate, dupã împrejurãri, sã cearã o scãdere din pret, ori desfiintarea contractului.
În amândouã cazurile nu i se dã nici o dezdãunare. (C. civ. 557, 1156, 1439).
1. Distruge.
Art. 1424. Locatorul nu poate în cursul locatiunii sã schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
A se vedea si:
- art. 28, 29 si 30 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996);
- art. 1-9 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii constructiilor si unele mãsuri pentru realizarea constructiilor (M. Of. nr. 163 din 7 august 1991), modificatã prin Ordonanta Guvernului nr. 4/1994 (M. Of. nr. 18 din 24 ianuarie 1994). Republicatã (M. Of. nr. 3 din 13 ianuarie 1997).
Art. 1425. Dacã în cursul locatiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparatii urgente, ce nu se pot amâna pânã la finele contractului, locatarul trebuie sã sufere strâmtoarea ce i se cãsuneazã, orice fel fie ea, si fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuintarea a o parte din lucrul închiriat sau arendat.
Dacã însã aceste reparatii continuã mai mult de 40 de zile, pretul locatiunii se va scãdea în proportia timpului în care si a pãrtii lucrului închiriat de a cãrei încredintare a rãmas lipsit.
Dacã reparatiile sunt de asa fel încât locatarul si familia sa se aflã în neputintã de a locui, el va putea cere anularea 1 contractului. (C. civ. 1420 pct. 3, 1421).
1. Rezilirea
Art. 1426. Locatorul nu este rãspunzãtor cãtre locatar de tulburarea cãsunatã lui prin faptul unei a treia persoane, care persoanã nu-si sprijinã acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau arendat; locatarul are însã facultatea de a reclama în contrã-le în numele sãu personal. (C. civ. 1427 si urm.).
Art. 1427. Dacã, din contrã, locatarul a fost tulburat în folosinta sa, în urmarea unei actiuni relative la proprietatea lucrului, are drept la o scãdere în proportie cu pretul închirierii sau arendãrii, întrucât însã a înstiintat pe locator de aceastã molestare si împiedicare. (C. civ. 1351, 1422, 1428).
Art. 1428. Dacã acei ce au cãsunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra lucrului, ori dacã locatarul este chemat în judecatã pentru a fi condamnat a pierde lucrul în totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exercitiul unei servituti, el trebuie sã înstiinteze pe locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburãri si dacã vrea, poate sã fie scutit de orice chemare în judecatã, arãtând însã pe locatorul în al cãrui nume posedã. (C. civ. 1426 si urm. ).
A se vedea art. 60-63 si art. 64-65 C. proc. civ., referitoare la chemarea în garantie si, respectiv, la arãtarea titularului dreptului.
Art. 1429. Locatarul are douã îndatoriri principale:
1. trebuie sã întrebuinteze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar si numai la destinatia determinatã prin contract; iar în lipsã de stipulatie specialã, la destinatia prezumatã dupã circumstante;
2. trebuie sã plãteascã pretul locatiunii la termenele statornicite. (C civ. 1080, 1430 si urm., 1439, 1564).
Art. 1430. Dacã locatarul uzeazã de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se aratã în contract, sau în un mod din care ar putea sã rezulte o vãtãmare pentru locator, acesta, dupã împrejurãri, poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
A se vedea si art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede conditiile în care poate avea loc rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit.
Art. 1431. Locatarul trebuie sã restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacã s-a fost fãcut un asemenea între dânsul si locator; nu este rãspunzãtor de pierderea sau deteriorarea provenitã din cauza vechimii sau a unei forte majore. (C. civ. 547, 1156, 1423, 1432 si urm., 1448).
A se vedea art. 29 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996), care prevede obligatiile chiriasului.
Art. 1432. În lipsã de inventar se prezumã cã locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în care locatorul era dator a-l trãda 1 si trebuie sã-l restituie în aceeasi conditie, afarã numai când ar putea proba contrariul. (C. civ. 1421, 1477 si urm.).
1. A-l preda
Art. 1433. Locatarul e dator a apãra lucrul închiriat contra uzurpatiunilor.
Urmând uzurpatiune, este dator a înstiinta pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare 1 . Cãlcând aceastã datorie rãmâne rãspunzãtor de daune si speze. (C. civ. 554, 1427, 1428).
1. Termenul fixat pentru judecarea actiunii tertului.
Art. 1434. Locatarul este rãspunzãtor de stricãciunile si pierderile întâmplate în cursul folosintei sale, întrucât nu probeazã cã au urmat fãrã culpa sa.
Asemenea este rãspunzãtor si de stricãciunile si pierderile cãsunate de persoanele familiei sale sau de sublocatar. (C. civ. 1429, 1434).
- art. 17 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit cãruia prin familie în sensul acestei legi, se întelege sotul, sotia, copiii, precum si pãrintii sotului care locuiesc si gospodãresc împreunã.
Art. 1435. Este rãspunzãtor de incendiu, dacã nu probeazã cã incendiul s-a întâmplat prin caz fortuit sau fortã majorã, sau prin defect de constructie, sau cã focul a venit de la o casã vecinã. (C. civ. 547, 760, 1083, 1431, 1601).
Art. 1436. Locatiunea fãcutã pentru un timp determinat înceteazã de la sine cu trecerea termenului, fãrã sã fie trebuintã de o prealabilã înstiintare.
Dacã contractul a fost fãrã termen, concediul 1 trebuie sã se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului. (C. civ. 1436 si urm., 1443, 1450 si urm.).
A se vedea:
- art. 23 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) potrivit cãruia în cazul în care pãrtile nu convin asupra reînoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat sã pãrãseascã locuinta la expirarea termenului contractual.
1. Denuntarea
Art. 1437. Dupã expirarea termenului stipulat prin contractul de locatiune, dacã locatarul rãmâne si e lãsat în posesie, atunci se considerã locatiunea ca reînnoitã, efectele ei însã se reguleazã dupã dispozitiile articolului relativ la locatiunea fãrã termen. (C. civ. 1436, 1452).
Prin Legea nr. 17 din 8 aprilie 1994 contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafelele locative cu destinatia de locuinte, supuse normãrii si închirierii conform Legii nr. 5/1973, precum si cele folosite de cãtre asezãminte social-culturale si de învãtãmânt, de partide politice, sindicate si alte organizatii neguvernamentale, aflate în curs de executare la data intrãrii în vigoare a legii, se prelungesc de drept pe o perioadã de 5 ani, în aceleasi conditii. (M. Of. nr. 100 din 18 aprilie 1994)
Art. 1438. Când s-a notificat concediul 1 , locatarul chiar dacã ar fi continuat a se servi de obiectul închiriat sau arendat, nu poate opune relocatiunea tãcutã 2 . (C. civ. 1436, 1437).
1. Denuntarea
2. Reînnoirea tacitã a locatiunii
Art. 1439. Contractul de locatiune se desfiinteazã când lucrul a pierit în total sau s-a fãcut netrebnic spre obisnuita întrebuintare.
În caz când una din pãrti nu împlineste îndatoririle sale principale, cealaltã parte poate cere desfiintarea contractului. (C. civ. 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1423, 1429, 1447 si urm.).
Potrivit art. 24 din Legea locuintei nr. 114 din 11 octombrie 1996 (M. Of. nr. 254 din 21 octombrie 1996) rezilierea contractului de închiriere, înainte de termenul stabilit se face, la cererea proprietarului, în cazurile prevãzute limitativ de acest articol.
Art. 1440. Contractul de locatiune nu se desfiinteazã prin moartea locatarului, nici prin aceea a locatorului. (C civ. 557, 653, 1485).
Art. 1441. Dacã locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpãrãtorul este dator sã respecte locatiunea fãcutã înainte de vânzare, întrucât a fost fãcutã prin un act autentic sau prin un act privat, dar cu datã certã, afarã numai când desfiintarea ei din cauza vânzãrii s-ar fi prevãzut în însusi contractul de locatiune. (C. civ. 561, 1182, 1442, 1443).
