TITLUL IV
ÎNLOCUIREA RÃSPUNDERII PENALE
Conditiile înlocuirii
Art. 90. - Instanta poate dispune înlocuirea rãspunderii penale cu rãspunderea care atrage o sanctiune cu caracter administrativ, dacã sunt îndeplinite urmãtoarele conditii:
*a) pedeapsa prevãzutã de lege pentru infractiunea sãvârsitã este închisoare de cel mult un an sau amendã ori s-au sãvârsit infractiunile prevãzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215 1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 7 alin. 1, dacã valoarea pagubei nu depãseste 100.000 lei sau infractiunea prevãzutã în art. 249, dacã valoarea pagubei nu depãseste 500.000 lei
b) fapta, în continutul ei concret si în împrejurãrile în care a fost sãvârsitã, prezintã un grad de pericol social redus si nu a produs urmãri grave;
c) paguba pricinuitã prin infractiune a fost integral reparatã pânã la pronuntarea hotãrârii;
d) din atitudinea fãptuitorului dupã sãvârsirea infractiunii rezultã cã acesta regretã fapta;
e) sunt suficiente date cã fãptuitorul poate fi îndreptat fãrã a i se aplica o pedeapsã.
Înlocuirea rãspunderii penale nu se poate dispune dacã fãptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de douã ori sanctiuni cu caracterul administrativ. Condamnarea se considerã inexistentã în situatiile prevãzute de art. 38.
* Lit. a) de la alineatul 1 al art. 90 este reprodus astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 140/1996.
Sanctiunile cu caracter administrativ
Art. 91. - Când instanta dispune înlocuirea rãspunderii penale aplicã una din urmãtoarele sanctiuni cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
*c) amenda de la 100.000 lei la 1.000.000 lei.
* Lit. c) de la articolul 91 este reprodus astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 140/1996.
**Art. 92. - Abrogat.
Art. 93. - Abrogat.
Art. 94. - Abrogat.
Art. 95. - Abrogat.
Art. 96. - Abrogat.
Art. 97. - Abrogat.
**Art. 92-97 au fost abrogate prin Legea nr. 104/1992.
Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infractiuni
Art. 98. - În caz de participatie, înlocuirea rãspunderii penale poate avea loc numai pentru acei fãptuitori fatã de care sunt îndeplinite conditiile prevãzute în prezentul titlu.
Înlocuirea rãspunderii penale poate fi dispusã si în cazul concursului de infractiuni, dacã pentru fiecare infractiune aflatã în concurs sunt îndeplinite conditiile de înlocuire a rãspunderii penale.
TITLUL V
MINORITATEA
Limitele rãspunderii penale
Art. 99. - Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu rãspunde penal.
Minorul care are vârsta între 14 si 16 ani rãspunde penal, numai dacã se dovedeste cã a sãvârsit fapta cu discernãmânt.
Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani rãspunde penal.
Consecintele rãspunderii penale
Art. 100. - Fatã de minorul care rãspunde penal se poate lua o mãsurã educativã ori i se poate aplica o pedeapsã. La alegerea sanctiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei sãvârsite, de starea fizicã, de dezvoltarea intelectualã si moralã, de comportarea lui, de conditiile în care a fost crescut si în care a trãit si de orice alte elemente de naturã sã caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplicã numai dacã se apreciazã cã luarea unei mãsuri educative nu este suficientã pentru îndreptarea minorului.
Mãsurile educative
Art. 101. - Mãsurile educative care se pot lua fatã de minor sunt:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheatã;
*c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-un institut medical-educativ.
* Potrivit Decretului nr. 545/1972, publicat în B. Of. nr. 162 din 30 decembrie 1972 denumirea de "centru de reeducare" a înlocuit denumirea de "institut special de reeducare" în cuprinsul acestui cod.
Mustrarea
Art. 102. - Mãsura educativã a mustrãrii constã, în dojenirea minorului, în arãtarea pericolului social al faptei sãvârsite, în sfãtuirea minorului sã se poarte în asa fel încât sã dea dovadã de îndreptare, atrãgându-i-se totodatã atentia cã dacã va sãvârsi din nou o infractiune, se va lua fatã de el o mãsurã mai severã sau i se va aplica o pedeapsã.