Art. 1442. Dacã în contractul de locatiune s-a prevãzut desfiintarea lui din cauza vânzãrii, atunci locatarul are dreptul a cere dezdãunarea de la locator, afarã numai când s-ar fi stipulat contrariul.
Art. 1443. Cumpãrãtorul ce voieste sã facã întrebuintare de facultatea rezervatã prin contractul de locatiune de a da concediul 1 , trebuie sã vesteascã mai întâi pe locatar. Chiriasul va fi vestit mai înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendasul cel putin cu un an. (C. civ. 1442).
1. Denuntare
Art. 1444. Arendasul ori locatarii nu pot fi dati afarã mai înainte de a fi dezdãunati de cãtre locator, iar când acesta nu o face de cãtre cumpãrãtor.
Art. 1445. Cumpãrãtorul cu pact de rãscumpãrare nu poate sã dea afarã pe locatar mai înainte de a fi devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului rãscumpãrãrii.
Textul a fost abrogat implicit ca urmare a abrogãrii art. 1371-1387 C. civ., prin art. 4 al Legii contra cametei (M. Of. nr. 77 din 2 aprilie 1931).
CAPITOLUL III
Despre regulile particulare la închiriere
Art. 1446. Contractul de închiriere se poate desfiinta când locatarul nu mobileazã îndeajuns casa, afarã numai dacã dã garantie suficientã pentru plata chiriei.
Art. 1447. Reparatiile mici numite locative, ce rãmân în sarcina locatarului, dacã nu s-a stipulat din contrã, sunt acele pe care obiceiul locului le considerã de astfel si între altele sunt urmãtoarele:
reparatia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor s.c.l. a stricãrii tencuielii din partea de jos a peretilor camerelor si a altor locuri de locuintã pânã la înãltimea de un metru;
la parchet si dusumele, întrucât numai unele bucãti sunt stricate;
a geamurilor, întrucât sfãrâmarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întâmplãri extraordinare ori fortei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
a usilor, ferestrelor, broastelor, verigilor si altfel de încuietori. (C. civ. 545, 1421, 1432, 1434, 1448 si urm. ).
Art. 1448. Nici una din reparatiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului când stricãciunile au fost cauzate prin vechime sau fortã majorã.
Art. 1449. Curãtirea puturilor si a plimbãtorilor este în sarcina locatorului.
Art. 1450. Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori magazin se considerã fãcutã pentru durata ordinarã a închirierii caselor, apartamentelor, magazinelor, dupã obiceiul locului.
Art. 1451. Închirierea unui apartament mobilat se va considera fãcutã pe un an, când s-a stipulat atâta chirie pe an;
pe o lunã, când s-a stipulat atâta chirie pe lunã;
pe o zi, când s-a stipulat atâta chirie pe zi.
Dacã nu existã nici o împrejurare din care sã se probeze cã închirierea s-a fãcut pe un an, pe o lunã sau pe o zi, se va considera fãcutã conform obiceiului locului.
Art. 1452. Dacã locatarul, si dupã expirarea termenului locatiunii, continuã a rãmâne în casa sau apartamentul închiriat, fãrã nici o împiedicare din partea locatorului, el se considerã cã voieste a le ocupa sub aceleasi conditii si pentru un timp determinat de obiceiul locului, si nu poate nici sã iasã, nici sã fie concediat înainte de a se fi fãcut vestirea, în termenul obisnuit în localitate. (C. civ. 1436, 1437).
Art. 1453. Dacã contractul de închiriere se desfiinteazã pentru culpa chiriasului, acesta e dator de a plãti chiria pe tot timpul necesar pentru o nouã închiriere, si daunele ce ar fi provenit din reaua întrebuintare a lucrului închiriat. (C. civ. 1084, 1429, 1439, 1446).
CAPITOLUL IV
Despre regulile particulare la arendare 1
SECTIUNEA I
Arendare pe bani
Art. 1454. Dacã, prin contractul de arendare, se aratã o întindere mai micã sau mai mare decât are fondul în realitate, arenda nu se va scãdea si nu se va spori decât în cazurile si dupã regulile cuprinse la titlul vinderii, articolul 1327.
1. Cu privire la institutia arendãrii reglementatã în cap. IV, urmeazã a se avea în vedere prevederile Legii arendãrii nr. 16 din 5 aprilie 1995 (M. Of. nr. 91 din 7 aprilie 1995).
Art. 1455. Dacã arendasul nu înzestreazã mosia cu vitele si instrumentele necesare pentru exploatatiune; dacã nu o cultivã la fel, dacã nu o cultivã ca un bun proprietar, dacã face din mosia arendatã o întrebuintare diferitã de aceea ce a fost destinatã, sau în genere dacã nu îndeplineste clauzele arendãrii, asa încât din aceasta sã derive o daunã pentru locator, acesta poate, dupã împrejurãri, sã cearã desfiintarea contractului.
În toate cazurile sus-zise, arendasul este rãspunzãtor de daunele provenite din neîndeplinirea contractului.
Art. 1456. Fiece arendas este dator sã-si strângã recolta numai în locurile obisnuite spre acest finit, întrucât nu a urmat o stipulatie diferitã.
Art. 1457. Dacã arendarea s-a fãcut pe mai multi ani si dacã în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toatã recolta unui an, sau cel putin jumãtate din ea, arendasul poate sã cearã un scãzãmânt din arendã, afarã numai când s-a compensat prin precedentele recolte.
Acest scãzâmânt nu se va putea determina decât la finele contractului de arendare; atunci însã se va face compensatia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
Pânã atunci însã judecãtorul poate, dupã arbitrul sãu, sã facã un scãzãmânt provizoriu, în proportia daunei suferite.
Art. 1458. Dacã arendarea nu s-a fãcut decât pe un an si toatã recolta sau cel putin jumãtate din ea s-a pierdut, arendasul va cãpãta un scãzãmânt proportional cu arenda.
Art. 1459. Nu se va face scãzãmânt, când pierderea fructelor se va fi întâmplat dupã culegerea lor.
Art. 1460. Arendasul poate, prin o clauzã expresã, sã ia asuprã-si cazurile fortuite.
Art. 1461. Sub stipulatia articolului precedent nu se cuprind decât cazurile fortuite ordinare, cum: grindinã, brumã, s.c.l.
Nu se cuprind sub dânsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastãrile din rãzboi, inundatie neobisnuitã în tarã, afarã numai când s-ar fi lepãdat de dreptul de scãzãmânt din motivul cazurilor fortuite, prevãzute si neprevãzute.
Art. 1462. Arendarea fãrã termen a unei mosii se considerã fãcutã pentru tot timpul necesar ca arendasul sã culeagã toate fructele ei.
Art. 1463. Contractul de arendare fãrã termen înceteazã de la sine cu expirarea timpului pentru care se considerã fãcut, dupã dispozitia articolului precedent.
Art. 1464. Dacã dupã expirarea arendãrii fãcute cu termen, arendasul continuã si se lasã în posesiune, atunci se formeazã o nouã arendare, cu efectul arãtat la art. 1462.
Art. 1465. Arendasul ce iese trebuie sã dea celui ce vine dupã dânsul încãperile cuviincioase si alte înlesniri pentru muncile anului urmãtor, si viceversa, arendasul ce vine trebuie sã lase celui ce iese încãperile cuviincioase si alte înlesniri pentru consumarea furajelor si pentru strângerea recoltelor ce ar fi mai rãmas a se face.
SECTIUNEA II
Arendare pe fructe
Art. 1466. Dispozitiile în genere pentru locatiunea lucrurilor si în particular pentru arendarea pe bani se aplicã si la arendarea pe fructe, cu modificãrile urmãtoare.
Art. 1467. Dacã arendându-se mosia s-a stipulat ca arenda sã se plãtescã în o parte din fructe, orice subarendare este opritã, dacã nu i s-a permis anume.