Libertatea supravegheatã
*Art. 103. - Mãsura educativã a libertãtii supravegheate constã în lãsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebitã. Supravegherea poate fi încredintatã, dupã caz, pãrintilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacã acestia nu pot asigura supravegherea în conditii satisfãcãtoare, instanta dispune încredintarea supravegherii minorului, pe acelasi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferintã unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei institutii legal însãrcinate cu supravegherea minorilor.
Instanta pune în vedere, celui cãruia i s-a încredintat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptãrii lui. De asemenea, i se pune în vedere cã are obligatia sã înstiinteze instanta de îndatã, dacã minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercitã asupra lui sau are purtãri rele ori a sãvârsit din nou o faptã prevãzutã de legea penalã.
Instanta poate sã impunã minorului respectarea uneia sau mai multora dintre urmãtoarele obligatii:
a) sã nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) sã nu intre în legãturã cu anumite persoane;
c) sã presteze o activitate neremuneratã într-o institutie de interes public fixatã de instantã, cu o duratã între 50 si 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, dupã programul de scoalã, în zilele nelucrãtoare si în vacantã.
Instanta atrage atentia minorului asupra consecintelor comportãrii sale.
Dupã luarea mãsurii libertãtii supravegheate, instanta încunostiinteazã scoala unde minorul învatã sau unitatea unde este angajat si, dupã caz, institutia la care presteazã, activitatea stabilitã de instantã.
Dacã înlãuntrul termenului prevãzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercitã asupra lui sau are purtãri rele, ori sãvârseste o faptã prevãzutã de legea penalã, instanta revocã libertatea supravegheatã si ia fatã de minor mãsura internãrii într-un centru de reeducare. Dacã fapta prevãzutã de legea penalã constituie infractiune, instanta ia mãsura internãrii sau aplicã o pedeapsã.
Termenul de un an prevãzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertãtii supravegheate.
* Alin. 2 si 5 ale art. 103 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996.
Alin. 3 si 4 ale art. 103 au fost introduse prin Legea nr. 140/1996.
Internarea într-un centru centru de reeducare
Art. 104. - Mãsura educativã a internãrii într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducãrii minorului cãruia i se asigurã posibilitatea de a dobândi învãtãturanecesarã si o pregãtire profesionalã potrivit cu aptitudinile sale.
Mãsura internãrii se ia fatã de minorul în privinta cãruia celelalte mãsuri educative sunt neîndestulãtoare.
Internarea într-un institut medical-educativ
Art. 105. - Mãsura internãrii într-un institut medical - educativ se ia fatã de minorul care, din cauza stãrii sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical si de un regim special de educatie.
Durata mãsurilor
Art. 106. - Mãsurile prevãzute în art. 104 si 105 se iau pe timp nedeterminat, însã nu pot dura decât pânã la împlinirea vârstei de 18 ani. Mãsura prevãzutã în art. 105 trebuie sã fie ridicatã de îndatã ce a dispãrut cauza care a impus luarea acesteia. Instanta, dispunând ridicarea mãsurii prevãzute în art. 105, poate, dacã este cazul, sã ia fatã de minor mãsura internãrii într-un centru de reeducare.
La data când minorul devine major, instanta poate dispune prelungirea internãrii pe o duratã de cel mult 2 ani, dacã aceasta este necesarã pentru realizarea scopului internãrii.
Liberarea minorului înainte de a deveni major
Art. 107. - Dacã a trecut cel putin un an de la data internãrii în centrul de reeducare si minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguintã la învãtãturã si la însusirea pregãtirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.
Revocarea liberãrii sau internãrii minorului
Art. 108. - Dacã în perioada liberãrii acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzãtoare, se poate dispune revocarea liberãrii.