Art. 1468. Urmând subarendare nepermisã, proprietarul are drept de a-si lua îndãrãt folosinta mosiei sale si de a fi satisfãcut de daune interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului.
Art. 1469. Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor pãrti, fãrã a da drept nici uneia din ele a trage la rãspundere pe cealaltã.
Nu va privi însã pe proprietar pierderea recoltei dupã strângerea ei, dacã arendasul s-a fost pus în întârziere cu trãdarea 1 pãrtii cuvenite acelui.
1. Predarea
CAPITOLUL V
Despre locatiunea lucrãrilor
Art. 1470. Existã trei feluri de locatiuni a lucrãrilor:
1. aceea prin care persoanele se obligã a pune lucrãrile lor în serviciul altora;
2. aceea a cãrãusilor si a cãpitanilor de corãbii, care se însãrcineazã cu transportul persoanelor sau a lucrurilor;
3. aceea a întreprinzãtorilor de lucrãri. (C. civ. 1412, 1413, 1471, 1473 si urm., 1478 si urm.).
1. Cu privire la locatiunea mentionatã la pct. 1, a se vedea Codul muncii.
2. Cu privire la locatiunea mentionatã la pct. 2, a se vedea:
- art. 413-441 din Codul de comert;
- Regulamentul pentru transport pe Cãile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171/1929 (M. Of. nr. 189 din 27 august 1929);
- Codul aerian (B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificãrile ulterioare;
- Decretul nr. 468/1977 cu privire la organizarea si efectuarea transportului cu autovehicule (B. Of. nr. 136 din 21 decembrie 1977).
Art. 1471. Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrãrile sale decât pentru o întreprindere determinatã sau pe un timp mãrginit. (C civ. 5, 1411, 1472 si urm.).
Potrivit art. 70 din Codul muncii, contractul de muncã poate fi încheiat si pe duratã nedeterminatã.
Art. 1472. Patronul se crede pe cuvântul sãu:
pentru câtimea salariului;
pentru plata salariului anului expirat si pentru aconturile date pe anul curgãtor.
Textul a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de muncã (promulgatã cu Decretul nr. 990 - M. Of. nr. 74 din 5 aprilie 1929).
Art. 1473. Dispozitiile din capul despre depozit si sechestru relative la stãpânii de hoteluri se vor aplica si la cãrãusii si cãpitanii de corãbii, întrucât priveste paza si conservarea lucrurilor încredintate lor. (C. civ. 1080, 1474 si urm., 1532 si urm.,1623 si urm.).
Art. 1474. Cãrãusii si cãpitanii de corãbii sunt rãspunzãtori nu numai pentru lucrurile ce au încãrcat în bastimentul sau carul lor, dar si pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de depozit, spre a fi încãrcate în bastimentul sau carul lor.
Art. 1475. Ei sunt rãspunzãtori de pierderea si stricãciunea lucrurilor încredintate lor, când ei nu probeazã cã s-au pierdut ori s-au stricat din cauzã de fortã majorã sau cazuri fortuite. (C. civ. 1083, 1156).
A se vedea si art. 98-102 din Codul aerian (Decretul nr. 516 - B. Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953), cu modificãrile ulterioare.
Art. 1476. Întreprinzãtorii de transporturi publice pe uscat si pe apã trebuie sã tinã un registru de bani, de efectele si pachetele cu care se însãrcineazã. (C. civ. 1198, 1621).
A se vedea nota de sub art. 1470.
Art. 1477. Întreprinzãtorii de transporturi si de trãsuri publice, precum si patronii bastimentelor mai sunt supusi la regulamentele particulare 1 , care au putere de lege între dânsii si ceilalti cetãteni.
A se vedea Regulamentul pentru transport pe Cãile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171 (M. Of. nr. 165 din 29 iulie 1929 si publicat în M. Of. nr. 189 din 27 august 1929).
1. Dispozitii normative speciale.
Art. 1478. Când se comite cuiva 1 facerea unui lucru, se poate stipula ca el sã punã numai lucrul sãu, sau meseria sa, sau sã procure si materia. (C. civ. 1413, 1470, 1479 si urm.).
1. Contracteazã cu cineva.
Art. 1479. Când lucrãtorul dã materia, dacã lucrul piere, fie în orice chip, înainte însã de a se fi trãdat, dauna rãmâne în sarcina sa, afarã numai dacã comitentele au întârziat 1 de a-l primi. (C. civ. 1018, 1074 si urm., 1156, 1335, 1480, 1481).
1. A fost pus în întârziere.
Art. 1480. Când meseriasul pune numai lucrul sãu, sau industria sa, dacã lucrul piere, dauna nu cade în sarcina lui decât numai dacã va fi urmat din culpa sa. (C. civ. 1156, 1481).
Art. 1481. În cazul articolului precedent, daca lucrul piere, desi fãrã culpa lucrãtorului, înainte însã de a fi fost trãdat 1 si fãrã ca comitentul sã fi întârziat de a-l verifica, meseriasul nu are nici un drept de a pretinde salariul sãu, afarã numai când lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.
1. Predat
Art. 1482. Când e vorba de un lucru ce se mãsoarã, sau care are mai multe bucãti, verificarea se poate face în pãrti si se prezumã fãcutã pentru toate pãrtile plãtite, dacã comitentul plãteste lucrãtorului în proportia lucrului fãcut.
Art. 1483. Dacã, în curs de zece ani, numãrati din ziua în care s-a isprãvit clãdirea unui edificiu sau facerea unui alt lucru însemnãtor, unul ori altul se dãrâmã în tot ori în parte, sau amenintã învederat dãrâmarea, din cauza unui viciu de costructie sau a pãmântului, întreprinzãtorul si arhitectul rãmân rãspunzãtori de daune. (C. civ. 1902).
Textul a fost implicit modificat prin art. 3 si 11 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivã (B. Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960), cu modificãrile ulterioare.
A se vedea Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în constructii (M. Of. nr. 12 din 24 ianuarie 1995).
Art. 1484. Întreprinzãtorul sau arhitectul care s-a însãrcinat a da gata un edificiu, dupã un plan statornicit si dezbãtut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de platã, nici sub pretext de scumpire a muncii manuale ori a materialelor, nici sub pretext cã s-a fãcut la planul zis schimbãri si adãugiri, dacã aceste adãugiri si schimbãri n-au fost în scris aprobate si pretul lor defipt cu comitentul.
Art. 1485. Contractul de locatiune a lucrãrilor se desfiinteazã cu moartea meseriasului, arhitectului sau întreprinzãtorului. ( C. civ. 1094, 1440, 1486, 1552).
Art. 1486. Comitentul însã este dator sã plãteascã erezilor lor, în proportia pretului defipt prin conventie, valoarea lucrãrilor fãcute si aceea a materialelor pregãtite, întrucât însã acele lucrãri si materiale pot fi folositoare pentru dânsul.
Art. 1487. Întreprinzãtorul rãspunde de lucrãrile persoanelor ce a întrebuintat. (C. civ. 1000).
Art. 1488. Zidarii, lemnarii si ceilalti lucrãtori întrebuintati la clãdirea unui edificiu sau la facerea unei alte lucrãri date în apalt 1 , pot reclama plata lor de la comitent, pe atât pe cât acesta ar datori întreprinzãtorului în momentul reclamatiei. (C civ. 974, 1489, 1490, 1737 pct. 4 si 5, 1742).
1. În întreprindere
Art. 1489. Zidarii, lemnarii si cu ceilalti lucrãtori care contracteazã direct cu un pret hotãrât, sunt priviti ca întreprinzãtori pentru partea de lucru ce iau asuprã-le.
Art. 1490. Dispozitiile articolelor precedente din acest capitol se aplicã si la dânsii.
CODUL CIVIL
pagina a VI-a
TITLUL VIII
DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1491. Societatea este un contract prin care douã sau mai multe persoane se învoiesc sã punã ceva în comun, cu scop de a împãrti foloasele ce ar putea deriva.
Art. 1492. Orice societate trebuie sã aibã de obiect un ce licit si sã fie contractatã spre folosul comun al pãrtilor.