Dacã în perioada internãrii într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberãrii înainte de a deveni major, minorul sãvârsestedin nou o infractiune pentru care se apreciazã cã este cazul sã i se aplice pedeapsa închisorii, instanta revocã internarea. În cazul când nu este necesarã o pedeapsã, se mentine mãsura internãrii si se revocã liberarea.
Pedepsele pentru minori
Art. 109. - Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevãzute de lege pentru infractiunea sãvârsitã. Limitele pedepselor se reduc la jumãtate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depãsi 5 ani.
Când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa detentiunii pe viatã, se aplicã minorului închisoarea de la 5 la 20 ani.
Pedepsele complimentare nu se aplicã minorului.
Condamnãrile pronuntate pentru fapte sãvârsite în timpul minoritãtii nu atrag incapacitãti sau decãderi.
Suspendarea conditionatã a executãrii pedepsei
*Art. 110. - În caz de suspendare conditionatã a executãrii pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugã un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instantã. Dacã pedeapsa aplicatã este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.
* Dispozitiile privind posibilitatea încredintãrii supravegherii minorului unei persoane sau institutii, odatã cu suspendarea conditionatã a executãrii pedepsei, ori în caz de liberare conditionatã (foste alin. 2 si 3 ale art. 110) au fost abrogate prin Legea nr. 140/1996.
**Suspendarea executãrii pedepsei sub supraveghere sau sub control
Art. 110 1 . - O datã cu suspendarea conditionatã a executãrii pedepsei închisorii aplicate minorului în conditiile art. 110, instanta poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar pânã la împlinirea vârstei de 18 ani, încredintarea supravegherii minorului unei persoane sau institutii din cele arãtate în art. 103, putând stabili, totodatã, pentru minor una sau mai multe obligatii dintre cele prevãzute în art. 103 alin. 3, iar dupã împlinirea vârstei de 18 ani, respectarea de cãtre acesta a mãsurilor de supraveghere ori a obligatiilor prevãzute în art. 86 3 .
Dispozitiile art. 81 alin. 3 si 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 si 86 se aplicã în mod corespunzãtor.
Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligatiilor prevãzute în art. 103 alin. 3 poate atrage revocarea suspendãrii conditionate. În cazul neîndeplinirii mãsurilor de supraveghere ori a obligatiilor stabilite de instantã, potrivit art. 86 3 , se aplicã în mod corespunzãtor dispozitiile art. 86 4 alin. 2.
Dispozitiile alineatelor precedente se aplicã în mod corespunzãtor si în caz de liberare conditionatã a minorului.
** Art. 110 1 a fost introdus prin Legea nr. 140/1996.
TITLUL VI
MÃSURILE DE SIGURANTÃ
Capitolul I
DISPOZITII GENERALE
Scopul mãsurilor de sigurantã
Art. 111. - Mãsurile de sigurantã au ca scop înlãturarea unei stãri de pericol si preîntâmpinarea sãvârsirii faptelor prevãzute de legea penalã.
Mãsurile de sigurantã se iau fatã de persoanele care au comis fapte prevãzute de legea penalã. Mãsurile de sigurantã se pot lua chiar dacã fãptuitorului nu i se aplicã o pedeapsã, cu exceptia mãsurii prevãzute în art. 112 lit d.
Felurile mãsurilor de sigurantã
Art. 112. - Mãsurile de sigurantã sunt:
a) obligarea la tratament medical;
b) internarea medicalã;
c) interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o altã ocupatie;
d) interzicerea de a se afla în anumite localitãti;
e) expulzarea strãinilor;
f) confiscarea specialã.
Capitolul II
REGIMUL MÃSURILOR DE SIGURANTÃ
Obligarea la tratament medical
Art. 113. - Dacã fãptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicãrii cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substante, prezintã pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical pânã la însãnãtosire.
Când persoana fatã de care s-a luat aceastã mãsurã nu se prezintã regulat la tratament, se poate dispune internarea medicalã.
*Dacã persoana obligatã la tratament este condamnatã la pedeapsa detentiunii pe viatã sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectueazã si în timpul executãrii pedepsei.