Fiecare membru al unei societãti trebuie sã punã în comun sau bani, sau alte lucruri, sau industria sa. (C. civ. 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 si urm., 1513).
CAPITOLUL II
Despre diversele feluri de societãti
Art. 1493. Societãtile sunt universale sau particulare.
SECTIUNEA I
Despre societãtile universale
Art. 1494. Societãtile universale pot fi de douã feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; si societatea universalã a câstigurilor.
Art. 1495. Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate averile mobile si imobile ce posedã, si toate câstigurile ce ar putea rezulta din ele.
În contractul societãtii, ei pot cuprinde orice altfel de câstiguri, bunurile însã ce vor putea dobândi prin succesiune sau donatiune nu vor intra. (C. civ. 965, 968, 1007).
Art. 1496. Societatea universalã a câstigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc câstigurile din industria lor, ce cu orice titlu ar dobândi în cursul societãtii.
Averea mobilã, ce posedã fiecare din asociati în momentul contractului, intrã în societate; imobilele lor însã personale nu intrã decât pentru folosintã numai. (C. civ. 1495).
Art. 1497. Fãcându-se un simplu contract de societate universalã, fãrã nici o altã declaratie, atunci se întelege cã s-a format numai o societate universalã de câstiguri.
Art. 1498. Contractul de societate universalã se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a primi una de la alta si care au facultatea de a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane. (C. civ. 808 si urm., 812, 841 si urm., 939 si urm.).
SECTIUNEA II
Despre societatea particularã
Art. 1499. Societatea particularã este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori fructele lor. (C. civ. 962 si urm.).
Art. 1500. Asemenea, societate particularã este si aceea formatã prin un contract, prin care mai multe persoane se alcãtuiesc, sau pentru o întreprindere determinatã, sau pentru exercitiul unei meserii sau al unor profesiuni.
CAPITOLUL III
Despre obligatiile asociatilor între ei însisi si în privinta altora
SECTIUNEA I
Despre îndatoririle asociatilor între ei însisi
Art. 1501. Societatea începe în momentul facerii contractului, dacã nu se stipuleazã un alt timp.
Art. 1502. Dacã nu s-a stipulat nimic în privinta duratei societãtii, atunci ea se prezumã contractatã pentru toatã viata asociatilor, cu singura mãrginire cuprinsã în articolul 1527.
Dacã însã ea are de obiect o afacere ce nu dureazã decât un timp determinat, atunci se prezumã contractatã pentru tot timpul cât va tine acea afacere.
Art. 1503. Fiecare asociat, în privinta societãtii, se considerã ca un debitor de tot ceea ce a promis sau de a pune în comun.
Dacã s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus în comun e rãspunzãtor cãtre societate în felul precum vânzãtorul este cãtre cumpãrãtor. (C. civ. 1074 si urm., 1337 si urm.).
Art. 1504. Asociatul care era dator a pune în comun o sumã de bani, si care n-a fãcut-o, de drept si fãrã nici o cerere rãmâne debitor de dobânda acestei sume, din ziua în care trebuia sã o plãteascã, fãrã a fi scutit si de plata de daune-interese, dacã s-ar cuveni.
Asemenea se va urma si în privinta acelor sume ce ar fi luat din casa societãtii, a cãror dobândã va începe a se socoti din ziua luãrii lor pentru un folos al sãu particular. (C. civ. 1075, 1081, 1088).
Art. 1505. Asociatii care s-au îndatorat a pune în comun industria lor vor trebui sã dea seamã de toate câstigurile fãcute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societãtii. (C. civ. 1496, 1503).
Art. 1506. Când un asociat este pe seama sa creditor de o sumã exigibilã al unei persoane, debitor asemenea si cãtre societate cu o sumã exigibilã, atunci aceea ce primeste de la un asa debitor va trebui sã se socoteascã atât în creditul societãtii, cât si în al sãu propriu, în proportia ambelor credite, chiar când prin chitanta datã s-ar specifica cã primirea s-a fãcut numai pe seama creditului sãu particular.
Dacã însã prin chitanta datã s-ar specifica cã primirea s-a fãcut numai în contul creditului societãtii, atunci se va urma dupã aceastã declaratie. (C. civ. 1110 si urm.).
Art. 1507. Când unul din asociati si-a primit partea sa întreagã din creditul comun si debitorul a devenit apoi nesolvabil, acest asociat va trebui sã punã în comun ceea ce a primit, chiar când ar fi dat o chitantã anume pentru partea sa.
Art. 1508. Fiecare asociat rãmâne rãspunzãtor cãtre societate de daunele cãsunate prin culpa sa. Aceste daune nu pot sã se compenseze cu foloasele aduse societãtii prin industria sa în alte afaceri. (C. civ. 1143 si urm.).
Art. 1509. Lucrurile, a cãror folosintã numai a fost pusã în comun, dacã sunt corpuri certe si determinate ce nu se consumã prin întrebuintare, rãmân în pericolul asociatului proprietar.
Dacã aceste lucruri se consumã, sau conservându-le se deterioreazã, dacã au fost destinate spre vânzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimatii, înscrise în un inventar, atunci ele rãmân în pericolul societãtii.
Dacã lucrul a fost pretuit, asociatul nu poate pretinde alt decât pretul lui. ( C. civ. 971, 1102, 1156, 1525).
Art. 1510. Un asociat are actiune contra societãtii nu numai pentru restituirea capitalelor 1 cheltuite în contul ei, dar încã pentru obligatiile contractate de bunã credintã pentru afacerile sociale, si pentru pericolele despãrtite de administratia lor. (C. civ. 991, 1546 si urm.).
1. Sumelor
Art. 1511. Când prin contractul de societate nu se determinã partea de câstig sau pierdere a fiecãrui asociat, atunci acea parte va fi proportionalã cu suma pusã în comun de fiecare.
În privinta acelui ce n-a pus în comun decât industria sa, partea de câstig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai micã. (C. civ. 774, 1521).
Art. 1512. Dacã asociatii, pentru determinarea pãrtilor, s-au învoit a se raporta la judecata unuia din ei sau a unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamatie contra unei asemenea determinãri, afarã numai când va fi învederat contrarã echitãtii.
În aceastã privintã nu se va admite nici o reclamatie, dupã trecerea de nouãzeci zile pline numãrate din ziua în care asociatul ce se pretinde dãunat a aflat despre o asemenea determinare, ori când din partea sa a început a o executa. (C. civ. 790).
Art. 1513. Este nul contractul prin care un asociat îsi stipuleazã totalitatea câstigurilor.
Asemenea, nulã este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sã fie scutiti de a participa la pierdere. (C. civ. 5, 966, 968, 1008, 1511).
Art. 1514. Asociatul însãrcinat cu administratia în puterea unei clauze speciale a contractului de societate poate sã facã, si fãrã învoirea celorlalti asociati, toate actele ce depind de la administratia sa, întrucât le face fãrã dol.
Aceastã facultate nu i se poate revoca în cursul societãtii fãrã o cauzã legitimã; dacã însã i s-a acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un simplu mandat. ( C. civ. 1515 si urm., 1536, 1552).
Art. 1515. Când mai multi asociati sunt însãrcinati cu administratia, fãrã ca sã fie determinate functiile lor, ori fãrã ca sã fie stipulat cã unul nu poate sã facã nici un act fãrã celãlalt, atunci fiecare din ei poate face îndeosebi toate actele dependente de aceastã administratie. (C. civ. 1517 pct. 1, 1543).
Art. 1516. Dacã s-a stipulat cã unul din administratori sã nu poatã face nimic fãrã celãlalt, atunci unul singur nu va putea, fãrã o nouã conventie, face nimic în absenta celuilalt, chiar când acesta ar fi în neposibilitate de a lua parte la administratie.
Art. 1517. În lipsã de stipulatii speciale în privinta modului de administratie, se vor observa urmãtoarele reguli:
1. Se prezumã cã asociatii si-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta unuia obligã si pe ceilalti asociati, fãrã ca ei sã fi fost întrebati; acestia însã sau unul din ei pot întotdeauna a se opune la o asa operatie înainte de a fi fost fãcutã.
2. Fiecare asociat poate sã se serveascã de lucrurile societãtii, întrucât le întrebuinteazã la destinatia lor statornicitã prin uz, întrucât nu face daunã societãtii, si întrucât nu împiedicã si pe ceilalti asociati în exercitiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociati sã contribuie la cheltuielile necesare pentru pãstrarea lucrurilor societãtii.
4. Unul din asociati nu poate face nici o inovatie asupra imobilelor societãtii, chiar când o ar crede avantajoasã ei, dacã ceilalti asociati nu se învoiesc la aceasta. (C. civ. 991, 997, 1514 si urm., 1536, 1537).
Art. 1518. Asociatul ce nu este si administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile, ale societãtii. (C. civ. 1306, 1517).
Art. 1519. Fiecare asociat poate, fãrã învoirea asociatilor, sã-si asocieze o a treia persoanã în privinta pãrtii ce are în societate; nu poate însã, fãrã învoirea aceasta, a-l asocia si la societate, chiar când ar avea administratia ei.
SECTIUNEA II
Despre obligatiile asociatilor cãtre a treia persoanã
Art. 1520. În orice societãti, afarã de cele comerciale, asociatii nu sunt solidar rãspunzãtori pentru debitele sociale si nici poate unul sã oblige pe ceilalti, dacã acestia nu i-ar fi dat împuternicire. (C. civ. 1039 si urm., 1514 si urm., 1518, 1537) .
Art. 1521. Când mai multi asociati s-au îndatorat cãtre un creditor, fiecare rãmâne rãspunzãtor cãtre acesta cu o sumã si parte egalã, oricare ar fi capitalul, afarã numai când anume s-a stipulat cã fiecare rãmâne rãspunzãtor în proportia capitalului pus în societate. (C. civ. 777).
Art. 1522. Stipulatia anume rostitã cã s-a contractat o obligatie pe seama societãtii îndatoreste numai pe asociatul contractant si nu pe ceilalti, afarã numai când acestia l-ar fi împuternicit la aceasta sau când ar fi rezultat un profit pentru societate. (C. civ. 973, 991, 1520, 1532 si urm.).
CAPITOLUL IV
Despre diversele moduri dupã care înceteazã societatea
Art. 1523. Societatea înceteazã:
1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractatã;
2. prin desfiintarea obiectului sau desãvârsirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociati;
4. prin interdictia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin vointa expresã 1 de unul sau mai multi asociati de a nu voi a continua societatea. (C. civ. 969, 1502, 1525).
1. Exprimatã
Art. 1524. Prorogarea unei societãti contractate pentru un timp determinat nu poate fi probatã decât prin aceleasi mezii 1 , prin care poate fi probat însusi contractul societãtii.
1. Mijloace
Art. 1525. Când unul din asociati, a promis de a pune în comun proprietatea unui lucru, dacã acesta a pierit înainte de a fi fost în faptã conferit, societatea înceteazã în privinta tuturor asociatilor.
Asemenea înceteazã societatea în orice caz prin pierderea lucrului, când numai folosinta a fost pusã în comun.
Nu se desface însã societatea prin pierderea lucrului a cãrui proprietate s-a fost pus deja în comun. (C. civ. 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).
Art. 1526. Dacã s-a stipulat cã, în caz de moarte a unuia din asociati, societatea trebuie sã continue cu eredele sãu, sau cã trebuie sã continue numai între asociatii rãmasi în viatã, se va urma întocmai. În cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decât la împãrtirea societãtii dupã starea în care a fost în momentul mortii asociatului, participând si la toate drepturile ulterioare, însã numai întrucât sunt o consecintã necesarã a operatiilor fãcute înaintea mortii asociatului cãruia succede. (C. civ. 653, 965, 1523, 1530).
Art. 1527. Desfacerea societãtii prin vointa unei pãrti urmeazã numai atunci când durata ei este nemãrginitã; ea se efectueazã prin renuntare notificatã tuturor pãrtilor, întrucât se face cu bunã-credintã si la timp. (C. civ. 1502, 1523, 1528 si urm.).
Art. 1528. Renuntarea nu este de bunã-credintã când asociatul o face în scop de a-si însusi singur profitul ce asociatii sperã a-l dobândi în comun.
Este fãcutã fãrã timp, când lucrurile nu se mai aflã în toatã întregimea lor, si interesul societãtii cere amânarea desfacerii.
Art. 1529. Desfacerea societãtii fãcute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociati înainte de expirarea termenului pus, afarã numai când existã juste motive, cum: în cazul când unul din asociati nu-si îndeplineste îndatoririle sale, sau când o infirmitate de toate zilele îl împiedicã de la îngrijirea afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge.
Aprecierea unor asa motive e lãsatã la prudenta judecãtorilor. (C. civ. 969, 1020, 1021, 1527).
Art. 1530. La împãrtirea averii societãtii între asociati se aplicã regulile relative la împãrtirea ereditãtii, la forma acestei împãrtiri si la obligatiile ce rezultã între erezi. (C. civ. 728 si urm., 774 si urm., 786 si urm., 790, 1388, 1737, 1741 ).
Art. 1531. Dispozitiile titlului prezent se aplicã la societãtile comerciale, întrucât nu sunt contrarii legilor si uzurilor comerciale.
A se vedea:
- art. 1 din Codul de comert, potrivit cãruia: "În comert se aplicã legea de fatã. Unde ea nu dispune se aplicã Codul civil";
- art. 48 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei si a Decretului privitor la persoanele fizice si juridice (B. Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954), cu modificãrile ulterioare, care prevede cã societãtile comerciale rãmân supuse legilor comerciale si celorlalte dispozitii ce le privesc;
- Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãtilor economice de stat ca regii autonome si societãti comerciale (M. Of. nr. 98 din 8 august 1990);
- Legea nr. 31/1990 privind societãtile comerciale republicatã (M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998);
- Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului republicatã (M. Of. nr. 49 din 4 februarie 1998);
- Legea privatizãrii societãtilor comerciale nr. 58/1991 (M. Of. nr. 169 din 16 august 1991).
TITLUL IX
DESPRE MANDAT
CAPITOLUL I
Despre natura mandatului
Art. 1532. Mandatul este un contract în puterea cãruia o persoanã se obligã, fãrã platã, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însãrcinarea. (C. civ. 948).
Art. 1533. Mandatul poate fi expres sau tacit.
Si primirea mandatului poate sã fie tacitã si sã rezulte din executarea lui din partea mandatarului. (C. civ. 1191 si urm.).
Art. 1534. Mandatul este fãrã platã când nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1535. Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului.
Art. 1536. Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administratie.
Când e vorba de înstrãinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administratia ordinarã, mandatul trebuie sã fie special. (C. civ. 1096, 1115).
Art. 1537. Mandatarul nu poate face nimic afarã din limitele mandatului sãu; facultatea de a face o tranzactie cuprinde pe aceea de a face un compromis. (C. civ. 1545, 1546, 1704, 1705).
Art. 1538. (Modificat prin Decretul nr. 185 din 30.IV.1949). Femeile pot fi alese mandatari; mandantul însã nu are o actiune în contra femeii mãritate care a primit mandatul fãrã autorizatia bãrbatului, decât dupã regulile stabilite la titlul despre contractul de cãsãtorie si drepturile respective ale sotilor.
Textul trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrãrii principiului egalitãtii sexelor reafirmat si în art. 44 alin. 1 din Constitutia României.
CAPITOLUL II
Despre îndatoririle mandatarului
Art. 1539. Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însãrcinat si este rãspunzãtor de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începutã la moartea mandantului, dacã din întârziere ar putea urma pericol. (C. civ. 987, 988, 1075, 1081 si urm., 1552, 1556).
Art. 1540. Mandatarul este rãspunzãtor nu numai de dol, dar încã si de culpa comisã în executarea mandatului.