Mãsura obligãrii la tratament medical poate fi luatã în mod provizoriu si în cursul urmãririi penale sau al judecãtii.
* Alin. 3 al art. 113 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.
Internarea medicalã
Art. 114. - Când fãptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman si se aflã într-o stare care prezintã pericol pentru societate, se poate lua mãsura internãrii într-un institut medical de specialitate, pânã la însãnãtosire.
Aceastã mãsurã poate fi luatã în mod provizoriu si în cursul urmãririi penale sau al judecãtii.
Interzicerea unei functii sau profesii
Art. 115. - Când fãptuitorul a sãvârsit fapta datoritã incapacitãtii, nepregãtirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite functii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau alte ocupatii, se poate lua mãsura interzicerii de a ocupa acea functie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupatie.
Aceastã mãsurã poate fi revocatã la cerere, dupã trecerea unui termen de cel putin un an, dacã se constatã cã temeiurile care au impus luarea, ei au încetat. O nouã cerere nu se poate face decât dupã trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.
Interzicerea de a se afla în anumite localitãti
Art. 116. - Când persoana condamnatã la pedeapsa închisorii de cel putin un an a mai fost condamnatã pentru alte infractiuni, dacã instanta constatã cã anumite localitãti prezenta acesteia în localitatea unde a sãvârsit infractiunea sau în alte localitãti constituie un pericol grav pentru societate, poate lua fatã de aceastã persoanã mãsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localitãti anume determinate prin hotãrârea de condamnare.
Conditia ca fãptuitorul sã fi fost condamnat anterior pentru alte infractiuni nu se cere, când se pronuntã o condamnare mai mare de 5 ani. Aceastã mãsurã poate fi luatã pe o duratã pânã la 5 ani si poate fi prelungitã dacã pericolul social subzistã. Prelungirea nu poate depãsi durata mãsurii luate initial.
*În cazul infractiunilor de furt, tâlhãrie, speculã, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, cersetorie, prostitutie, viol, relatii sexuale între persoane de acelasi sex si perversiune sexualã, mãsura de sigurantã poate fi luatã oricare ar fi pedeapsa aplicatã, durata sau cuantumul acesteia si chiar dacã fãptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infractiuni.
Mãsura de sigurantã poate fi revocatã la cerere sau din oficiu, dupã trecerea unui termen de cel putin un an, dar numai dacã temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O nouã cerere nu se poate face decât dupã trecerea unui termen de cel putin un an de la data respingerii cererii anterioare.
* Alin. 4 al art. 116 a fost introdus prin Legea nr. 6/1973.
Expulzarea
**Art. 117. - Cetãteanului strãin care a comis o infractiune i se poate interzice rãmânerea pe teritoriul tãrii.
Dispozitia alineatului precedent se aplicã si persoanei fãrã cetãtenie care nu are domiciliul în tarã.
În cazul în care expulzarea însoteste pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzãrii are loc dupã executarea pedepsei.
Persoanele prevãzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacã existã motive serioase de a se crede cã riscã sã fie supuse la torturã în statul în care urmeazã a fi expulzate.
** Alineatul 4 al art. 117 a fost introdus prin Legea nr. 20 din 9 octombrie 1990, publicatã în M. Of. nr. 112 din 12 octombrie 1990.
Confiscarea specialã
Art. 118. - Sunt supuse confiscãrii speciale:
a) lucrurile produse prin fapta prevãzutã de legea penalã;
b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate sã serveascã la sãvârsirea unei infractiuni, dacã sunt ale infractorului;
c) lucrurile care au fost date pentru a determina sãvârsirea unei infractiuni sau pentru a rãsplãti pe infractor;
d) lucrurile dobândite în mod vãdit prin sãvârsirea infractiunii, dacã nu sunt restituite persoanei vãtãmate si în mãsura în care nu servesc la despãgubirea acesteia;
e) lucrurile detinute în contra dispozitiilor legale.