Pentru culpã, când mandatul este fãrã platã, rãspunderea se aplicã cu mai putinã rigurozitate decât în caz contrariu. (C. civ. 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600).
Art. 1541. Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrãrile sale si de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului. (C. civ. 992, 1544).
Art. 1542. Mandatarul este rãspunzãtor pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa:
1. când nu i s-a conces facultatea de a-si substitui pe cineva;
2. când i s-a conces o atare facultate fãrã arãtarea persoanei, si cea aleasã de dânsul era cunoscutã de necapabilã si nesolvabilã.
În toate cazurile, mandantul poate sã intenteze direct actiunea contra persoanei ce mandatarul si-a substituit. (C. civ. 1000).
Art. 1543. Când prin un act s-au constituit mai multi mandatari sau procuratori, nu existã solidaritate între dânsii, afarã numai când anume s-a stipulat. (C. civ. 1041, 1551).
Art. 1544. Mandatarul e dator a plãti dobânzi pentru sumele întrebuintate în folosul sãu, din ziua întrebuintãrii lor; iar dobânzile sumelor rãmase, din ziua când i s-au cerut acele sume. (C. civ. 1079, 1088, 1541, 1550, 1589).
Art. 1545. Mandatarul care a dat pãrtii cu care a contractat în asemenea calitate, o îndestulã notitã 1 de puterile primite, nu e tinut a garanta aceea ce s-a fãcut afarã din marginile mandatului, afarã numai când s-a obligat pe sine însusi, în numele sãu. (C. civ. 1537, 1546).
1. Lãmurire.
CAPITOLUL III
Despre obligatiile mandantului
Art. 1546. Mandantul este îndatorat a îndeplini obligatiile contractate de cãtre mandatar în limitele puterilor date.
Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi fãcut afarã din limitele puterilor sale, afarã numai când a ratificat expres sau tacit. (C. civ. 991, 1167, 1190, 1537, 1545).
Art. 1547. Mandantul trebuie sã dezdãuneze pe mandatar de anticipatiile si spezele fãcute pentru îndeplinirea mandatului si sã-i plãteascã onorariul, dacã i s-a promis. (C. civ. 991, 1730).
Art. 1548. Când nu se poate imputa mandatarului nici o culpã, mandantul nu poate sã se scuteascã de asemenea dezdãunare si platã, chiar când afacerea n-a reusit, nici sã reducã suma cheltuielilor sau a anticipatiilor pe cuvânt cã ar fi putut fi mai micã. (C. civ. 1547) .
Art. 1549. Mandantul trebuie asemenea sã dezdãuneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii însãrcinãrilor sale, dacã nu se poate imputa nici o culpã. (C. civ. 991).
Art. 1550. Mandantul trebuie sã plãteascã mandatarului dobânda sumelor anticipate socotitã din ziua plãtilor probate. (C. civ. 1088, 1544).
Art. 1551. Când mai multe persoane, pentru o afacere comunã, au numit un mandatar, fiecare din ele este rãspunzãtoare solidar pentru toate efectele mandatului. (C. civ. 1039 si urm., 1543).
CAPITOLUL IV
Despre diferitele moduri dupã care mandatul înceteazã
Art. 1552. Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renuntarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdictia, nesolvabilitatea si falimentul ori a mandantului ori a mandatarului. (C. civ. 988, 1514, 1539, 1553 si urm.) .
Art. 1553. Mandantul poate, când voieste, revoca mandatul si constrânge, la caz, pe mandatar de a-i remite înscrisul de împuternicire.
Art. 1554. Revocarea mandatului, notificatã numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane care, în nestiintã de aceasta, a contractat cu dânsul de bunã-credintã: în acest caz mandantul are recurs contra mandatarului sãu. (C. civ. 973).
Art. 1555. Numirea unui nou mandatar pentru aceeasi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat celui dintâi, din ziua în care i s-a notificat.
Art. 1556. Mandatarul poate renunta la mandat, notificând mandantului renuntarea sa.
În asa caz mandatarul rãmâne cãtre mandant rãspunzãtor de daune, dacã renuntarea sa le cãsuneazã, afarã numai când el se aflã în neputintã de a-si continua mandatul fãrã o daunã însemnatã.
Art. 1557. E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atât timp cât nu cunoaste moartea lui, sau existenta uneia din cauzele ce desfiinteazã mandatul. (C. civ. 1539, 1552).
Art. 1558. În cazurile arãtate în articolul precedent, sunt valide contractãrile mandatarului cu al treilea persoane care sunt de bunã-credintã.
Art. 1559. În caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie sã înstiinteze pe mandant, si pânã atunci sã îngrijeascã de ceea ce împrejurãrile reclamã pentru interesele acestuia. (C. civ. 653, 1539).
TITLUL X
DESPRE COMODAT
CAPITOLUL I
Despre natura comodatului
Art. 1560. Comodatul este un contract prin care cineva împrumutã altuia un lucru spre a se servi de dânsul, cu îndatorire de a-l înapoia. (C. civ. 1570).
Art. 1561. Comodatul este esential gratuit. (C. civ. 946).
Art. 1562. Împrumutãtorul rãmâne proprietarul lucrului dat împrumut. (C. civ. 1577).
Art. 1563. Obligatiile ce se formeazã în puterea comodatului trec la erezii comodantului si ai comodatarului.
Dacã însã împrumutarea s-a fãcut în privinta numai a comodatarului si numai persoanei lui, erezii lui nu pot sã continue a se folosi de lucrul împrumutat. (C. civ. 653, 1440).
CAPITOLUL II
Despre obligatiile comodatarului
Art. 1564. Comodatarul este dator sã îngrijeascã, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului împrumutat, si nu poate sã se serveascã decât la trebuinta determinatã prin natura lui, sau prin conventie, sub pedeapsã de a plãti daune-interese, de se cuvine. (C. civ. 1080, 1429, 1430, 1599).
Art. 1565. Dacã comodatarul se serveste de lucrul la o altã trebuintã, ori pentru un timp mai îndelungat decât se cuvine, atunci rãmâne rãspunzãtor de pierderea cãsunatã, chiar prin caz fortuit. (C. civ. 1041, 1430, 1564, 1567, 1602).
Art. 1566. Dacã lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogându-i un lucru al sãu, dacã el, neputând scãpa unul din douã lucruri, a preferit pe al sãu, atunci este rãspunzãtor de pierderea celuilalt. (C. civ. 1080, 1599).
Textul trebuie citit astfel: "Dacã lucrul împrumutat piere printr-un caz fortuit la care comodatarul l-ar fi putut sustrage subrogându-i un lucru al sãu, sau dacã el neputând scãpa decât unul din douã lucruri, a preferit pe al sãu, atunci este rãspunzãtor de pierderea celuilalt".
Art. 1567. Dacã lucrul s-a pretuit când s-a împrumutat, atunci pentru pierderea lui, cãsunatã chiar prin caz fortuit, rãmâne rãspunzãtor comodatarul, întrucât nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1568. Dacã lucrul se deterioreazã cu ocazia întrebuintãrii pentru care s-a dat cu împrumutare, si fãrã culpã din partea comodatarului, acesta nu e rãspunzãtor. (C. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).
Art. 1569. Comodatarul, fãcând speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate sã le repete 1 . (C. civ. 1561, 1574) .
1. Nu poate cere înapoirea lor.
Art. 1570. Comodatarul nu poate sã retinã lucrul sub cuvânt de compensatie pentru creanta ce are asupra comodantului. (C. civ. 1145, 1147, 1619).
Art. 1571. Dacã mai multe persoane au luat împreunã cu împrumut tot acelasi lucru, ele sunt solidar obligate cãtre comodant. (C. civ. 1039, 1041, 1061, 1062, 1065) .
CAPITOLUL III
Despre obligatiile comodantului
Art. 1572. Comodantul nu poate sã ia îndãrãt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit sau, în lipsã de conventie, înainte de a fi servit la trebuinta, pentru care s-a dat cu împrumut. (C. civ. 1022 si urm., 1573, 1581).
Art. 1573. Dacã însã în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuinta comodatarului, comodantul însusi ar cãdea în o trebuintã mare si neprevãzutã de acel lucru, judecãtorul poate, dupã împrejurãri, sã oblige pe comodatar la restitutiune. (C. civ. 1023).
Art. 1574. Dacã în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru pãstrarea lucrului, sã facã oarecare speze extraordinare, necesare si asa de urgente încât sã nu fi putut preveni pe comodant, acesta va fi dator a i le înapoia. (C. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).
Art. 1575. Dacã lucrul împrumutat are asa defect încât sã poatã dãuna pe acel ce se serveste de dânsul, comodantul rãmâne rãspunzãtor de daune, dacã cunoscând acele defecte nu a prevestit pe comodatar. (C. civ. 998, 1352, 1422, 1580) .
TITLUL XI
DESPRE ÎMPRUMUT
CAPITOLUL I
Despre natura împrumutului
Art. 1576. Împrumutul este un contract prin care una din pãrti dã celeilalte oarecare câtime de lucruri, cu îndatorire pentru dânsa de-a restitui tot atâtea lucruri, de aceeasi specie si calitate.
Art. 1577. În puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierind, fie în orice mod, piere în contul sãu. (C. civ. 1562).
Art. 1578. Obligatia ce rezultã din împrumut în bani este totdeauna pentru aceeasi sumã numericã arãtatã în contract.
Întâmplându-se o sporire sau o scãdere a pretului monedelor, înainte de a sosi epoca plãtii, debitorul trebuie sã restituie suma numericã împrumutatã si nu este obligat a restitui aceastã sumã decât în speciile aflãtoare în curs în momentul plãtii.
Art. 1579. Regula cuprinsã în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi de vergi metalice sau producte.
În acest caz, debitorul nu trebuie sã restituie decât aceeasi calitate si cantitate, oricare ar fi suirea sau scãderea pretului lor.
Asemenea când s-a fãcut împrumutul în monede de aur ori argint si s-a stipulat o restitutiune în aceeasi specie si calitate sau se va altera valoarea intrinsecã a monedelor, sau nu se vor putea gãsi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul pretului intrinsec ce acele monede avuseserã în timpul în care au fost împrumutate.
CAPITOLUL II
Despre obligatia împrumutãtorului
Art. 1580. Împrumutãtorul este supus la rãspunderea prevãzutã la art. 1575 pentru comodat.
Art. 1581. Împrumutãtorul nu poate, mai înainte de termen, sã cearã lucrul împrumutat. (C. civ. 1022).
Art. 1582. Nefiind defipt termenul restitutiunii, judecãtorul poate sã dea împrumutatului un termen, potrivit cu împrejurãrile. (C. civ. 1101) .
Art. 1583. Dacã însã s-a stipulat numai ca împrumutatul sã plãteascã când va putea sau când va avea mezii 1 , judecãtorul va prescrie un termen de platã, dupã împrejurãri.
1. Mijloace
CAPITOLUL III
Despre obligatia împrumutatului
Art. 1584. Împrumutatul este dator sã restituie lucrurile împrumutate în aceeasi cantitate si calitate, si la timpul stipulat. (C. civ. 1578 si urm.).
Art. 1585. Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisã în articolul precedent, va plãti valoarea lor, calculatã dupã timpul si locul în care urma a se face restitutiunea.
Dacã nu s-a determinat nici timpul, nici locul plãtii împrumutului, plata urmeazã a se face de cãtre împrumutat, dupã valoarea curentã din timpul în care si în locul unde s-a contractat. (C. civ. 1104).
Art. 1586. Dacã împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor, trebuie sã plãteascã si dobânzi, de la ziua cererii prin judecatã a împrumutului. (C. civ. 1088).
CAPITOLUL IV
Despre împrumutul cu dobândã
Art. 1587. Se poate stipula dobânzi pentru un împrumut de bani, de denariate 1 (zaharele) sau de alte lucruri mobile.
1. Producte
Art. 1588. Împrumutatul care a apucat de a plãti dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti 1 , nici a le imputa asupra capitalului. (C. civ. 991, 1092, 1111) .
1. Nu mai poate cere înapoirea lor
Art. 1589. Se defige o dobândã de cinci la sutã pe an pentru afacerile civile si de sase la sutã pe an pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotãrât de pãrti cuantumul ei.
Dobânzile legale începute, cerute, precum si cele consacrate prin hotãrâri definitive, se vor calcula conform legii vechi, pânã în momentul promulgãrii legii de fatã. (C. civ. 1089, 1587) .
Art. 1590. Adeverinta datã pentru capital, fãrã rezervã a dobânzilor, este o prezumtie de plata lor si scuteste de dânsa.
TITLUL XII
DESPRE DEPOZIT SI DESPRE SECHESTRU
CAPITOLUL I
Despre depozit în genere
Art. 1591. Depozitul în genere este un act prin care se primeste lucrul altuia spre a-l pãstra si a-l restitui în naturã. (C. civ. 1080, 1604).
Art. 1592 . Depozitul este de douã feluri: depozit propriu-zis si sechestru. (C. civ. 1593 si urm., 1626 si urm.).
CAPITOLUL II
Despre depozitul propriu-zis
SECTIUNEA I
Despre natura depozitului
Art. 1593. Depozitul este un contract esential gratuit, care nu poate avea de obiect decât lucruri mobile.
El nu este perfect decât când s-a fãcut traditiunea lucrului. Traditiunea se înlocuieste prin singurul consimtãmânt, dacã lucrul ce este a se lãsa în depozit se aflã deja în mâna depozitarului.
Art. 1594. Depozitul este voluntar sau necesar. (C. civ. 1595 si urm., 1620 si urm.).
SECTIUNEA II
Despre depozitul voluntar
Art. 1595. Depozitul voluntar se formeazã prin consimtãmântul celui ce dã si celui ce primeste lucrul în depozit. (C. civ. 948 si urm., 1620 si urm.) .
Art. 1596. Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de cãtre proprietarul lucrului depozit, sau prin consimtãmântul sãu expres ori tacit. ( C. civ. 1610).
Art. 1597. Depozitul voluntar nu se poate face decât prin înscris. ( C. civ. 1191, 1197, 1621 ).
Art. 1598. Dacã depozitul s-a fãcut de cãtre o persoanã capabilã cãtre una necapabilã, aceea ce a fãcut depozitul are numai actiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cât timp se aflã în mâna depozitarului, sau actiune de restitutiune pe cât acesta s-a folosit. (C. civ. 946 si urm., 1098, 1164).
SECTIUNEA III
Despre îndatoririle depozitarului
Art. 1599. Depozitarul trebuie sã îngrijeascã de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijeste de paza lucrului sãu (C. civ. 1080, 1564, 1600 si urm.).
Art. 1600. Dispozitia articolului precedent trebuie sã se aplice cu mare rigoare:
1. când depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. când s-ar fi stipulat vreo platã pentru paza depozitului;
3. când depozitul s-a fãcut numai în folosul depozitarului;
4. când s-ar fi alcãtuit 1 expres ca depozitarul sã fie rãspunzãtor de orice culpã. (C. civ. 998, 1540, 1564).
1. Convenit
Art. 1601. Depozitarul nu rãspunde niciodatã de stricãciunile provenite din fortã majorã, afarã de cazul când a fost pus în întârziere pentru restitutiunea lucrului depozit. (C. civ. 1079, 1083, 1606).
Art. 1602 . El nu poate sã se serveascã de lucrul depus fãrã permisiunea expresã sau tacitã a deponentului. (C. civ. 1565).
Art. 1603. Nu poate de fel sã caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, dacã i s-au încredintat în o ladã închisã sau sub o copertã sigilatã.