TITLUL VII
CAUZELE CARE ÎNLÃTURÃ RÃSPUNDEREA PENALÃ
SAU CONSECINTELE CONDAMNÃRII
Capitolul I
AMNISTIA SI GRATIEREA
Efectele amnistiei
*Art. 119. - Amnistia înlãturã rãspunderea penalã pentru fapta sãvârsitã.
Dacã intervine dupã condamnare, ea înlãturã si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnãrii. Amenda încasatã anterior amnistiei nu se restituie.
Amnistia nu are efecte asupra mãsurilor de sigurantã, mãsurilor educative si asupra drepturilor persoanei vãtãmate.
* Dispozitia privind efectele aministiei asupra confiscãrii averii (fost alin. 2 al art. 119) a fost abrogatã prin Legea nr. 140/1996.
Efectele gratierii
*Art. 120. - Gratierea are ca efect înlãturarea, în totul sau în parte, a executãrii pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai usoarã. Gratierea are efecte si asupra pedepselor a cãror executare este suspendatã conditionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintã durata pedepsei pronuntate de instantã se reduce în mod corespunzãtor. Dacã suspendarea conditionatã este revocatã sau anulatã, se executã numai partea de pedeapsã rãmasã negratiatã.
Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afarã de cazul când se dispune altfel prin actul de gratiere.
Gratierea nu are efecte asupra mãsurilor de sigurantã si mãsurilor educative.
* Dispozitia privind comutarea pedepsei cu moartea (fost alin. 4 al art. 120) a fost abrogatã prin Decret-Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, publicat în M. Of. nr. 4 din 8 ianuarie 1990.
Capitolul II
PRESCRIPTIA
Prescriptia rãspunderii penale
Art. 121. - Prescriptia înlãturã rãspunderea penalã.
Prescriptia nu înlãturã rãspunderea penalã în cazul infractiunilor contra pãcii si omenirii.
Termenele de prescriptie a rãspunderii penale
Art. 122. - Termenele de prescriptie a rãspunderii penale sunt:
a) 15 ani, când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa detentiunii pe viatã sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) 10 ani, când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depãseste 15 ani;
c) 8 ani, când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depãseste 10 ani;
d) 5 ani, când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depãseste 5 ani;
e) 3 ani, când legea prevede pentru infractiunea sãvârsitã pedeapsa închisorii care nu depãseste un an sau amenda.
Termenele arãtate în prezentul articol se socotesc la data sãvârsirii infractiunii. În cazul infractiunilor continue termenul curge de la data încetãrii actiunii sau inactiunii, iar în cazul infractiunilor continuate, de la data sãvârsirii ultimei actiuni sau inactiuni.
Întreruperea cursului prescriptiei
Art. 123. - Cursul termenului prescriptiei prevãzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricãrui act care potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfãsurarea procesului penal.
Dupã fiecare întrerupere începe sã curgã un nou termen de prescriptie.
Întreruperea cursului prescriptiei produce efecte fatã de toti participantii la infractiune, chiar dacã actul de întrerupere priveste numai pe unii dintre ei.
Prescriptia specialã
Art. 124. - Prescriptia înlãturã rãspunderea penalã oricâte întreruperi ar interveni, dacã termenul de prescriptie prrevãzut în art. 122 este depãsit cu încã jumãtate.
Prescriptia executãrii pedepsei
Art. 125. - Prescriptia înlãturã executarea pedepsei principale.
Prescriptia nu înlãturã executarea pedepselor principale pronuntate pentru infractiunile contra pãcii si omenirii.
Termenele de prescriptie a executãrii pedepsei
*Art. 126. - Termenele de prescriptie a executãrii pedepsei sunt:
a) 20 de ani, când pedeapsa care urmeazã a fi executatã este detentiunea pe viatã sau închisoarea mai mare de 15 ani;
b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmeazã a fi executatã dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
Termenul de prescriptie a executãrii sanctiunilor cu caracter administrativ prevãzute în art. 18 1 si art. 91 este de un an.