Art. 1604. Depozitarul trebuie sã înapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, când depozitarul, conform art. 1602, fãcuse întrebuintare de dânsul, trebuie sã se restituie în acele monede în care s-a fãcut, atât în cazul de sporire, cât si în acela de scãdere a valorii lor. (C. civ. 1100).
Art. 1605. Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decât în starea în care se aflã la timpul înapoierii. Stricãciunile survenite fãrã faptul sãu, rãmân în sarcina deponentului. (C. civ. 1102, 1601) .
Art. 1606. Depozitarul cãruia s-a luat prin fortã majorã lucrul depozitat si care a primit în locu-i o sumã de bani, sau orice alt lucru, trebuie sã restituie aceea ce a primit. (C. civ. 1156).
Art. 1607. Eredele depozitarului care a vândut în bunã-credintã lucrul ce n-a stiut cã este depozitat, este dator numai sã restituie pretul primit, sau sã cedeze actiunea sa contra cumpãrãtorului, dacã pretul nu ar fi fost plãtit. (C. civ. 996, 1899).
Art. 1608. Depozitarul trebuie sã restituie fructele produse de lucrul depozitat si culese de dânsul.
El nu e dator de a plãti nici o dobândã pentru banii ce i s-au depozitat, afarã numai din ziua de când a fost pus în întârziere de a-i restitui. (C. civ. 485, 1079, 1088) .
Art. 1609. Depozitarul nu trebuie sã restituie lucrul depozitat decât acelui ce i l-a încredintat, sau acelui în al cãrui nume s-a fãcut depozitul, sau persoanei arãtate spre a-l primi. (C. civ. 1096).
Art. 1610. Depozitarul nu poate pretinde ca deponentul sã probeze cã lucrul depozitat este proprietatea sa.
Cu toate acestea, dacã descoperã cã lucrul este de furat si cine este adevãratul proprietar, trebuie sã vesteascã acestuia depozitul ce i s-a fãcut, interpelându-l 1 a-l reclama în un termen determinat si îndestulãtor, fãrã prejudiciul dispozitiilor codicelui penal.
Dacã acela care a fost vestit de aceasta, neglijeazã reclamarea depozitului, depozitarul este bine liberat prin trãdarea depozitului în mâna acelui de la care s-a primit. (C. civ. 1596,1616, 1909).
1. Punându-i în vedere.
Art. 1611. În caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decât eredelui.
Dacã sunt mai multi erezi, lucrul depozitat trebuie sã se restituie, fiecãrui din ei o parte pe cât i se cuvine.
Dacã lucrul nu se poate împãrti, erezii trebuie sã se uneascã între dânsii asupra modului primirii lui. (C. civ. 653, 777, 1057 si urm., 1064).
Art. 1612. Dacã deponentul prin schimbarea statului 1 sãu a pierdut administratia bunurilor sale, dupã facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decât persoanei însãrcinate cu administratia averii deponentului. (C. civ. 1096).
1. Capacitate
Art. 1613. Dacã depozitul a fost fãcut de cãtre un tutore sau administrator în asemenea însusire, si administratia sa a fost încetatã în momentul restitutiunii, aceasta nu se poate face decât cãtre persoana ce a fost reprezentatã sau cãtre noul ei reprezentator. (C. civ. 1612).
Art. 1614. Dacã prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie sã se facã restitutiunea, depozitarul trebuie sã transporte acolo lucrul depozitat; spezele însã ce s-ar face sunt în greutatea deponentului. (C. civ. 1104, 1317, 1615).
Art. 1615. Restitutiunea trebuie sã se facã, dacã prin contract nu se aratã locul, acolo unde se aflã lucrul depozitat. (C. civ. 1104, 1319, 1614).
Art. 1616. Depozitul trebuie sã se restituie deponentului îndatã ce s-a reclamat, chiar când s-ar fi stipulat prin contract un anume termen pentru restitutiunea lui; se exceptã însã cazul când în formele legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru sau de opozitie la restitutiunea sau la strãmutarea lucrului depozitat. (C. civ. 1023, 1079, 1099, 1572).
Art. 1617. Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacã se descoperã si se probeazã cã el este însusi proprietarul lucrului depozitat. (C. civ. 1154).
SECTIUNEA IV
Despre îndatoririle deponentului
Art. 1618. Deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele fãcute pentru pãstrarea lucrului depozitat, si a-l dezdãuna de toate pierderile cãsunate lui din cauza depozitului. (C. civ. 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730).
Art. 1619. Depozitarul poate sã opreascã depozitul pânã la plata integralã cuvenitã lui din cauza depozitului. (C. civ. 1147, 1689).
SECTIUNEA V
Despre depozitul necesar
Art. 1620. Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întâmplãri, cum: un foc, o ruinã, o prãdare, un naufragiu sau alt eveniment neprevãzut de fortã majorã. (C. civ. 1594, 1621 si urm.).
Art. 1621. Proba prin martori este admisã pentru depozitul necesar si chiar în cazul când valoarea depozitului ar trece peste 250 lei. (C. civ. 1198, 1597).
Art. 1622. Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, si fãrã prejudiciul dispozitiilor art. 1198. (C. civ. 1599 si urm.).
Art. 1623. Ospãtãtorii ori hangii rãspund, ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse în localul lor de un cãlãtor; depozitul unor asa lucruri trebuie sã se considere ca un depozit necesar. (C. civ. 1473 si urm., 1624).
Art. 1624. Ei rãspund de furtul sau stricãciunea lucrurilor cãlãtorului, în caz când furtul sau stricãciunea s-a comis de servitori, ori de cei însãrcinati cu directia ospãtãriilor, ori de strãinii ce le frecventeazã. (C. civ. 1000, 1156, 1623).
Art. 1625. Ei nu sunt rãspunzãtori de furturile comise cu mâna înarmatã sau în altfel, cu fortã majorã. (C. civ. 1156).
CAPITOLUL III
Despre sechestru
SECTIUNEA I
Despre diversele feluri de sechestru
Art. 1626. Sechestrul este conventional sau judiciar.
SECTIUNEA II
Despre sechestrul conventional
Art. 1627. Sechestrul conventional este depozitul unui lucru în litigiu, fãcut de una sau mai multe persoane, unui al treilea, care ia asuprã-si îndatorirea de a-l restitui, dupã terminarea procesului celui cãrui va declara judecãtorul cã se cuvine.
Art. 1628. Sechestrul poate sã nu fie gratuit. (C. civ. 1593).
Art. 1629. Când este gratuit, se aplicã asuprã-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor arãta mai jos. (C. civ. 1593 si urm.).
Art. 1630. Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile. (C. civ. 1593).
Art. 1631. Depozitarul, însãrcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dânsul înainte de terminarea procesului, decât atunci când toate pãrtile interesate vor consimti, sau când va urma o cauzã ce se va judeca de legitimã. (C. civ. 1616).
SECTIUNEA III
Despre sechestrul judiciar
Art. 1632. Afarã de cazurile statornicite de codicele de procedurã civilã, judecãtorul 1 poate ordona sechestrul:
1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cãrui proprietate ori posesiune se judecã douã sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa. (C. civ. 542, 1114 si urm., 1121).
A se vedea:
Art. 596 C. proc. civ.
1. Instanta judecãtoreascã.
Art. 1633. Depozitul judiciar dã nastere la obligatii reciproce între sechestranti si depozitari.
Depozitarul trebuie sã îngrijeascã de pãstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.
Trebuie sã-l dea de fatã pentru vânzare spre îndestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui, pãrtii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a sechestrului.
Sechestrantul este dator sã plãteascã depozitarului salariul statornicit de lege, sau în lipsã, pe cât îl va hotãrî judecãtorul 1 . (C. civ. 1080, 1599).
1. Instanta judecãtoreascã.
Art. 1634. Sechestrul judiciar se dã sau persoanei asupra cãrei s-au învoit ambele pãrti interesate, sau unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciarã 1 .
Si într-un caz si într-altul, acel ce a luat în pãstrare lucrul este supus tuturor îndatoririlor ce nasc din sechestrul conventional.
1. Instanta judecãtoreascã.