Termenele arãtate în alin. 1 se socotesc de la data când hotãrârea de condamnare a rãmas definitivã, iar cele arãtate în alin. 2 curg de la rãmânerea definitivã a hotãrârii sau, dupã caz, de la data când poate fi pusã în executare, potrivit legii, ordonanta prin care s-a aplicat sanctiunea.
În cazul revocãrii suspendãrii conditionate a executãrii pedepsei, a suspendãrii executãrii pedepsei sub supraveghere sau, dupã caz, a executãrii pedepsei la locul de muncã, termenul de prescriptie începe sã curgã de la data când hotãrârea de revocare a rãmas definitivã.
Mãsurile de sigurantã nu se prescriu.
* Alin. 1 lit. a), 2 si 4 ale art. 126 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996.
Alin. 3 al art. 126 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 6/1973.
Întreruperea cursului prescriptiei executãrii
Art. 127. - Cursul termenului prescriptiei prevãzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executãrii cursului pedepsei sau prin sãvârsirea din nou a unei infractiuni.
Sustragerea de la executare, dupã începerea executãrii pedepsei, face sã curgã un nou termen de prescriptie de la data sustragerii.
Suspendarea cursului prescriptiei
Art. 128. - Cursul termenului prescriptiei prevãzute în art. 122 este suspendat pe timpul cât o dispozitie legalã sau o împrejurare de neprevãzut ori de neînlãturat împiedicã punerea în miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
Cursul termenului de prescriptie prevãzute în art. 126 este suspendat în cazurile si conditiile prevãzute în Codul de procedurã penalã.
Prescriptia îsi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Termenele de prescriptie pentru minori
Art. 129. - Termenele de prescriptie a rãspunderii penale si a executãrii pedepsei se reduc la jumãtate pentru minori cei care la data sãvârsirii infractiunii erau minori.
Prescriptia executãrii pedepsei care a înlocuit pedeapsa detentiunii pe viatã
*Art. 130. - Executarea pedepsei închisorii, atunci când aceasta înlocuieste pedeapsa detentiunii pe viatã, se prescrie în 20 de ani. Termenul de prescriptie curge de la pedeapsa definitivã a hotãrârii de condamnare la detentiunea pe viatã.
* Art. 130, cu acest nou continut, a fost reintrodus prin Legea nr. 140/1996.
Capitolul III
LIPSA PLÂNGERII PREALABILE SI ÎMPÃCAREA PÃRTILOR
Lipsa plângerii prealabile
Art. 131. - În cazul infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale este conditionatã de introducerea unei plângeri prealabile de cãtre persoana vãtãmatã, lipsa acestei plângeri înlãturã rãspunderea penalã.
Retragerea plângerii prealabile, de asemenea, înlãturã rãspunderea penalã.
Fapta care a adus vãtãmare mai multor persoane atrage rãspunderea penalã, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut sau se mentine numai de cãtre una dintre ele.
Fapta atrage rãspunderea penalã a tuturor participantilor la sãvârsirea ei, chiar dacã plângerea prealabilã s-a fãcut sau se mentine cu privire numai la unul dintre ei.
*În cazul în care cel vãtãmat este o persoanã lipsitã de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de exercitiu restrânsã, actiunea penalã se pune în miscare si din oficiu.
* Art. 131 alin. 5 si 132 alin. 3 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 6/1973.
Împãcarea pãrtilor
Art. 132. - Împãcarea pãrtilor în cazurile prevãzute de lege înlãturã rãspunderea penalã si stinge si actiunea civilã.
Împãcarea este personalã si produce efecte numai dacã intervine pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii.
*Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercitiu împãcarea se face numai de reprezentantii lor legali. Cei cu capacitate de exercitiu restrânsã se pot împãca cu încuviintarea persoanelor prevãzute de lege. Împãcarea produce efecte si în cazul în care actiunea penalã a fost pusã în miscare din oficiu.
* Art. 131 alin. 5 si 132 alin. 3 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 6/1973.
Capitolul IV
REABILITAREA
Efectele reabilitãrii
Art. 133. - Reabilitarea face sã înceteze decãderile si interdictiile, precum si incapacitãtile care rezultã din condamnare.
*Reabilitarea nu are ca urmare obligatia de reintegrare în functia din care infractorul a fost scos în urma condamnãrii ori de rechemare în cadrele permanente ale fortelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.
De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra mãsurilor de sigurantã, cu exceptia celei prevãzute în art. 112 lit. d.
* Alin. 2 al art. 133 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.
Reabilitarea de drept
**Art. 134. - Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnãrii la amendã sau la pedeapsa închisorii care nu depãseste un an, dacã în decurs de 3 ani condamnatul nu a sãvârsit nici o altã infractiune.
** Dispozitia privind cazul condamnãrii pentru infractiuni contra avutului public (fost alin. 2 al art. 134) a fost abrogatã prin Legea nr. 140/1996.
Reabilitarea judecãtoreascã
Art. 135. - Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanta judecãtoreascã:
***a) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de un an pânã la 5 ani, dupã trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugã jumãtate din durata pedepsei pronuntate;
b) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pânã la 10 ani, dupã trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugã jumãtate din durata pedepsei pronuntate;
c) în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dupã trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugã jumãtate din durata pedepsei pronuntate;
d) în cazul pedepsei detentiei pe viatã comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, dupã trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugã jumãtate din durata pedepsei cu închisoare.
Procurorul general poate dispune, în cazuri exceptionale, reducerea termenelor prevãzute în acest articol.
*** Lit. a) de la alineatul 1 al art. 135 este reprodusã astfel cum a fost modificatã prin Legea nr. 140/1996.
Calculul termenului de reabilitare
Art. 136. - Termenele prevãzute în art. 134 si 135 se socotesc de la data când a luat sfârsit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Pentru cei condamnati la pedeapsa cu amendã termenul curge din momentul în care amenda a fost achitatã sau executarea ei s-a stins în alt mod.
În caz de gratiere totalã sau de gratiere a restului de pedeapsã, termenul curge de la data actului de gratiere.
Conditiile reabilitãrii judecãtoresti
Art. 137. - Cererea de reabilitare judecãtoreascã se admite dacã cel condamnat întruneste urmãtoarele conditii:
a) nu a suferit o nouã condamnare în intervalul prevãzut în art. 135;
b) îsi are asiguratã existenta prin muncã sau prin alte mijloace oneste, precum si în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncã;
c) a avut o bunã conduitã;
d) a achitat în întregime cheltuielile de judecatã si despãgubirile civile la plata cãrora a fost obligat, afarã de cazul când partea vãtãmatã a renuntat la despãgubiri sau când instanta constatã cã cel condamnat si-a îndeplinit în mod regulat obligatiile privitoare la dispozitiile civile din hotãrârea de condamnare.
Când instanta constatã cã nu este îndeplinitã conditia de la lit. d, dar aceasta nu se datoreste relei-vointe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.
Reînnoirea cererii de reabilitare
Art. 138. - În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouã cerere decât dupã un termen de 3 ani, în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dupã un termen de 2 ani în cazul condamnãrii la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani si dupã un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
Conditiile arãtate în art. 137 trebuie sã fie îndeplinite si pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
Când respingerea cererii se bazeazã pe lipsã de forme, ea poate fi reînnoitã potrivit dispozitiilor Codului de procedurã penalã.
Anularea reabilitãrii
Art. 139. - Reabilitarea judecãtoreascã va fi anulatã când dupã acordarea ei s-a descoperit cã cel reabilitat mai suferise o altã condamnare, care dacã ar fi fost cunoscutã, ducea la respingerea cererii de reabilitare.
TITLUL VIII
ÎNTELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALÃ
Dispozitii generale
Art. 140. - Ori de câte ori legea penalã foloseste un termen sau o expresie din cele arãtate în prezentul titlu, întelesul acestora este cel prevãzut în articolele urmãtoare, afarã de cazul când legea penalã dispune altfel.
Legea penalã
Art. 141. - Prin "lege penalã" se întelege orice dispozitie cu caracter penal cuprinsã în legi sau decrete.
Teritoriul
Art. 142. - Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul româniei" si "teritoriul tãrii" se întelege întinderea de pãmânt si apele cuprinse între frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritorialã cu solul, subsolul si spatiul aerian ale acesteia.
Infractiune sãvârsitã pe teritoriul tãrii
Art. 143. - Prin "infractiune sãvârsitã pe teritoriul tãrii" se întelege orice infractiune comisã pe teritoriul arãtat în art. 142 sau pe o navã ori aeronavã românã.
Infractiunea se considerã sãvârsitã pe teritoriul tãrii si atunci când pe acest teritoriu ori pe o navã sau aeronavã românã s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii.
Sãvârsirea unei infractiuni
Art. 144. - Prin "sãvârsirea unei infractiuni" sau "comiterea unei infractiuni" se întelege sãvârsirea oricãreia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumatã sau ca tentativã, precum si participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
Public
*Art. 145. - Prin termenul "public" se întelege tot ce priveste autoritãtile publice, institutiile publice, institutiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publicã, serviciile de interes public, precum si bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
Consecinte deosebit de grave
*Art. 146. - Prin "consecinte deosebit de grave" se întelege o pagubã materialã mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãtii, cauzatã unei autoritãti publice sau oricãreia dintre unitãtile la care se referã art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.
Functionar public si functionar
*Art. 147. - Prin "functionar public" se întelege orice persoanã care exercitã permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investitã, o însãrcinare de orice naturã, retribuitã sau nu, în serviciul unei unitãti dintre cele la care se referã art. 145.
Prin "functionar" se întelege persoana mentionatã în alin. 1, precum si orice salariat care exercitã o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat.
* Art. 145, 146 si 147 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996.
*Art. 148. - Abrogat.
* Art. 148 privind "alti salariati" a fost abrogat prin Legea nr. 140/1996.
Rude apropiate
Art. 149. - "rude apropiate" sunt ascendentii si descendentii, fratii si surorile, copiii acestora, precum si persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
Dispozitiile din legea penalã privitoare la rude apropiate, în limitele prevãzute de alineatul precedent, se aplicã în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cât si descendentilor acesteia si în raport cu rudele firesti, iar în caz de înfiere cu efecte restrânse, înfiatului cât si decendentilor acestuia si în raport cu rudele înfietorului.
Secrete de stat si înscrisuri oficiale
Art. 150. - "secrete de stat" sunt documentele si datele care prezintã în mod vãdit acest caracter, precum si cele declarate sau calificate astfel prin hotãrâre a Guvernului.
* "înscris oficial" este orice înscris care emanã de la o unitate din cele la care se referã art. 145 sau care apartine unei asemenea unitãti.
* Alin. 2 al art. 150 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 140/1996.
Arme
Art. 151. - "arme" sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale.
Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de naturã a putea fi folosite ca arme si care au fost întrebuintate pentru atac.
Faptã sãvârsitã în public
Art. 152. - Fapta se considerã sãvârsitã "în public" atunci când a fost comisã:
a) într-un loc care prin natura sau destinatia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacã nu este prezentã nici o persoanã;
b) în orice alt loc accesibil publicului, dacã sunt de fatã douã sau mai multe persoane;
c) în loc neaccesibil publicului, cu intentia însã ca fapta sã fie auzitã sau vãzutã si dacã acest rezultat s-a produs fatã de douã sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate cã au caracter de familie, datoritã naturii relatiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace cu privire la care fãptuitorul si-a dat seama cã fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.
Timp de rãzboi
Art. 153. - "timp de rãzboi" este intervalul de timp de la data declarãrii mobilizãrii sau de la începerea operatiilor de rãzboi pânã la data trecerii armatei la starea de pace.
Calculul timpului
Art. 154. - La calcularea timpului ziua se socoteste de 24 de ore si sãptãmâna de 7 zile. Luna si anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzãtoare datei de la care au început sã curgã.